Se dă o ţară aflată la mii de kilometri depărtare, pe un continent cu un trecut nu tocmai glorios dar niciodată plictisitor. Adăugaţi o armată care îl scoate din ţară pe preşedinte îmbrăcat în pijama (Am aflat eu că i-au cerut să se schimbe în haine de stradă, dar efectul mediatic e mai spumos dacă îl vezi pe om ca scos din aşternut. Unii, mai slabi de inimă, ar putea chiar izbucni în lacrimi).  Puneţi  liniştiţi la socoteală şi nişte proteste mai mult decât moderate, exprimate de-a lungul săptămânilor, un plan de întoarcere în ţară în haine de conducător, cum altfel, şi nişte teorii. Cu multe ingrediente conspirative, desigur. A, şi un ticălos, altul decât personajul principal, venit de peste mări şi ţări, că loco lumea e liniştită şi nu are preocupări prea belicoase.

Ne aflăm în Honduras, dacă nu v-aţi dat seama până acum. Capitala e în Tegucigalpa, steagul e alb-albastru, dungat, cu cinci steluţe dispuse ca pe zaruri, vîntul adie liniştit dinspre Caraibe, plouă (că e sezonul cu pricina), iar preşedintele doreşte să mai zăbovească puţintel la putere. Că tot bate, câteodată, un vânt şi dinspre Venezuela. Meteorologii or şti de ce, desigur.

Când Tudor Vladimirescu conducea o revoluţie, la sud de Carpaţi, un domn pe nume José Cecilio del Valle redacta un act de independenţă faţă de Spania. N-a rămas Hondurasul chiar de capul lui, după aceea, dar n-are rost să vă povestesc cum anume şi-a croit drum prin istorie micuţul stat latino-american. Hai, că nu e chiar mic, e cât jumătate din România. Dar în Americi totul e mai mare. Chiar şi necazurile.

În general, veştile despre Honduras nu ajung prea departe. Poate, câteodată, presa românească îşi mai face pomană şi menţionează, “graţie” numărului de victime câte un cutremur, că astea sunt condiţiile geo, ori câte un uragan, ca cel din 1998 care a lăsat în urmă ravagii…

Despre politicieni, ce vă puteţi imagina din filme. Poate se îmbracă uneori în costume albe şi poate că-şi pun şi pălării de Panama, dar principala lor ocupaţie e să conducă şi să profite cât mai mult din această stare de lucruri.

A, Hondurasul e condus de un preşedinte şi are o Constituţie. Cea mai recentă, care datează din 1982 a fost de atâtea ori peticită încât ultima tentativă s-a lăsat cu scandal: Mel, cum i se spune între prieteni ultimului preşedinte ales cu tot tacâmul în Honduras,  în acte  José Manuel Zelaya, se îl mai vrea în frunte aşa că se gândise să obţină confirmarea şi în scris. Prin referendum. Ţara despre care povestim mai are şi armată, iar conducătorii ei, ajutaţi sau nu din exterior, să vedem dacă se va dovedi, rar sunt de acord cu asemenea manifestări de voinţă.

Viaţa locuitorilor capitalei nu a fost prea frumoasă în acele zile. A trecut o lună de când militarii îi împiedicau pe oameni să ajungă la vot şi, când şi-au dat seama că oamenii sunt uşor de dus cu zăhărelul şi chiar vor accepta rămânerea peste program a preşedintelui, l-au scos din poveste: fără violenţă, la apus de soare, când omul era deja în pat.

(va urma)

Comentarii

comentarii