Două articole din publicația germană Die Welt (17 iulie și 22 iulie) tratează subiectul acordării/neacordării titlului de cetățean de onoare al Berlinului scriitoarei germane de origine română Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2009. Și cei de stânga, și cei de dreapta au fost de acord cu nominalizarea Hertei Müller (propusă de un politician de dreapta, Michael Braun), mai puțin primarul Berlinului, care și-a exprimat public refuzul de a-i oferi Hertei Müller cea mai înaltă distincție a capitalei Germaniei. Primarul Klaus Wowereit, social-democrat, gay declarat (cu toate că n-are nici o relevanță, mai puțin faptul că, de obicei, activiștii progay sunt de stânga), îi acordă în schimb o decorație de mâna a doua, pe care ea, cel mai probabil, o va refuza.

Primul articol, scris de Tilman Krause, șeful redacției de literatură al Die Welt, încearcă să înțeleagă refuzul acordării titlului:

„Nu e destul de bună Herta pentru Wowi (așa e alintat primarul; n.n.)? Adevăru-i că nu prea o întâlnești la petreceri și evenimente mondene, iar negoțul ei cu comuniștii e nul. Ea se profilase, cu mult înaintea Premiului Nobel, ca o proeminentă scriitoare a generației sale, implicată politic și cu opinii politice clare, pe care le-a exprimat de fiecare dată când a fost (in)oportun, mai ales pentru a protesta împotriva îngăduinței cu care Academia Berlineză de Arte trata vechi cadre de partid comuniste.”

(Akademia, mai ales sub conducerea președinților de blestemată amintire Heiner Müller și Walter Jens.)

În principiu, avem de-a face cu egoul celor de stânga și al foștilor „activiști” DDR, care nu suportă comparația cu ce-au trăit cei din blocul estic. În cel de-al doilea articol, scris de Marko Martin, se fac referiri la faptul că, în mediul berlinez, disidenții din Est, cu o biografie autentică de rezistență, sunt ca un spin în ochi. Pentru că Herta Müller e o disidentă cu experințe reale, ea îi face pe fieșteceilalți să pară disidenți de operetă. De asemenea, trebuie să amintim că o mare parte a artiștilor din Berlin s-au făloșit cu disidența lor de pe vremea DDR. Ea nu s-a lăsat implicată în jocul ăsta, așa cum i-a mărturisit tăios lui Gabriel Liiceanu în dialogul de la Ateneu (pe care ea l-a numit „circ”), așa cum le-a spus-o și altora. De cealaltă parte, diaspora săsească o detestă fiindcă a scris și despre nemții din România, care au luptat în trupele SS, iar după război n-au mai vorbit niciodată despre asta.

Tilman Krause își încheie articolul astfel:

„Cărțile Hertei sunt adesea triste și crude, însă cine a trăit ce-a trăit scriitoarea româno-germană, născută în 1953 în Banat, nu mai poate vedea lumea ca pe o bucată de simfonie strălucitoare și zgomotoasă.”

Și în al doilea articol, refuzul primarului este săltat peste gard:

„Cert e că primarul Berlinului nu vrea ca Herta să devină cetățean de onoare al capitalei și refuză să semneze propunerea Senatului. Fără nici o legătură cu faptul că Müller nu poate fi afectată de niște hotărâri ale unor provinciali, i s-ar putea face primarului reproșul, pentru a doua oară, că este un cripto-comunist.”

Sensul general ar fi că cei din Vest îi privesc pe cei din Est cu o superioritate ușor ironică, chestie ilustrată și de felul în care fostul Președinte, Wulff, l-a întâmpinat pe noul Președinte al Germaniei, Gauck: „Să ne mai povestească înainte, tot așa, poveștile lui despre libertate…”. Gauck, înainte de a fi președinte, a fost disident (pastor) în DDR, și apoi directorul CNSAS-ului lor.

Bun, cu sau fără titlul de cetățean de onoare al Berlinului, Herta Müller va rămâne femeia care s-a certat cu toată lumea pentru adevărul ei: s-a opus Securității la 22 de ani, a rezistat singură în sărăcie, a scris aproape exclusiv despre experiența totalitară și a plecat în Vest, unde a spus adevărul în continuare. Noi nu ar trebui să ne întrebăm dacă Herta Müller merită sau nu să fie cetățean de onoare al Berlinului, ci cum fărâma asta de om a putut să se opună tuturor și să-și vadă de adevărul propriu. Binele învinge (uneori).

——————-

Foto (c) dpa (sursă).

Comentarii

comentarii