Posts Tagged 'România'

După 3 ani de corporație am ajuns la psihiatrie

Am lucrat aproape 3 ani la una dintre cele mai mari corporații din lume, firmă de consultanță, și, pentru că nu am de gând să mă mai întorc la pretinsul lor professional network, vreau să mă folosesc de această experiență pentru

Metafora fricii

„un căcat e viața ta, poți doar să te piși pe ea” era scris pe pereții unei barăci montate într-un talcioc comunist din românia. poate că era chiar gura regimului totalitar care le vorbea propriilor tovarăși. e poate și fraza

Căutăm foarte multă pasiune în România – Istituto Europeo di Design

Interviu cu Stefano Godio, Director Internațional de Marketing IED Care este primul lucru care vă vine în minte atunci când vă gândiți la România? În primul rând, o creștere economică puternică, una dintre cele mai promițătoare din rândul țărilor din

Istituto Europeo di Design ”vânează” talente în România

Unul dintre cele mai renumite institute de design din lume, Istituto Europeo di Design (IED), cu sediul la Milano și campusuri în Italia, Spania și Brazilia, „vânează” în permanență talente de pe tot globul, într-o misiune specială care combină istoria

Ioana Bradea: „Să proiectez viziuni strâmbe asupra unor lucruri care păreau drepte.”

The Chronicle: Ești fericită? Ioana Bradea: Păi… Am un acoperiş deasupra capului, chit că încă visez la o casă cu grădină, am bani, am maşină, am copii sănătoşi, am un iubit fantastic de care încă sunt îndrăgostită, am ce să

Cristi Puiu: „Sunt din ce în ce mai mult avocatul happy-endului.”

• PROLOG • Pentru mine au contat foarte mult interviurile lui Truffaut cu Hitchcock. Apoi interviurile lui Bogdanovich cu Orson Welles și cele ale lui Ray Carney cu Cassavetes. Mi-am spus că nu am când să m-apuc să scriu despre

Cătălin Mitulescu: „O simt departe, dar gândul la ea îmi face viața mai frumoasă în fiecare zi.”

  Cătălin Mitulescu / f. © Iulia Weiss   The Chronicle: Dincolo de calea ferată, filmul pe care tocmai l-ai terminat, este al treilea lungmetraj pe care ai ales (sau circumstanțele au ales) să îl lansezi în „cea mai nemiloasă

Marina Albu: „Deseori, viața mi s-a părut oribilă.”

  Mă numesc Marina Albu. Am 31 de ani obosiți. M-am născut în Constanța, am mers la grădiniță, la școală, la liceu, apoi am plecat la București, la facultate. A fost ciudat pentru mine la toate instituțiile astea. În generală

președintele meu

I declare before you all that my whole life, whether it be long or short, shall be devoted to your service and the service of our great imperial family to which we all belong. Regina Elisabeta a II-a, discursul ținut

1962

Vară. Nori negri, grei de ploaie. În dreapta şoselei, un fulger a despicat cerul. A urmat trăsnetul, dar în maşină nu s-a auzit mare lucru. Alexandru doarme cu capul pe genunchii mei. Prăpădul de afară rămâne acolo. De o parte

în rest

Incertitudinea cu care ne construim prezentul naște un viitor dezastruos. Însetați de un control deplin al maselor, cei care ne conduc s-au trezit cu o națiune gelationasă, amorfă, nevertebrată, sălbatică, imprevizibilă. Pe de altă parte, indivizii străbătuți de leadership autentic

Dintre cuvintele acelea urâte

O să notez, înapoia zilelor, înainte de începutul poveștii (uite că se poate gândi ceea ce nu a avut loc încă) o scurtă secvență care va căpăta bunul sens abia la sfârșitul poveștii. Povestea e aceeași. Sunt în tranzit într-un

Mădular medular modular

– Au început să mă enerveze de ceva vreme ăștia cu salvați planeta, salvați fericirile, salvați căsniciile, salvați delicatețea firii umane, salvați-vă de întuneric, de satană, de aglomerările  urbane. Pe bune? Gender issues. Issue #1,  issue #2. Nu trece zi

Ultimul psihiatru

S-a votat în secret că ultimul lucru care ar trebui să dispară e meseria de psihiatru. Mai mult, în spatele rugăciunilor preoţilor stă un strigător Doamne, fă-mă psihiatru! Mi-e prea înceţoşată cenuşa din cutie pentru calcule în procente, însă nu

pula mea™

La radio, doi moderatori grohăie niște întrebări către un invitat prin telefon, apoi se dezmiardă reciproc, cu un ton – poate două – mai jos, zâmbind zgomotos unul la glumele celuilalt. Își iau rămas bun de la boul de la