După analiza carbon-14 (University of Arizona, 2009), manuscrisul Voynich este încadrat între anii 1404-1438. De la distanţă, este o culegere de texte (anonime), să zicem alchimice, scrise pe pergament, iar în mediul virtual, mai ales, a circulat sub superlativul de cel mai misterios manuscris al lumii. Secţiunea I, mult întinsă, este încărcată de ilustraţii ale unor plante (la fel, neindentificate). Ca urmare, s-a presupus că lucrarea ar fi despre psihologia plantelor (Lincoln Taiz, Saundra Lee Taiz, 2011). Manuscrisul Voynich conţine de asemenea hărţi astrologice foarte detaliate şi, mai bizar, desene cu corpuri feminine în stil comic-book. A rămas o enigmă, în ciuda hoardelor de criptografi, cripto-analişti şi istorici care ani la rând au întors pagină după pagină şi iar pagină după pagină, aşa-numitul limbaj extraterestru al codexului nereuşind să fie descifrat. Manuscrisul a fost descoperit în 1912 de Wilfred M. Voynich la Villa Mondragone, Frascati. În interiorul manuscrisului se afla o scrisoare în latină, datată 19 august 1665, semnată de Johannes Marcus Marci. Potrivit lui Marci, manuscrisul a fost (cândva) în proprietatea lui Rudolph al II-lea, care a ţinut cârma Sfântului Imperiu Roman între 1576–1612. Rudolph al II-lea credea că textul şi ilustraţiile aparţineau unui călugăr englez din secolul al XIII-lea, Roger Bacon. În prezent, manuscrisul Voynich şade la Beinecke Rare Book and Manuscript Library, Yale University (copia digitală poate fi consultată aici).

Copyright: Beinecke Rare Book and Manuscript Library, Yale University

Copyright: Beinecke Rare Book and Manuscript Library, Yale University

Language(s) Unknown
Scribe(s) Unknown
Author(s) Unknown
Illuminated by Unknown

În regulă, până acum codul Voynich nu a fost spart. S-au epuizat toate instrumentele şi metodele criptografiei. Alfabetul nu seamănă cu nici un altul, iar sistemul de scriere folosit nu poate fi raţionat. Cu nervii întinşi, s-a presupus că manuscrisul Voynich este o păcăleală, în sensul că este o simplă caligrafie fără noţiuni reale. Aşa e, manuscrisul Voynich pare să fie scos de sub ghearele unei creaturi subpământene, inventate de Tolkien. Şi totuşi şi totuşi şi totuşi: manuscrisul Voynich este o fereastră cu vedere spre o minte cel puţin interesantă. Non-ştiinţa manuscrisului a fost fundamentată pe observaţia repetitivităţii excesive a cuvintelor, în multe dintre rânduri fiind schimbată doar câte o literă.

Copyright: Beinecke Rare Book and Manuscript Library, Yale University

Alte curiozităţi pot fi spicuite de pe bineîngrijita pagină de Wikipedia a manuscrisului. Pentru că vreau să ajung mai repede la ştirea că un profesor de lingvistică aplicată de la Universitatea din Bedfordshire a reuşit să decodeze câteva cuvinte (termeni, mai precis) din manuscrisul Voynich, fapt care poate descalifica ipoteza unei escrocherii calofile. Stephen Bax a publicat A proposed partial decoding of the Voynich script (lucrarea de 62 de pagini poate fi consultată aici), precum şi o înregistrare video pe YouTube de o oră, în care explică sistemul care i-a înlesnit descifrarea unor cuvinte ca Taurus, Juniper, Coriander, Hellebore, Centaurea sau Nigella Sativa. Stephen Bax admite provizoriu că manuscrisul Voynich este scris într-o limbă nemaiîntâlnită, concepută de un grup restrâns de indivizi a căror cultură era lipsită de un script. Pentru a salva de la înec cunoştinţele lor despre natură, ei au împrumutat elemente lingvistice ale civilizaţiilor caucaziene, din Europa şi Orientul Mijlociu. Pentru Bax, este plauzibilă şi extincţia culturii care a produs manuscrisul Voynich, având în vedere că secolul al XV-lea european a fost, să folosesc o metaforă, o căzătură istorică. Otomania.

Copyright: Beinecke Rare Book and Manuscript Library, Yale University

Copyright: Beinecke Rare Book and Manuscript Library, Yale University

Diavolo.

Comentarii

comentarii