Ieri (toate lucrurile se întâmplă ieri) am observat o problemă de semantică, mă laşi, în timp ce scriam o piesă de teatru pentru un tip care mi-a zis că îmi dă banii ăştia, dar că nu-i mai vrea înapoi. Am zis, bine, omule, încerc să nu ţi-i mai dau înapoi! Toate relele şi urâtele, până dă să mă sune foarte insistent Preşedintele Pakistanului, care-mi strică tot cheful, cu natalităţile lui şi trocul lui cu viermi de mătase. Îi zic, a câta oară mă sunaţi, dar chiar nu pricepeţi că am destui viermi în sacul ăla de gunoi cu resturi macabre de mistreţ, pe care mi-a fost lene să-l arunc de tri săptămâni încoace? Dar, vă zic, am strâns bine punga, că am ştiut ce va să iasă! În fine, domnule Zardari, p-acilea o ducem rău în continuare cu naşterile, dar tot n-am înţeles, voi sunteţi stat suveran, cine sunteţi voi, pakistanezii, ce ştiţi voi despre miracolul francez? V-aş îmbrăţişa, domnule Zardari, dacă seringa asta ar fi goală, însă e plină şi eu cred că o să paralizez o leacă. Da, domnule Zardari, îs de acord cu dumneavoastră, viaţa ar fi splendidă dacă n-ar fi. Doar că, puşca mea, e mai greu după, e greu şi înainte, ţara pe care o conduceţi e o copilărie fără jucăriile dorite. Hai, vă sărut idilic lacheii.

Şi, da, după asta, am auzit nişte forme… Mă rog, nu reuşesc să-mi aduc aminte exact. Şi, stând la masă, m-am gândit că banii nu sunt folosiţi cum trebuie. Banii au ajuns o risipă. Eu-s aşa, mai inventiv, de felul meu, dracu’ să mă ia, creez în direcţia porfirelor, păcat că nimeni nu ascultă ce se spune în şcoală, eu am fost foarte ascultător la şcoală, faţă de părinţi, numai cu bunicii am avut eu o problemă mai delicată, da, şi acum când îs mare, frumos, deştept şi cu bani toţi se găsesc să mă iubească, dar când eram mic şi pofticios, nu, nu-ţi dă moşu’ decât o bomboană. Plus că am fost minţit la viaţa mea, nici nu vă puteţi imagina, m-au minţit de când am început să fiu conştient, şi îmi spuneau, vezi că venim mâine după tine, şi să mă fi văzut cum stăteam pe un deluşor toată ziulica să-i aştept, dar nu venea nimeni zile la rând. Ajunsesem să seamăn cu picăturile de apă care fac zgomote repetitive într-o peşteră. O peşteră în care oamenii se cacă. Şi mi-am zis atunci, voi nu mă veţi mai minţi, eu nu voi avea nici o datorie morală faţă de voi şi, în fine, alte declaraţii de război. Eu întotdeauna voi câştiga, întotdeauna voi avea dreptate. De aceea, mulţi sunt acum intimidaţi de prezenţa mea (n-am spus intelect, nu trebuie nici măcar să deschid gura), deşi mă înfăţişez în toată blândeţea (sunt un om blând, la urma urmei), lucru care îmi pune mari probleme în ceea ce priveşte continuitatea dialogului între corpuri. Da’ chestia inventivă e că vreau să strâng 1 milion de dolari.

Pentru că merit 1 milion de dolari. Cu atât mai mult cu cât o să vă spun şi ce am să fac cu el. Nu o să mă ating de nici un şfanţ. Voi scoate regulat însă o chitanţă cu câţi bani am în cont. 1 milion de dolari, iar în lei sună mult mai înspăimântător. Îmi voi alege, periodic, nişte ţinte (victime) foarte atent (cam cât de atent îs când cumpăr seminţe), din clasa de jos şi de mijloc, profesori universitari, una-alta. Le voi trimite, tot periodic, scrisori în care voi băga cu fineţe în gesturi chitanţa aia şi-un mesaj de întâmpinare alături: I know who you are, I’ll get you sau, să las loc de speranţă, I’m watching you. N-am nevoie de fraieri care să arate cuiva cât de puternic sunt, am nevoie de cifre şi de cuvinte. L-am terminat pe omul ăla. Când o să vadă infinitele zerouri pe chitanţă şi mesajul I know who you are, probabil că va trăi o clipă de libertate: predare la poliţie sau casa de nebuni. Asta dacă a greşit, dacă nu, nu. Dar o să mă distrez foarte mult în viaţa asta. Imaginaţi-vă la câte lucruri se va gândi acea victimă, la câţi posibili expeditori. Jocul minţii, corect? Şi cred că, prin asta, oamenii vor deveni mai buni, în timp. Vor şti că cineva îi va urmări de când se vor naşte şi până vor muri. Şi spre asta se tinde. Ţi-au băgat camere de filmat pe autostradă ca să fii un şofer mai bun. Ţi-au băgat camere de filmat în dormitor ca să fii un labagiu mai bun. Eu ştiu de ce oamenii invocă violarea drepturilor şi a libertăţilor: vor să rămână pe veci stăpâni ai răutăţii, ai neştiutului lor. Vreau să-mi pună camere de filmat în inimă, vreau să fiu cel mai bun dintre pământeni.

Între timp, îmi fac pe plac şi beau cu ardoare (deci, să ştiţi, cuvântul ardoare, ţin minte precis, l-am citit pentru prima dată la Creangă – am o istorie cronologică a cuvintelor citite) 4 litri de Coca-Cola şi o şaorma XXL. Am şi eu un suflet de hrănit. Şi încep şi îl înjur pe francezul ăla care o propus în Parlamentul European directiva de căcat cu interzisul fumatului & co. Ce-ar fi să poftească nefumătorii afară, pe terase, şi să-i lase pe fumători înăuntru? Dar respiraţi aer curat, e acolo, după uşa de la intrare. Eh? Păi vedeţi că nu vă mai trebuie aer curat? Totul, din 1920 aproximativ, s-a construit pe bază de invenţii ipocrite. În fine, aveam o prietenă, Sandra o chema, ea o uitat cum mă cheamă, şi fusese întrebată eterna de ce fumezi? Şi răspunsul ei a fost, pentru vârsta ei de-atunci, o minunăţie: – Pentru că nu mă interesează viaţa. Nu puteai să nu te îndrăgosteşti de Sandra. Şi ca să vă mai zic o poveste cu Sandra, cică mersese ea la nu ştiu ce competiţie de filosofie (Sandra era mai deşteaptă ca mine) internaţională, şi făcând cunoştinţă cu un străin, făcuse ea primul pas. – Sandra. La care el, – Like Sandra Brown? Frumos compliment, nu? Bine, la băieţi e mai greu să-ţi dai seama dacă fac pe proştii, încearcă să agaţe sau sunt sarcatici, dar fetele, cu siguranţă, sunt, mai de grabă, sarcastice. Gen, eram odată cu două minore la masă + un individ din Simeria, şi el pe-acolo. Una dintre ele era ş-aia mai deşteaptă ca mine, studii prin Germania, colegii naţionale. Şi mă trezesc cu una dintre ele că i se adresează ăluia: – Tu cam ai faţă de ocnaş. La care el, – Dar în Simeria nu există ocnă.

[btw, problema de sematică amintită e că n-ar mai trebui să se spună – Eşti prost la pat, pentru că aproape nimeni nu mai face sex (în pat), gen, ar trebui să se adapteze zicala la noile locuri de urcare a mortului în căruţă: – Eşti prost la duş; – Eşti prost la bancheta din spate; – Eşti prost la maşina de spălat; – Eşti prost la baia fetelor] În fine, dacă nu-i predestinat unu’ să fie prost la pat, îi predestinat celălalt. Sau există norocul chior să fie predestinaţi amândoi. Da, cred că azi nu o să plouă. Cred că va fi o zi în care voi învăţa ceva. În care voi face sacrificii pentru ţara mea. Gen, voi dormi toată ziua.

foto (c) thechronicle.ro

Comentarii

comentarii