Opinion

Vreau să ştiu

Lăsându-mă convins, după ani, să văd casa copilăriei arătându-mi-se în starea asta – împuţinată,  implorândă, întinzându-şi coastele fracturate, negre, spre un cer  albastru, desfrunzit, placid -, simţii de îndată cum mi se înşurubează lin în inimă, culminând cu insomnia hiperlucidă

Să nu lăsăm trecutul să zacă în pămînt

Ar fi fost bine dacă în momentele astea aş fi avut elocinţa lui William Wallace sau măcar a lui Mel Gibson, dar poate că nici nu e nevoie de aşa ceva. Azi-dimineaţă, l-am auzit la Radio Guerrilla pe Marius Oprea,

Aventurile lui Ulise (IV) – Trenul

Până și scroafa doarme, dracului!, își zise Ulise, uitând pe loc năduful, risipindu-l într-o clipă în noapte, copleșit de emoția trenului de dimineață. Luminile desenau un joc nebunesc pe tavanul care de obicei îl apăsa aproape fizic pe piept. Zâmbi,

Aventurile lui Ulise (III): Aproape gata

– Tată, cam câte kile să aibă scroafa aia? întrebă ca din senin Ulise. – F’osutăcinzeci, răspunse ta’su fără să-și miște privirea fixată în podea, la două scânduri care nu se mai pupau de ceva vreme. Mereu se împiedica de

Chelnerul ceh, ciocolata Delia şi banii lui Ceauşescu

sau prima mea călătorie în străinătate Am o relaţie ciudată cu amintirile din adolescenţă, cele trăite în perioada comunistă. Nu ştiu dacă le iubesc, dar mă bucur că le am. Probabil toţi oamenii au aceeaşi relaţie cu amintirile care nu

Aventurile lui Ulise (II): Ulise se hotărăște să plece

Dimineața purta un miros greu al animalelor cărora Ulise le mânca odraslele, miasmele vietăților cu care Ulise se certa, cărora le vorbea peste zi, pe care le mâna către fâneață, le biciuia de pe capră. Mirosea a iapă în călduri,

Avem nevoie de o nouă Lege a educației?

În contextul dezbaterilor actuale, mă simt dator să aduc un punct de vedere în privinţa noii Legi a educaţiei, pentru adoptarea căreia Guvernul îşi asumă răspunderea în faţa Parlamentului. Mă voi referi în primul rând la câteva reglementări privind învăţământul

Aventurile lui Ulise (I): Ulise acasă

Pământul tace ca întotdeauna pe vremea asta, cu părul tuns scurt, băiețește, îmbătrânit de brumă și așteptare. În fundul curții, sprijinind gardul către grădină, Ulise fixează cu privirea grămada de coceni uscați și tari, așezați ordonat sub o prelată de

Românul și cele trei curve minunate

Întunericul e un borcan cu cremă de ghete, mi-a spus una dintre curvele mele preferate, Speranța. Trebuie să îl înghiți, să îl consumi cumva, altfel n-ai nicio șansă. Pesemne că vrei să-l sperii, se băgă în vorbă cealaltă depravată, Spaima.

Legături primejdioase

sau care e legătura dintre Sorin Ovidiu Vântu, Israel, greaua moştenire comunistă, ingineriile financiare şi perceperea romantică a libertăţii. În zilele acestea sînt organizate la noi, de către Comisia Europeană, o serie de evenimente care ar trebui să aibă un

Am văzut un câine surd…

… l-am împușcat în cap, chioru’ dracului*… Utopie de text într-un singur act perfect real, deloc sexual Măi, acum că stăm așa, cuminți, în jurul unei căni cu apă de ploaie rămasă din chenzina trecută, ne putem plânge cu dantura

Florin Cojocariu: Crizele sînt momentele dreptei, stînga înfloreşte cînd sînt bani de dat

Pentru echilibru, l-am rugat pe domnul Florin Cojocariu, unul dintre cei cinci membri fondatori ai Madame-i Blogary, ceilalţi fiind Bleen – Mirel Axinte, Nedormitul – Bogdan Ciuhu, Răzvan Cucui şi Alexandru Hâncu, 

Vasile Ernu: Stânga, ca şi dreapta, sunt moduri de reflecţie nu boli mentale

Acum câteva zile apărea o platformă de stânga, CriticAtac – www.criticatac.ro, iniţiatorii şi coordonatorii proiectului fiind Vasile Ernu, Mihai Iovănel, Costi Rogozanu şi Ciprian Şiulea. Spicuim din

9/11

am un ţipăt în mine care creşte în fiecare an

Despre arestări, cu drag, te iubesc…

Arestarea de ieri a dlui.Sorin Ovidiu Vântu ne-a trezit un pic din halucinantul roller coaster al crizei: