Detroit. Ultimul mohican

I was born twice: first, as a baby girl, on a remarkably smogless Detroit day in January of 1960; and then again, as a teenage boy, in an emergency room near Petoskey, Michigan, in August of 1974.

(Puneți, vă rog, și această frază pe lista începuturilor memorabile de roman, că n-o să vă pară rău; așa începe zicerea epopeică adusă în zilele noastre. Middlesex. Jeffrey Eugenides.)

Tânărul cuplu mitic, incestuos, elegiac și neștiutor pătrunde pe tărâm nou, să ia lumea de la capăt, în plină fascinație industrială, Detroit. „Cerul se întuneca de la fum.” Semn de prosperitate.

„Detroitul a avut dintotdeauna de-a face cu roțile.”

„[…] Paris, Londra sau Roma, orașe dedicate, la un anumit nivel, culturii. Detroitul, pe de altă parte, era un oraș american, prin urmare era dedicat banilor, așa că designul a cedat în fața funcționalității. Începând din 1818, orașul se întinsese de-a lungul râului, depozit după depozit, fabrică după fabrică. […] În 1900 Detroitul era deja cel mai mare producător de vagoane și garnituri de tren. În 1922, când au ajuns acolo bunicii mei, în Detroit începuseră să se facă și alte lucruri care se învârtesc: motoare pentru ambarcațiuni, biciclete, trabucuri rulate manual. Și, da, în cele din urmă și mașini.”

Între timp, adică în ultimele zeci de ani, Detroitul a devenit un oraș-fantomă. Gol. Nu mai e nimic. Din 2 milioane de locuitori, mai sunt vreo 700 000. Șomaj și criminalitate la cote înalte. Nu mai e nimic de făcut. N-a mai rămas nimic. Doar povara trecutului și perplexitatea. Veșnica mirare: „Cum e posibil?”

Acu orașul decăzut n-o mai fi fiind el bun de locuit, dar e mină de aur pentru artiști. Ce mai poeme ar scrie Vasile Cârlova despre ruinele Detroitului!

Nici nu-i de mirare că Jarmusch a făcut aici Only Lovers Left Alive. Detroitul, orașul de pe urmă, orașul ultimilor oameni, ultimii vampiri, orașul nimănui. Orașul invizibil. Sufletul pierdut al Americii, cum îl alintă „unele voci”. Cetatea comorilor risipite. Inevitabil paseism – și pe bună dreptate. Dorul de urbea trepidând, duduind de sănătate și de fum. Deruta post-industrială. Regresul. Regretul.

(Unii mai speră în reînviere. Și e de presupus că din paralizia asta o să iasă vreo nouă formă de viață. Vampiri, extratereștri. La urma urmei, noi mitologii.)

Jarmusch și echipa au închis o stradă întreagă în cartierul Brush Park ca să filmeze balada vampirilor. Mai jos e și casa lor blestemată, construită pe la 1880 și vândută în decembrie 2012 cu 110 000 $. Fi-mi-ar scârbă de prețul ăsta.

detroit-jarmusch

Sursă foto: www.detroit.curbed.com

Fotograful Kevin Bauman, fiu devotat Detroitului bolnav, pune la cale proiectul 100 Abandoned Houses. De fapt sunt 111. Case uitate de vreme, bătute de soartă, încremenite, suspendate în neant, case modeste sau conace sau mici castele în stil gotic/victorian. Cu acoperișul lăsat, cu ferestre zidite, pereți surpați sau parcă retezați de bombe, case absente, rămase absurd în mijlocul pustiului, case ce par să se prelingă, să se topească și să se-mprăștie pe pământ, în fine, toate întruchipând acea frumusețe, literară, a decăderii.

Detroitul nu mai are de-a face cu roțile.

A foggy morning in Detroit

kevin-bauman-100-abandonded-detroit-houses-07 kevin-bauman-100-abandonded-detroit-houses-09 detroit2 detroit4 detroit5 detroit6 detroit7 detroit8 detroit9 detroit10 detroit11 detroit12 kevin-bauman-100-abandonded-detroit-houses-02 kevin-bauman-100-abandonded-detroit-houses-04 kevin-bauman-100-abandonded-detroit-houses-05

————-

Sursă fotografii: 100 Abandoned Houses

Comentarii

comentarii

Scroll to top