O să notez, înapoia zilelor, înainte de începutul poveștii (uite că se poate gândi ceea ce nu a avut loc încă) o scurtă secvență care va căpăta bunul sens abia la sfârșitul poveștii. Povestea e aceeași. Sunt în tranzit într-un capăt de civilizație, într-o zonă în plină depopulare, un soi de Cernobîl societal. Aici, primarul, în omenia lui, tocmai îl numise cetățean de onoare pe nu știu cine (boala primarilor de provincie, singura lor îndeletnicire). La ceremonia de numire publică îi puseseră ăluia o tablă la margine de șosea, cu inscripția: „Intersecția Lucrețiu Demostene” (dau un nume fictiv). Ăsta fusese pianist, prin urmare trecerea de pietoni de la intersecția (…) o vopsiseră astfel: o dungă albă, o dungă neagră. Între timp s-a dus vopseaua, e un gri călcat în picioare de mașini. Dar ce mai contează, bunătatea asta nenorocită și-a făcut de cap. În sfârșit, nimic care să mă satisfacă mai mult decât gândul că încă ceva e pe cale să se încheie. Mi se rupe de acțiuni sociale, mi se rupe de dăruirea fieștecui pentru soarta lui fieștecine, deși, îmi dau seama, dau de la mine cu duiumul, mă manifest, într-o măsură oarecare, uman. Am și eu un păcat, încurajez cereșetoria, stadiul de parazit al omului. Cu un singur amendament: exclușilor le dau bani, în fapt, ca să nu-i mai văd în fața ochilor. Să nu le mai văd picioarele ciunge, bubele puroioase, râia. Să ne acopere odată islamul, mi se rupe de tot și de toate, să lichideze ce mai e de lichidat, să se închidă spitalele, școlile, oricum tot proști și bolnavi murim. Vizibil și incontestabil. Așadar, e după-amiază. Urmează să am o întâlnire plină de reproșuri. Am pregătită o replică: – Scutește-mă de reproșuri. O recit ca pe o poezie defectă, încă neterminată. Traversez intersecția onorifică și pe trotuar trei bărbați (nu, nu erau într-o barcă) discută. Unul zice: – Dacă îl omori la el în casă, faci doi ani de pușcărie.

Sfârșitul poveștii înainte de începutul poveștii.

Intru în altă după-amiază, cu socotelile definitivate. Mă aflu printre alți indivizi care se adună și se adună. Apoi, repaus total. Mă ia durerea de cap, mă uit pe geam (expresie neînțeleasă), amintindu-mi de bărbatul pe care îl surprinsesem uitându-se pe geam, închis între pereți de sticlă. Nu am cum să-l uit, era făcut să gângurească cu privirea pe geam. Funigei. Acolo, în direcția geamului, își găsise locul după jumătate de veac de când. Durerea nu-mi trece, iar, de obicei, când mi se întâmplă un rău, ansamblul răului imită creația perfectă, cu nici un detaliu ivit la întâmplare. Detaliu prim: recitesc Greața. După primele cincizeci de pagini, sau cât, se așează în diagonală o fată de vreo 10 ani, dar după cum vorbea la telefonul mobil i-aș fi dat vreo 60. Prea corect, prea civilizat, prea greșit deci. Fetiță bătrână, crescută de părinți zgârcomani. În dreapta mea, se așează o femeie cu deficiențe de auz și vorbire. În dreapta ei, doi bărbați cu deficiențe de auz și vorbire, ajunși mai înainte. Comunică între ei, sunt fericiți că s-au întâlnit. Ea scapă o cataramă pe jos; o ridic și îmi mulțumește. În spatele meu, calific a priori, se ivește o hârlă de mascul. Încerc să-mi imaginez cum arată, pe seamă ce vorbește zgomotos, cu tot aerul din piept. Zic, poate e un venit de la munte, unde casele se construiesc la distanțe relativ mari, iar natura funcționează ca un fel de cameră izolată fonic. Sau poate că, prin natura meseriei, a vorbit mult timp la telefonul fix (după voce, trecuse bine comunismul peste el); legăturile erau proaste. O fi defect profesional. Și totuși nu.

– Tu știi cât ești de frumoasă?! urlă el în spate. Pfaaa, am un băiat în Germania… Da’ te-aș fute și eu înainte. Ești frumoasă! Băăă, are vilă, voi știți ce-i aia vilă? – Da, domnule, vila e o casă, așa se zice în italiană la casă, intervine cineva. – Băăă, vilă de vilă! Pfaaa, eu am pensie de treizeci de milioane… Ia niște țuică! Io nu beau, dar am găsit-o în geantă. (…) Am băiat în Germania, auziți, îi trebuie și lui pizdă, să fută ceva. O femeie, numai să aibă pizdă… Să vă fut… Am lucrat la Garda Financiară. Băăă, io nu sînt țigan! Terorism pe linie continuă. Fetița, când auzise de „pizdă”, „futut”, se tumefiase la față, „pizdă” și „futut” erau dintre cuvintele acelea urâte care mișunau în straturile cele mai de jos ale vocabularului și pe care un copil bine crescut nu le întâlnește niciodată. Ăsta nu tăcea. Îmi ies din minți (doi ani de pârnaie nu e mult), încep și urlu mai tare ca el: – Taci în Cristosu’ mă-tii odată! Nu ești țigan, ești un rahat de bețiv! Tumefiere în jur. Ăsta se apucă să plângă în picioare. – A-a-a-m un m-a-a-are necaz… Doamne… Io nu mi-am înșelat niciodată soția. Io vă spun necazul meu, să îl audă toată lumea, toată lumea… Femeia cu deficiențe de auz și vorbire râdea din rărunchi împreună cu ceilalți doi bărbați, pentru că (!) nu auzea, nu era atentă la circul din jur. Apare o altă femeie în peisaj, avidă de solicitudini gratuite, cum altfel: – Dom’le, de ce plângeți, nu aveți scaun? Nu aveți unde să stați? – Doamnă, zic, lăsați-l dracului, nu vedeți că e beat?! Nu mai dați făină la moară. Natura dracului.

Ce face ăsta mai departe, în scârnăvia lui? Începe și sună nevesti-sii, că vor să-l omoare, să cheme „mascații” să-l apere, că el nu mai e în siguranță. – Băăă, tu n-auzi că vor să mă omoare?! Firește, cine să-l creadă pe debilul ăsta, macerat de alcool? Însă, oricum am da-o la întors, dincolo de stă nemascată și nepătrunsă de vicii, natura umană de o duhoare și o contagiune-cod roșu, care nici nu mai are nevoie să fie pervertită.

Acum, cu sau fără legătură, vreau să priviți prin geamul de cristal al computerului un fotoreportaj făcut de Szabolcs Ivan în România, mai precis despre comunitățile de țigani din România. Fotografiile trebuie privite luând în considerare că (1) nu avem nici măcar un fotograf român demn de menționat și că (2) România este o țară fotografiată îngrozitor (a fost fotografiată derizoriu și de Cartier-Bresson sau de Yvon Lambert, în treacăt). Dar, din când în când, se mai sparge blestemul.

—————-

Sursă fotografii: www.fotovisura.com/user/szabolcsivan sau www.szabolcsivan.com.

Comentarii

comentarii