Una e brunetă, poartă bucle făcute cu drotul și ie, și e pictată, haha, de Moïse Kisling, pictor polonez, vecin și prieten de-al lui Modigliani la Paris. Alături de ea, prințesa Ghica, în verde și pictată de Jules Pascin. Ne aflăm la unul dintre cele trei muzee de artă din Hiroshima.

Primul lucru de ținut minte, clădirea: Pătrată ca o cetate, cu muzeul propriu-zis rotund în mijloc. “Bucureștiul e o stridie cu restaurantul Perla în ea”, stridia este una din delicatesele reprezentative ale Hiroshimei, iar muzeul de artă este o perlă. Tablouri puține, dar trufandale. Să trecem în revistă.

Portretul unui domn, de Modigliani. Nu-mi aduc aminte să mai fi văzut vreun Modigliani în carne și oase, a pictat prea puține. În plus, un cap sculptat tot de el.

Grădina de la Daubigny a lui Van Gogh. Un Van Gogh mare și frumos, de un verde răcoros. Cercetarea ne învață că pata de culoare din prim-plan stînga a fost inițial o pisică, se vede la raze X. (Și mă întreb de ce.)

Un Aristide Bruant cu binecunoscutul fular roșu, lîngă el “Le refrain de la chaîse Louis XIII”, unul din cîntecele obraznice care făceau faima cabaretului.

Ah! mesdames qu’on est à l’aise
Quand on est assis sur la chaise
Louis XIII

Elle est à Rodolp’, cependant

Pour s’asseoir d’ssus, faut aller chez Bruant

Au cabaret du Mirli

Au cabaret du Mirli

Du Mirli ton taine et ton ton

Du Mirliton

Renoir trebuie să fi avut cîndva o perioadă rubensiană; se vede în cele cîteva tablouri plus o statuie. Bine că i-a trecut.

Apropo de statui, un idol polinezian de Gauguin: n-am mai văzut. Și o balerină de Degas – acum doi ani au fost adunate toate la Atena, știu că Degas a modelat și altele mai frumoase decît cea de aici.

Două poantilisme de Paul Signac, pas mal du tout.

Capul lui Balzac cu părul vîlvoi de Rodin.

O vedere din Vitebsk. Hiroshima se pare că are mai multe, acum probabil împrumutate.

Etc., etc.

Preferatul meu – deși probabil că voi fi lipsit de originalitate – a fost Picasso. O serie de tablouri din care se vede că putea să picteze orice și oricum, de la tablouri în manieră academică pînă la graffiti pe pereți de WC public, egal de genial. Aici: micuțul Paul, fiul artistului, împreună cu mielul său, privit cu atenție și seriozitate, cu trăsăturile fin desenate. Un cancan care ar fi putut să fie pictat de Toulouse-Lautrec. Două femei la bar, tablou din perioadă albastră, întunecat, sumbru, din cele două femei vedem numai spinările masive, împovărate, tăcute, și un pahar gol în mijloc. Patru femei la mare, lasciv voluminoase și grațioase ca niște morse. În fine, bustul unei femei (?) pe nume Fernande, cu trei fețe văzute din trei părți, un singur ochi comun, membre și mai ales țîțe mîzgălite en passant, încadrată de raze și buline într-o combinație de culori pe care am preferat s-o uit.

A mai făcut parte din spectacol: Pentru că era o zi cam ploioasă, și pentru că la galeriile de la subsol era expoziție de ilustrații de cărți pentru copii, în jurul nudului din centrul rotondei se adunaseră atenți copii mici, japonezi și cu ochii negri. Un actor (bănuiesc, după calitatea vocii) le citea povești. Îl auzeam din fiecare sală, în timp ce oscilam între preferații numiți mai sus. Nu înțelegeam nici o vorbă, dar sunetul limbii era savuros. Cîndva a terminat, toți au aplaudat, și în mai puțin de jumătate de minut dispăruseră cu toții.

Comentarii

comentarii