Calea dreaptă şi senină a Alopeciei

Deși Anda (Sub o ramură de cireș/ Filele cărții freamătă, adulmecând/ Miresme de primăvară) a fost cea mai ermetică și cea mai gingașă, presupunând noi că alopecia este cea care privește, demnă și eliberată de propriul coșmar existențial, cum filele freamătă, hrănindu-și spiritul cu aromele primăverii (din care nu trebuie să alungăm pământul îmbibat de ape și stârvuri), iar Aloceria prin versul final (Nu mă lăsați cum am rămas) câștigă un loc firesc pe podium, Rhadoo este cel care, pe o bancă din Grădina Botanică presupunem, se va desfăta cu Japonia lui Lafcadio Hearn. Felicitări tuturor și vă așteptăm spiritul ludic și inspirația să ne uimească în continuare. Și să ne bucure.

Ielelor nebunelor
dansul îl opriți,
vântul nu-l stârniți
luna și cu stelele
să-nduplece pletele
să nu părăsească,
ci să zăbovească,
pe creștet de cap
ca să-l încadreze,
și să-l protejeze
iar de-o fi și-o fi
și l-or părăsi
fruntea cea înaltă,
de la nas la ceafă
să o încălzească
că să strălucească
soarele străbun
aer cald și bun
buze de iubită
zâna fericită!

Comentarii

comentarii

Scroll to top