Exerciţiu util: luaţi o carte poştală, gândiţi-vă la un destinatar şi rezumaţi-i în scris anii pe care i-aţi trăit. Michael Kimball a făcut asta deja pentru străinii care i-au împărtăşit detalii intime ale vieţii lor, scriind peste 300 de mini-biografii care, împreună, cumulează zece mii de ani. Pe lângă biografii „umane”, Kimball a îndesat în cărţi poştale biografii ale unor pisici, câini, cocoşi, biografia unui măr, a unui scaun sau a unui cal! Cartea lui, Michael Kimball Writes Your Life Story (on a postcard), publicată în 2013 de Mud Luscious Press, este efortul lui de a demonstra că poveşti de viaţă sunt peste tot. Hm, câte poveşti de viaţă am aruncat la gunoi!

Povestea vieţii lui Michael Kimball a început în 1 februarie 1977. Potrivit unei cărţi poştale, „Michael Kimball s-a născut două săptămâni mai târziu”. În diferite etape ale vieţii, Michael a vrut să fie tigru, pompier, fotbalist, basketbalist. A ajuns scriitor, ceea ce, spune el, e mai bine. Exceptând, poate, şansa de a fi tigru. Tigrii sunt grozavi. Michael Kimball Writes Your Life Story (on a postcard) a început ca o one-night only performance. Dar ideea a fost atât de bună încât a durat ani de zile. Cel mai lung interviu, mărturiseşte Kimball, a numărat zece mii de cuvinte pe care le-a condensat în aproximativ 500.

I didn’t want anybody to feel their life story wasn’t interesting enough – Michael Kimball.

Dau startul la acest exerciţiu, imaginându-mi că mai jos am o carte poştală în care-mi restrâng (cu scris mărunt) viaţa petrecută:

M-am născut seara. Până la 10-12 ani m-am pişat în pat. La grădiniţă, desenam cel mai frumos. La şcoală, scriam cel mai frumos. În primul sfert din viaţă n-am avut vecini. Asta mi-a declanşat insomniile pe care le am şi acum. Am citit, dar nu sfătuiesc. Am întâlnit cele mai frumoase femei din lume. Puţini au norocul ăsta. Urăsc marea, urăsc muntele. Cel mai bine mă simt între cărămizi. Prima meserie pe care mi-am dorit-o a fost chirurg estetician, şi asta pentru că voiam să fiu înconjurat doar de frumuseţe. Apoi, am renunţat la pictură. Am trăit în 7 locuinţe diferite, nici una pe numele meu. N-am bătut pe nimeni niciodată şi n-am luat bătaie niciodată. Odată am primit o floare de la o fată (eu îs băiat!) şi n-am ştiut ce să fac cu ea, aşa că am luat-o. Visez periodic bani. Într-o vară am vrut să adopt un copil care stătea cu spatele la mine, mânca o prăjitură şi îşi legăna încet picioarele. Nu plâng la înmormântări.

Comentarii

comentarii