Cu secole în urmă, admiterea la Universitatea Cambridge consta în elaborarea unui eseu pornind de la un singur cuvânt. Primeai cuvântul „apă” sau „nor” şi trebuia apoi să-l plimbi de mânuţă prin toate ştiinţele, de la economie şi filosofie la muzicologie şi sociologie. În timp, se va renunţa la această metodă de examinare transdisciplinară, pe măsură ce ştiinţele se vor „enclaviza” în favoarea unei cunoaşteri punctiforme. Dar într-un studiu al apei este neetic ca numele lui Balam Acab să fie nesocotit.

Predilecţia pentru marile adâncimi este deja anunţată în 2010, prin See Birds EP, inclus atunci într-un micro-genre, aflat încă în curs de definire şi conceptualizare: witch house (întâlnit şi sub numele de drag). Într-un know-how alcătuit în derută de creatorul termenului witch-house, Travis Egedy, aflăm ce incrediente sunt necesare pentru a compune o piesă witch-house, evident extraordinară: trebuie „să te fuţi regulat”, „să iei MDMA şi să te duci într-un club de striptease”, „să ai o piatră onyx cu tine mereu”, „să nu mai miroşi niciodată trandafirii” ş.a.

Witch-house a devenit, în doar doi ani, genul cel mai prizat din underground, mai ales pentru estetica durerii (a torturii gospodăreşti) şi a alienării pricinuite de „astăzi plăteşti mai mult pentru mai puţin”, pe care le licitează la discreţie: crucile lor întoarse nu mai comunicau conţinut satanic, ci chiar credința în existența unor forțe supranaturale și în posibilitatea omului de a comunica direct cu aceste forțe; craniile, la fel, retezau teama sau morbiditatea bollywoodiană înaintate de cowboy-i întunericului, prin inserţia unor accesorii sensibile, cum ar fi nuferii albi ai lui Monet; lumânările galbene nu mai defineau nefiinţa, lumânările iluminau viaţa.

Witch-housiştii (compozitorii şi, cel mai probabil, ascultătorii) sunt, de regulă, xanaxişti, colecţionează pastile, citesc Biblia, se înfometează din lipsa de sens a dimineţii, stau cu câinele noaptea pe câmp, şi câinele nu latră, se învineţesc pentru încălcări ale integrităţii sferelor, se automutilează, dorm cu un teddy-bear în braţe, iar cearşafurile lor rămân întotdeauna reci pe o parte. Altfel spus, sunt nişte mistici. Vorbim şi de o estetică, în sens literar, de un typo specific, reînviat de witch-house: folosirea lui U pentru You, 4 pentru For și A/a, IMMA pentru I am ş.a, precum şi de o paletă de simboluri ascii: ℊữץƨⅉϝⅉɲặ⅃♏đ✞◍ℾℬᴙӉξ▲.

Balam Acab merge ţintă înspre o spectralizare a sunetelor şi minimalizează, fără a le decima, obscurul şi ocultismul (oarecum cosmetizate ale) colegilor lui de breaslă. Albumul său de debut lansat în 2011 de Tri Angle Records, Wander/Wonder, este varianta synth-based a Water Music de Georg Friedrich Händel, una al cărei fantasmatic solid este vizibil cu ochii închişi. Doar dacă sunetele de pe Wander/Wonder ar putea fi datate. Ai senzaţia că ele preced formarea timpului, dar anticipează fără greş naşterea spaţiului. Wander/Wonder imprimă o asemenea delicateţe, că numai la da Vinci mi-a fost dat s-o mai simt, în Salvator Mundi, atunci când îi pictase veşmintele lui Isus, acea delicateţe a fost, în sine, o minune.

Balam Acab [Alec Koone] are 21 de ani. Şi da, putem cădea de acord că perfecţiunea există pe Wander/Wonder şi atât.

Comentarii

comentarii