Iubirea vine. Ca o furtună.

E greu să te oprești din iuțeala vieții și să zâmbești o singură clipă. Îți zici: dacă tot o fac, vreau să zâmbesc până la sfârșit. Sau măcar mai mult. Mulți oameni cred în tot felul de lucruri. De stări. De cruci sau sentimente. De persoane sau timpuri. De locuri și vise.

Oamenii aceștia care au trăit în seara asta pe scena teatrului Masca în piesa „Slugă la doi stăpâni” nu au făcut altceva decât să strige două ore la tine că iubirea vine mereu peste tine. Te doboară. Cu umorul ei. Cu durerea. Tragedia. Cu lacrimi. Când îi vezi pe tinerii aceștia care pleznesc de entuziasm, de talent și de inspirație, nu-ți vine să iubești mai mult sau să cauți iubirea. Ei te fac să te pleznești peste frunte. Să ai revelații de orice natură. Să te umpli. Să trăiești pur și simplu.  Să fii puternic.

Trebuie să fii. Într-o zi va veni furtuna și trebuie să reziști. Altfel nu avem niciun rost. Și furtuna nu e dragostea, să nu ne amăgim. E însăși viața, așa cum începem s-o vedem dintr-o zi anume.

Mulțumesc, Teatrul Masca. Mulțumesc pentru crenguță: o să-ncerc s-o țin sus cât mai mult.

Mulțumesc, Cristian China-Birta.

(Azi am urcat pentru prima dată pe scena unui teatru, luat pe sus de actori. E foarte probabil să fie și ultima dată. Unele lucruri se întâmplă o singură dată. Și e foarte bine așa.)

Comentarii

comentarii

Scroll to top