Author Archives: Rareş Petrişor
What a fucking joke!
N-am fost în India. Sau am fost? De curând? Nu, n-am fost, dar India îmi e mult mai aproape, mi-o imaginez mult mai ușor – și-mi va rămâne
What a fucking joke!
N-am fost în India. Sau am fost? De curând? Nu, n-am fost, dar India îmi e mult mai aproape, mi-o imaginez mult mai ușor – și-mi va rămâne
Avem sau nu avem?
Mă tot preocupă această întrebare şi o adresez tuturor celor pe care ajung să-i cunosc îndeaproape: are sau nu România vreo şansă să iasă din marasm? Dacă da, cum? Străzile sunt pline de oameni muţi şi surzi. Adolescenţii îşi permit
Avem sau nu avem?
Mă tot preocupă această întrebare şi o adresez tuturor celor pe care ajung să-i cunosc îndeaproape: are sau nu România vreo şansă să iasă din marasm? Dacă da, cum? Străzile sunt pline de oameni muţi şi surzi. Adolescenţii îşi permit
Kosovo, după doi ani
Azi, pe mantia independenţei provinciei Kosovo încă stau aşezate ghilimele, ca nişte trese triste, decoraţii după un război tragic. La 17 februarie 2008, provincia Kosovo se autoproclama republică, recunoscută de ONU, renegată de Serbia. Nicio problemă: Macedonia trăieşte cu acest stigmat din
Kosovo, după doi ani
Azi, pe mantia independenţei provinciei Kosovo încă stau aşezate ghilimele, ca nişte trese triste, decoraţii după un război tragic. La 17 februarie 2008, provincia Kosovo se autoproclama republică, recunoscută de ONU, renegată de Serbia. Nicio problemă: Macedonia trăieşte cu acest stigmat din
Last Shot
Da, domnule, e chiar ultima. Ultima fotografie înainte de moarte. “De ce cinci”?”, l-am întrebat pe curatorul Dan Popescu, “De ce mai multe?”, mi-a răspuns. Galeria H’art expune cinci portrete, ultimele – adică ultimele, nu cele mai recente, ale unor
Last Shot
Da, domnule, e chiar ultima. Ultima fotografie înainte de moarte. “De ce cinci”?”, l-am întrebat pe curatorul Dan Popescu, “De ce mai multe?”, mi-a răspuns. Galeria H’art expune cinci portrete, ultimele – adică ultimele, nu cele mai recente, ale unor
Think Big
Mi-a rămas întipărită în memorie o conversaţie pe care am avut-o acum trei, poate patru ani, în care un bun prieten şi apreciat profesor încerca să (îmi) explice aparenta indiferenţă (unii ar zice ne-simţire) a românului, în special a exemplarului
Think Big
Mi-a rămas întipărită în memorie o conversaţie pe care am avut-o acum trei, poate patru ani, în care un bun prieten şi apreciat profesor încerca să (îmi) explice aparenta indiferenţă (unii ar zice ne-simţire) a românului, în special a exemplarului
Nu e bine. Nu e bine deloc.
Prima dată când am făcut cunoştinţă cu România a fost la înrolarea în rândurile UTC. Fără să am vreun impuls dizident, am refuzat să „intonez” imnul acela stupid, imn care pava sonor intrarea într-o categorie a elevilor de elită. Ba,
Nu e bine. Nu e bine deloc.
Prima dată când am făcut cunoştinţă cu România a fost la înrolarea în rândurile UTC. Fără să am vreun impuls dizident, am refuzat să „intonez” imnul acela stupid, imn care pava sonor intrarea într-o categorie a elevilor de elită. Ba,
Keefek, madame*?
Gândul și trupul călătoresc, semiamorțite, peste Mediterană, așteptând să se așeze pe un țărm sălbatic, ascuns printre pietre și obuze. Marea se termină într-o spumă cuminte de noiembrie timpuriu în pământul acesta vrăjit, Libanul.
Keefek, madame*?
Gândul și trupul călătoresc, semiamorțite, peste Mediterană, așteptând să se așeze pe un țărm sălbatic, ascuns printre pietre și obuze. Marea se termină într-o spumă cuminte de noiembrie timpuriu în pământul acesta vrăjit, Libanul.
Ca un animal cu blana tăioasă*
Iulian Tănase este singurul poet fericit pe care-l cunosc. Ceilalţi – nu sunt mulţi, e drept – îşi îndreaptă peniţele ca nişte baionete către cuvinte, le sfâşie, le storc, le violează, le abandonează, apoi le cer în căsătorie, le pleznesc.
Ca un animal cu blana tăioasă*
Iulian Tănase este singurul poet fericit pe care-l cunosc. Ceilalţi – nu sunt mulţi, e drept – îşi îndreaptă peniţele ca nişte baionete către cuvinte, le sfâşie, le storc, le violează, le abandonează, apoi le cer în căsătorie, le pleznesc.
E nemaipomenit să fii muritor
Sunt momente – extrem de puţine – când îţi uiţi viaţa. În faţa unei imense frici, de exemplu. Când îţi uiţi deopotriva urile şi iubirile. În faţa unei alte mari emoţii. Când abandonezi necutezatul gând al nemuririi. În faţa plăcerii,
E nemaipomenit să fii muritor
Sunt momente – extrem de puţine – când îţi uiţi viaţa. În faţa unei imense frici, de exemplu. Când îţi uiţi deopotriva urile şi iubirile. În faţa unei alte mari emoţii. Când abandonezi necutezatul gând al nemuririi. În faţa plăcerii,
Pasărea de Foc și-a luat zborul
Primul spectacol din proiectul Pasărea de Foc s-a încheiat în minute lungi de ropot de aplauze aseară, pe scena Teatrului Național din București. O sală arhiplină (am stat pe scări): lume simplă alături de intelectualii de marcă ai nației, români
Pasărea de Foc și-a luat zborul
Primul spectacol din proiectul Pasărea de Foc s-a încheiat în minute lungi de ropot de aplauze aseară, pe scena Teatrului Național din București. O sală arhiplină (am stat pe scări): lume simplă alături de intelectualii de marcă ai nației, români
În faţa unei Tebe pline
Am ratat spectacolul “Oedipe” din deschiderea Festivalului Enescu, dar nu l-am ratat pe cel de ieri, de pe scena Operei Române, cu Ştefan Ignat, bariton, prim solist. Un spectacol co-produs de Theatre du Capitole de Toulouse şi Opera Română, acompaniate
În faţa unei Tebe pline
Am ratat spectacolul “Oedipe” din deschiderea Festivalului Enescu, dar nu l-am ratat pe cel de ieri, de pe scena Operei Române, cu Ştefan Ignat, bariton, prim solist. Un spectacol co-produs de Theatre du Capitole de Toulouse şi Opera Română, acompaniate
Pasărea de Foc
Îl mai ții minte pe Chioru? Da’ pe Știrbu? Sau Grasa… Doamneee, ce prăjituri bune mai făcea maică-sa! Când treceam pe la Sasu prin față, taică-su ne lua la răngi. Sau pe la Zaharia, mai știi? Copilăria mea a fost
Pasărea de Foc
Îl mai ții minte pe Chioru? Da’ pe Știrbu? Sau Grasa… Doamneee, ce prăjituri bune mai făcea maică-sa! Când treceam pe la Sasu prin față, taică-su ne lua la răngi. Sau pe la Zaharia, mai știi? Copilăria mea a fost
E de bine, dă-i dracu’
Uşa se deschide încet, mult după ceea ce ar fi însemnat dimineaţa devreme şi, prin crăpătura iscată cât să lase loc unui cap, apare o moacă bosumflată, cu cearcăne şi părul ciufulit. N-ai putea spune câţi ani are, ce culoare
E de bine, dă-i dracu’
Uşa se deschide încet, mult după ceea ce ar fi însemnat dimineaţa devreme şi, prin crăpătura iscată cât să lase loc unui cap, apare o moacă bosumflată, cu cearcăne şi părul ciufulit. N-ai putea spune câţi ani are, ce culoare
Understanding History
Trecutul, istoria, odată consumate, se alterează indiferent de efortul memoriei colective sau singulare de a păstra intacte emoţii, întâmplări, trasee temporale. Începi să umpli cele trei sertare de negru, alb şi gri după bunul plac. Interpretarea subiectivă naşte zâmbete ce
Understanding History
Trecutul, istoria, odată consumate, se alterează indiferent de efortul memoriei colective sau singulare de a păstra intacte emoţii, întâmplări, trasee temporale. Începi să umpli cele trei sertare de negru, alb şi gri după bunul plac. Interpretarea subiectivă naşte zâmbete ce
Întoarceri
Motto: “viaţa e mai mult decât Bucureşti” (discuţie neserioasă şi cvasi-utopică între Iulian Tănase, Cătălin Stănescu şi subsemnatul) corespondenţă specială din Braşov Când vezi într-o prezentare a unui festival „400 de artişti” te aştepţi la ceva grandios. Pe de altă
Întoarceri
Motto: “viaţa e mai mult decât Bucureşti” (discuţie neserioasă şi cvasi-utopică între Iulian Tănase, Cătălin Stănescu şi subsemnatul) corespondenţă specială din Braşov Când vezi într-o prezentare a unui festival „400 de artişti” te aştepţi la ceva grandios. Pe de altă