sau care e legătura dintre Sorin Ovidiu Vântu, Israel, greaua moştenire comunistă, ingineriile financiare şi perceperea romantică a libertăţii.

În zilele acestea sînt organizate la noi, de către Comisia Europeană, o serie de evenimente care ar trebui să aibă un rol important în schimbarea vieţii de zi cu zi a unor oameni care au pierdut controlul asupra propriului lor destin. Cînd eşti sărac, împovărat de lipsuri, uitat de societate, bătăliile nu se mai poartă cu viitorul, ci cu prezentul. Ziua de mîine nu mai este o miză, ziua de azi e singura certitudine.

Ar fi foarte multe lucruri importante de spus despre aceste evenimente, dar sînt sigură că se vor găsi mulţi care le vor formula foarte bine şi profesionist. Eu aş vrea să scriu despre tema acestor conferinţe dintr-o altă perspectivă, oarecum personală. Ascultînd discursurile şi polemicile legate de ce ar fi de făcut, şi mai ales cum, am găsit nişte conexiuni neconvenţionale între problemele ce erau discutate şi alte situaţii similare. Aşa am ajuns la legătura dintre SOV, Israel, greaua moştenire comunistă, ingineriile financiare, perceperea romantică, total nerealistă, a libertăţii şi oamenii de care se vorbea.

Legat de SOV : mi-am adus aminte cum cu vreo două seri în urmă, întrebat fiind de o moderatoare TV ce anume urmăreşte prin atitudinea arogantă şi cinică pe care o afişează cînd vorbeşte de aşa zisii săi duşmani, el a spus ceva ce, deşi nu simpatizez deloc cu personajul, m-a impresionat prin onestitate: ‘aşa încerc eu să îmi apăr demnitatea’.

Legat de Israel : mi-am adus aminte de perioada pe care am petrecut-o acolo, de discriminarile şi persecuţiile exercitate asupra palestinienilor şi, mai ales, mi-am adus aminte de comentariul unui prieten evreu care spunea că, citez : ‘oamenii nu ar trebui niciodată lăsaţi să ajungă să nu mai aibă nimic de pierdut. Din momentul acela devin periculoşi, din momentul acela îşi pierd umanitatea’.

Legat de greaua moştenire comunistă, cea care este încă invocată după douăzeci de ani de la apusul ei ca fiind sursa tuturor relelor, ea este întotdeauna adusă în discuţie numai cînd poate servi ca şi scuză pentru noi. Ea nu este admisă însă niciodată ca şi o explicaţie ştiinţifică ce ar putea sta în picioare şi în cazul altora. Adică, faţă de noi înşine sîntem foarte îngăduitori şi înţelegători, dar atunci cînd e vorba de alţii măsura se schimbă.

Legat de ingineriile financiare : mă gîndeam la modul în care se manifestă sentimentele naţionaliste la mulţi dintre semenii noştri. A fi un bun român înseamnă a fi un român vigilent şi mereu în gardă faţă de alte naţionalităţi – unii vor să ne fure ţara, alţii vor să ne fure portofelul. Doar că cei care ne-au furat şi ţara şi ce aveam în portofele, dînd tun dupa tun, prin aşa numitele inginerii financiare, băieţii deştepţi adică, sînt în marea lor majoritate români.

Şi nu în ultimul rînd, legat de perceperea libertăţii, mă gîndeam la toţi cei care, ca şi mine, de-altfel, îşi petrec viaţa muncind ‘la stăpîn’, sacrificînd viaţa personală pentru cîştiguri şi recompense care pînă la urmă se dovedesc a nu fi suficiente pentru a compensa faptul că avem un copil sau nici unul în loc de cei trei, patru pe care îi doream, faptul că trăim într-un oraş aglomerat şi impersonal, în loc să ne petrecem viaţa în căsuţa visurilor noastre, undeva la ţară sau într-un oraş mic în care oamenii se cunosc şi contează.

Legătura dintre toate acestea sînt exact oamenii de care vorbeam la început. Oameni săraci, dispreţuiţi, care de cele mai multe ori au o atitudine de respingere faţă de cei care îi resping; oameni pe care lipsa de perspectivă şi alternative îi face să se dedea la fapte extreme, riscîndu-şi viaţa şi libertatea; oameni care au fost înrobiţi şi exploataţi timp de secole dar de la care toată lumea se aşteaptă să se emancipeze peste noapte, deşi noi nu sîntem în stare să ne modernizăm şi să ne schimbăm mentalităţile după doar un jumatate de secol de asuprire dictatorială ; oameni care sînt înfieraţi şi stigmatizaţi ca avînd criminalitatea în gene, făra ca gravitatea infracţiunilor lor să fie pusă vreodată în balanţă cu cea a altora ; oameni care trăiesc după alte valori în viaţă, valori pe care mulţi dintre noi le apreciază dar pentru care nu sîntem dispuşi să sacrificăm nimic.

Pe de altă parte, vorbind despre legături, legătura dintre aceşti oameni şi noi este una primejdioasă, pentru că ea nu există –  cel puţin nu într-o formă de la egal la egal. Iar cei ce susţin, de ambele părti, că această legatură nu există pentru că ceilalţi nu şi-o doresc, cad sub incidenţa sintagmei qui s’excuse, s’accuse: cine zice că nu se poate dovedeşte că nu a încercat.

Comentarii

comentarii