Hai cu premiul!

The Chronicle încheie concursul Jazz, psycho, violenţă şi omagiu.

Dumitru Silvia s-a ales cu un număr al revistei Omagiu, cd-uri cu jazz, o carte de filosofie şi un film de Gus Van Sant. I-am acordat premiul pentru următorul text:

După ce am citit Despre violenţă, am ieșit pe tinda casei mele și m-am aruncat goală în zăpadă. Fără nicio opreliște, forță brută și nestăvilită, o sete înmugurită de căutarea cunoașterii. Murdară și înghețată, încercam să mă încălzesc trecându-mi unghille peste piele, dar nu reușeam să rașchetez decât fășii congelate de încăpățânare și răutate. Cum de mi-a plăcut durerea atâta timp fără să știu de unde se adapă? Cum de am stimat în tăcere, violența, colții și palmele, fără să știu vreodată cine le-a sămânțat pentru mine? Violență și puritate în fața tindei mele, după ce le-am citit Despre violență…

Primele 3 ore din primăvara asta au venit cu ghiocei și toporași împletiți în păr, și cu o invitație la o armonică. “Tu stai și moțăie lângă discurile astea și noi îți facem culcuș în fiecare. Ți-am așezat perne pe Herbie Hancock, cearșafuri pe Quincy Jones și o pătură de catifea roșie pe Mingus. Pe timp de zi, pâmântul se va afâna singur în jurul tău, iar la miezul nopții va sta așezat ca tu să joci pe el dansul diavolesc de jazz al ielelor moderne.”

Vara eu colecționez. Colecționez frunze și pământ, zăpadă și zgârieturi, scaune și filme. Vara colecționez almanahuri despre Islam și alte lucruri interesante, precum foi despre ecologie. Le mixez pe toate, le absorb cu sete și le pun pe raftul de sus. Nu le las să se prăfuiască. Ba mai mult, când dogorește căldura din câmpuri și tocurile scapă eliberate din asfaltul cu pulsări sexuale, ies afară și alerg ca o bezmetică pe străzi, poteci, alei și bulevarde, mâncând bancnote, recitind din Omagiu, împrăștiind flori de iasomie și stropindu-i pe toți cu suc ațâțător de lămâie. Vara mă joc.

Pentru astă toamnă, mi-am luat ca unică provizie un scaun șchiop cu trei picioare roșii. Lemn frumos mirositor, proaspăt cioplit, deplâns de pomi la vremea lui. Între timp, am făcut ordine în cămara de-o șchiopă cu bec chior. Mi-am așternut la crăpătura ușii cuțitașele și toporașele, pe dimensiuni și luciri de tăiș. E frumos în cămară. E loc pentru un Psycho proiectat din tavan, un “eu” ghemotoc, un scaun cu glezne sângerii. A, și pentru cuțitașe.

Notă: Cătălina, ne-a plăcut începutul (După ce am citit Despre violență mi-am dat seama că nu am înțeles nimic), dar am fi vrut să dezvolţi mai mult. Exista mare potenţial. Pentru asta, te alegi, totuşi, cu o felicitare florentină din partea noastră.

P.S.: Pisica nu e de vânzare.

Comentarii

comentarii

Scroll to top