Acum câteva zile apărea o platformă de stânga, CriticAtac – www.criticatac.ro, iniţiatorii şi coordonatorii proiectului fiind Vasile Ernu, Mihai Iovănel, Costi Rogozanu şi Ciprian Şiulea. Spicuim din declaraţia lor de intenţie:

A dispărut gustul pentru utopie, pentru întrebări naive, directe, puternice, ideologice, politice, artistice. Avem de-a face cu o băltoacă estetică din care spaţiul public cultural pare incapabil să iasă. Vrem să trecem actualitatea prin bibliografii incomode şi prin problematizări care să ne trezească din pasivitatea traiului „capitalist cu faţă umană”.

Am reuşit să îl prindem pe Vasile Ernu într-o mică pauză revoluţionară şi i-am luat un interviu.

Î: E un moment prielnic pentru stânga? (revolte, mari prefaceri sociale, şomaj, prăbuşire economică).

V.E.: Pentru stânga întotdeauna este un moment prielnic mai ales când societatea în care trăieşti şi-a pierdut orice capacitate de solidaritate iar inegalităţile şi şansele la lucrurile esenţiale precum educaţia, sănătatea şi asistenţa socială sunt pe cale să dispară.

Din cunoştinţele mele, în România nu exista in acest moment o platformă de acest format, care să îşi propună să dezbată nu doar teme punctuale, de tip jurnalistic, ci şi ideologii, direcţii politice şi teme majore pentru societatea românească. Dupa cum se vede deja: venim cu texte de respiraţie mai lungă, cu o atitudine critică, polemică şi destul de diferită faţă de ce avem în acest moment pe piaţa de idei. În textul nostru se vede destul de clar direcţia de atac şi doleanţele noastre.

Din punctul meu de vedere, prima zonă de atac, cea care a devenit sufocantă, este zona conservatoare şi oportunistă în care se scaldă cea mai mare parte a intelighenţiei noastre: discurs neointerbelic, cum zice colegul nostru Şiulea, şi posturi cât mai bine plasate şi remunerate. În al doilea rând vrem să recuperăm un anumit discurs critic care vine pe filiera de stânga. Nu e nimic de ascuns aici. Stânga, ca şi dreapta, sunt moduri de reflecţie nu boli mentale. Nu ne legitimăm neapărat criticând sau polemizând, ci aducând noi direcţii de reflecţie, soluţii diferite, abordări diferite.
E timpul să apară în faţă oameni noi, oameni foarte bine instruiţi şi care nu fac comerţ cu texte şi idei.

Î: Vă gândiţi, pentru viitor, la o implicare activă în societate şi nu să rămâneţi doar o platformă a discursului de stânga?

V.E.: A scrie texte, a lua atitudine prin texte şi prin alte diverse forme reflexive e un început,  nu un capăt de drum. Textele, cărţile nu pot schimba lumea dacă nu sunt urmate de nişte acţiuni sociale şi politice concrete. Nu suntem naivi să credem că doar textele pot schimba lumea, cel puţin lumea din jurul nostru. De aceea, fireşte că vom urmări şi un alt gen de acţiune, nu doar pe cel strict cel teoretic. Mulţi dintre noi sunt deja implicaţi în diverse proiecte concrete. Suntem foarte interesaţi de crearea unor forme noi de apărare şi luptă socială şi politică. Ne vom implica treptat treptat tot mai mult în proiecte concrete. Nu cred însă că ne veţii vedea în structuri politice de tip partid. Nu cred că în acest moment este nevoie de noi acolo. Cred că se poate influenţa atât politic cât şi social şi de pe alte paliere decât din interiorul partidului. De exemplu, falanga intelectuală din PDL a demonstrat că e o variantă perdantă în acest moment. Însă este foarte clar  că trebuie găsite noi forme de implicare şi de acţiune.

Î.: O ultimă întrebare, ţinând cont de context: până unde se poate merge cu greva? Cei care lucrează în domenii vitale pentru populaţie (brutării, farmacii, medici chirurgi, poliţişti ) în ce condiţii, cerându-şi drepturile, au dreptul să nu afecteze viaţa celor mulţi – folosindu-se de cei mulţi de fapt.

V.E.: Una dintre cele mai mari probleme ale noastre din ultima perioadă, a celor mulţi, lipsiţi de protecţie, e tocmai faptul că au început să dispară mecanismele şi organizaţiile prin care se pot proteja şi prin care pot lupta împotriva unei noi elite modiale tot mai puternice care reprezintă o combinaţie cinică între birocraţia statului şi marii proprietari privaţi. Marea provocare a începutului de secol XXI este exact asta: cum ne vom proteja şi cum vom lupta împotriva acestei noi elite mondiale, care deţine o putere copleşitoare şi pe care o întâlneşti de la New York la Pekin şi de la Moscova la Londra.

Noua elită este un soi de capitalism, cu o putere enormă în zona privată, a marilor corporaţii, a marilor structuri bancare, dar cu un puternic lobby şi sprijin al statului. Noua criză a arătat perfect cum funcţionează acest mecanism: elita care conduce cea mai “profitabilă” zonă privată (spaţiul finanţelor, băncile) falimentează acest sector îmbogăţindu-se şi salvându-se în definitiv apelând la structurile de stat. Aşa-zisul sector “neprofitabil”, care este statul, folosind banii contribuabililor, vine să salveze crema capitalismului.

Eu cred că în acest moment noi am revenit la sec.XIX din punct de vedere al reinventării formelor de luptă şi de protecţie împotriva acestei elite. Trebuie să reînvăţăm să facem sindicate şi grupuri de presiune şi luptă.
Cum este posibil să se taie un procent atât de mare din salariile şi pensiile unei pături sociale atât de mari şi să nu existe nici o revoltă, nici un protest serios? Ce am avut este comic.

Cred că, înainte de a ne pune întrebarea până unde mergem cu revoltele, ar trebui să vorbim mai întâi despre cum să ne organizam şi cum protestăm. Trebuie să reînvăţăm să ne solidarizam şi să ne mobilizăm pentru nişte cauze.

Comentarii

comentarii