Despre ospitalitate

Ne lăudăm oricui, oricând şi oriunde că suntem ospitalieri. Că iubim musafirii şi că le dăm şi haina de pe noi, numai să se simtă bine… Ce nu mi-e clar e de ce ospitalitatea asta, dacă tot e în firea noastră din moşi strămoşi, nu se manifestă şi în turism.
Oare chelnerii de prin restaurantele noastre vin din alte ţări şi n-au crescut cu imaginea ospitalităţii în faţa ochilor? Oare e aşa greu de înţeles că mâncarea rece şi proastă nu e obligatorie?
Oare hotelierii noştri au uitat că patul cel mai bun e pentru oaspete, nu camerele scumpe şi pline de igrasie?

Habar n-am dacă spaniolii, francezii, portughezii sau italienii se laudă cu ospitalitatea. Dar ştiu că, procentual vorbind, rata de enervare în aceste ţări e mult mai mică decât la noi. Stai mai rar 5 ore după mâncare, îţi zâmbesc mai des, te fură mai cu bun simţ la notă, ai autostrăzi pe care poţi să mergi dintr-o parte în alta a unei ţări fără sa te sufoci în traficul prin sate şi sătuce.

Plus că – şi da, să zicem că e zgârcenie – e mai ieftin.

Ministerul Turismului a lansat recent la Paris o campanie de promovare a României. Şi cauţi, de curiozitate, ofertele. Pe easyvoyage.com, de exemplu… Şi găseşti, pentru o săptămână, oferte „de la” 1.079 de euro. Fără să scrie pe undeva ce e inclus în pachetul ăsta.

Uşor scump, te gândeşti, în condiţiile în care cu 2.000 şi ceva pentru două persoane te duci vreo 2 săptămâni pe marginea unui Ocean. Ca să nu vorbim de Grecia, unde pe acelaşi site ofertele pleacă de la 200 de euro. Sau de Croaţia, unde tot pe-acolo sunt preţurile.

Ospitalitate să fie, dar măcar să ne-o permitem…

Comentarii

comentarii

Scroll to top