Primele pagini din romanul* lui Chang-rae Lee publicate acum ceva vreme în numărul 11, din aprilie, al României literare m-au pus pe gânduri şi m-au incitat.

Atât referinţele la Updike, cât şi la secvenţele – primele – tulburătoare: un bărbat intră în casa unui necunoscut cu dorinţa de a cumpăra un avion iar soţia acestuia îi ridică eroului principal o barieră de care acesta, ulterior, nu va trece şi la porţile căreia nu va mai reveni nicicând. Dar şi faptul că New Yorker îl consideră pe Chang-rae Lee „unul dintre cei 20 (de ce nu 21? n.m.) scriitori ai secolului XXI.

Până când un imigrant coreean va publica în limba română şi va zgudui supremaţia lui Mircea Cărtărescu, să ne aplecăm asupra pilotului acestui Zbor.

Nici o urmă de mânie în verb!

Pentru a respecta una dintre obsesiile autorului – născut în Coreea, educat şi ajuns celebru în Ţ.T.P. (încă Ţara Tuturor Posibilităţilor) – respectiv Dansul pe Sârmă al Nou-venitului şi încercările sale de a nu fi arătat cu degetul pe stradă, trebuie să spunem că Chang-rae Lee s-a descurcat minunat şi nu îl trădează nici accentul, nici tematica şi nici măcar hainele narative. Merge calm, plin de sine pe autostrada narativă, pasul îi este ferm şi egal.

Unde e autorul?

Romanul are o structură clasică. Autorul-narator-eroul principal este omniscient şi totul decurge la persoana I.

I este Jerry Battle: din spatele unui geam de sticlă, Jerry Battle se uită la căsătoria, iubirea, munca, afacerea, copiii şi, după moartea ori sinuciderea soţiei, la iubitele lui. Şi nici o lacrimă, încruntare, rânjet sau furie nu sparge acest geam.

Să revenim la verb şi la mânia lui

Confesiunea e aproape liniară. Mici accente, pentru o lectură deloc grăbită, ne lasă să ghicim furia oceanului calm, calm, safire numai.
„Printre singurele lucruri bune din viaţa asta, dacă avem noroc, se numără o condiţie împărtăşită de buimăceală şi mirare dureroasă care, poate, o să se preschimbe în ceva asemănător cu bucuria.”

Să ne fie teamă de o bătălie?

Revin: Jerry Battle este eroul şi vocea narativă: „Am cumpărat avionul ăsta nu ca să lucrez sau să călătoresc cu el ori pentru pura şi minunata emoţie pe care ţi-o dă zborul, ceea ce poate şi este într-adevăr o nemaipomenită şi transcedentală afirmare a vieţii şi aşa mai departe, ci pentru motivul, la care nu am stat dă mă gândesc serios, că trebuia să ies din casă.” (bolduirea şi italicele ne aparţin).

* Chang-rae Lee, Zbor peste Long Island, traducere din engleză şi note de Carmen Paţac, Humanitas, 2010

Comentarii

comentarii