§ Vin dintr-o țară est-europeană, despre care, în genere, se știe la fel de puțin cât se știe și despre îngeri.

§ „Cumplit e orice înger”. Nu degeaba, probabil, de câte ori apare dinaintea oamenilor, el începe – spune Scriptura – prin a-i liniști cu formula „Nu vă temeți!” Îngerul e, în mare măsură, un soldat, un luptător; chiar și consolarea pe care el o poate aduce e una sobră, bărbătească.

§ Angelus Novus e numele pe care Walter Benjamin îl dă „îngerului istoriei”, un înger care zboară cu spatele, în timp ce fața îi rămâne mereu întoarsă spre trecut.

§ Ce poate avea omul în plus față de îngeri? Aș spune, cu o formulă rapidă, că are în plus minusurile. Viața omului e dramatică. E viața spiritului întrupat, adică a spiritului pus într-o condiție foarte dificilă, dacă nu imposibilă. Experiența renunțării, a dubiului, a eroicului, pe care limitele corporale o impun, îngerul nu o poate face.

The Fall of the Rebel Angels, 1562, by Pieter Bruegel

§ Sfântul Ioan Cassian spune că, dacă îngerii ar fi avut un corp, n-ar fi căzut atât de patetic. Corpul își transferă limitele și asupra păcatului. (…) Spre deosebire de îngeri, omul nu poate deveni demon.

§ Omul deplin (mântuit – n.m.), instalat, la sfârșitul veacurilor, pe treptele rămase vacante prin căderea duhurilor corupte, va stârni admirația îngerilor și invidia demonilor. Toma de Aquino admite și el că oamenii pot fi egalii îngerilor (în situația de călugărie – n.m.), iar în anumite cazuri (feciorie, martiriu) îi pot depăși. Există suficiente temeiuri ca să se poată vorbi de „supra-angelitatea” omului.

§ Îngerii, despre care Scriptura spune că „văd pururea Fața Tatălui” (Matei, 18, 10), sunt oglindirea Feței către care privesc.

The Falling Angel, 1947, by Marc Chagall

§ „Îngerul este cea dintâi fire luminoasă după cea dintâi. (…) Este lumina a doua, o iradiere sau o împărtășire a celei dintâi lumini”. (Filocalia, vol. I)

§ Cine disprețuiește pe cel mai precar dintre oameni, îi disprețuiește, așadar, îngerul.

§ Apostolul Petru e scos din închisoare de un înger; (…) nu numai că Petru avea un înger, dar îngerul acela îi semăna până la identitate.

§ „Totul e plin de îngeri”. (Sfântul Augustin)

§ Primim cu toții un înger „delegat” în clipa nașterii (sau a concepției?), în virtutea faptului de a fi oameni, sau îngerul ni se distribuie abia la botez, în virtutea faptului de a fi intrat în comunitatea credincioșilor? (…) Demnitatea omului, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, e un argument suficient pentru a face plauzibilă ipoteza îngerului conferit la naștere. (…) Îngerul ar fi un har care însoțește omul încă din momentul lansării lui în lume. Sfântul Anselm credea, însă, că fătul are deja un înger propriu încă din pântecul mamei.

The Angels of Sodom, c. 1890, by Gustave Moreau

§ Există opinia – împărtășită de o amplă tradiție, pornind de la Păstorul lui Hermas și mergând până la P. Ilie Cleopa – că suntem flancați simetric de un înger bun și de unul rău, că suntem, așadar, un permanent teatru de luptă între „inspirație” dreaptă și „ispită”. Susținătorii acestei opinii ar afla, probabil, cu oarecare insatisfacție, că sursa ei e „păgână”. Pe de altă parte, e perfect plauzibil ca îngerul păzitor să colaboreze în acțiunea sa cu alți îngeri, de același rang cu el, sau de un rang mai înalt.

§ De un tratament special se bucură călugărul tânăr, proaspătul convertit, copilul nou-născut și trimisul în misiune (apostolul), toți – obiecte predilecte ale atacurilor demonice.

§ Are Isus înger păzitor? Nu, chiar dacă e slujit, ca un Împărat ce este, de îngeri. Are Sf. Fecioară înger păzitor? Da, întrucât are fire omenească. În plus, are un înger slujitor de rang înalt, în calitate de Maică a Domnului. Are Antichristul înger păzitor? Da, spune Toma de Aquino: fără el, ar face încă și mai mult rău decât face îndeobște. E îngerul stingherit, în beatitudinea lui, de obligația de a ne purta de grijă? Când păcătuim se întristează? Teologia pură și dură spune că nu. Câtă vreme fac voia lui Dumnezeu, îngerii nu au afecte divergente și sunt deasupra oricărei forme de sentimentalism. Sunt judecați îngerii la Judecata de Apoi? Toma de Aquino crede că nu. Scriptura însă, în cel puțin două locuri, destul de misterioase, pare a admite un răspuns afirmativ: 1 Cor. 6, 3 („Nu știți că noi vom judeca pe îngeri…?”) și II Petru 2, 4 („Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc…”).

§ Îngerii nu sunt atotștiutori.

The Annunciation (detail), c. 1472-1475, by Leonardo da Vinci

§ Omul modern are dificultăți să creadă în îngeri nu pentru că e „rațional” și „ateu”, ci pentru că nu crede în ordine, sau are despre ordine o imagine inconsecventă.

§ Avem un înger călăuzitor pentru că trăim, de la protopărinți încoace, sub regimul derivei; avem nevoie de un ghid, pentru că suntem, prin definiție, călători, ființe în trecere, duhuri itinerante.

§ Preferăm varianta mămoasă, infantilizantă, a unei creaturi care are ca sarcină zilnică să ne scutească de necazuri. Scripturile nu promit nicăieri așa ceva. Îngerul îl scapă pe Petru, dar nu pe Iacob, celălalt apostol oropsit. Pe Muntele Măslinilor, un înger apare lângă Isus, ca să-L întărească (Luca 22, 43). Nici un înger nu-L asistă pe Golgota. (…) Îngerul e bun, dar e neîndurător în bunătatea sa.

The Annunciation (detail), 1596-1600, by El Greco

§ Nu există ființă creată care să fie în afara oricărei protecții. (…) a fi creat echivalează cu a fi asistat; (…) nici un existent nu se poate decupla de la această rețea decât printr-un liber arbitru maleficiat.

§ În iubirea îngerilor pentru oameni se oglindește iubirea Tatălui.

§ Îngerul trăiește în claritate ceea ce noi trăim în clarobscur. El e modelul în același timp purificat și individualizat al mântuirii noastre. (…) Îngerul ne stă alături în clipa morții, ne călăuzește prin vămile postume, ne apără la Judecata de Apoi și ne duce „în sânul lui Avraam” (Luca 16, 22). Sfântul Augustin se întreabă dacă nu cumva, în ziua Judecății, ne vom auzi viața povestită de îngerul nostru păzitor.

§ Îngerul nu e „transferabil”.

The Annunciation, c. 1450, by Fra Angelico

§ Sfântul Ambrozie admite că, uneori, Dumnezeu ia îngerul de lângă cei drepți, pentru a-i lăsa să lupte singuri.

§ Îngerul e discret, preferând să contamineze tăcut. Limbajul angelic e tăcerea. De discreția îngerului ține și alergia lui la idolatrie. Sfântului Ioan Evanghelistul, care i se aruncă la picioare pentru a i se închina, el îi spune: „Ferește-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine și cu frații tăi (…). Închină-te lui Dumnezeu” (Apoc. 22, 8, 9).

§ Cine se substituie îngerului îl îndepărtează.

§ (parafrază) Chiar și un asasin are un înger păzitor, și încă unul care îl iubește.

§ Îngerul este cel care mijlocește iertarea, tot astfel cum demonul e neobositul nostru acuzator.

§ Când te rogi nu ești niciodată singur. Chiar atunci când te rogi în singurătate – spune Clement din Alexandria – participi la rugăciunile corurilor îngerești. Tertulian interzice celui care se roagă să stea așezat, căci el ar ofensa, astfel, devoțiunea îngerului de alături, care stă numai în picioare. (…) Până și Christos e asistat de un înger, în timpul rugăciunii Sale de pe Muntele Măslinilor (Luca 22, 43-44). Îngerul este ființa adoratoare prin excelență, întruchiparea devoțiunii, „corpul” însuși al rugăciunii.

White Angel or Myrrhbearers On Christ’s Grave, from the Mileseva Monastery, c. 1230 AD, Serbia. (It depicts an angel sitting in front of the tomb of Christ.)

§ Îngerul nu cultivă miracolul. (…) Spre a te salva de la înec, el îți salvează barca, dar nu te face, asemenea Mântuitorului, să mergi pe apă. Protecția angelică nu furnizează soluții spectaculos implauzibile, ci o benefică adăpostire de rele, o garanție de refugiu.

§ Îngerul e cerul nostru interior.

§ Îngerul păzitor are de jucat un rol deciziv în momentul morții, și dincolo de hotarul ei. El guvernează ieșirea noastră din lume. Îngerul ne însoțește consolator prin vămile văzduhului, e avocatul și martorul nostru în fața scaunului de judecată al Tatălui. (…) Îngerul e simultan oglindă și fereastră.

§ De ce avem nevoie de instanța îngerului, când suntem, oricum, sub oblăduirea lui Dumnezeu? Dar îngerii nu-L substituie pe Dumnezeu, ci Îl slujesc: sunt instrumentele Lui, trimișii Lui, „instituțiile” Lui. Așadar, îngerii nu dublează Providența, ci o realizează, o împlinesc.

§ Omul nu poate vedea Fața lui Dumnezeu și să rămână în viață (Exodul 33, 22). E „discriminarea” supremă existentă între omul căzut și regnul angelic. Îngerii văd neîncetat Chipul Suprem, trăiesc cu fața spre El, „acoperiți de ochi”, într-o infinită exuberanță a văzului. Esența îngerilor este privirea – spune Sfântul Augustin. („Îngerii nu sunt nimic dacă nu te văd.”) (…) Văzul este simțul cel mai puțin legat de corporalitate. (…) Văzul e singurul simț care lucrează cu distanța. (…) Să adăugăm că ochiul e apt să capteze senzația cea mai prețioasă și intelectualmente cea mai pură care este lumina.

§ Călugării sunt imitatorii pământești ai îngerilor.

Angel in the Making, 1934, by Paul Klee

§ Cu privire la momentul facerii îngerilor, Geneza nu vorbește nicăieri în mod direct. Vom admite însă că, fiind creaturile cele mai apropiate de Creator, îngerii trebuie să fi fost creați cei dintâi. (…) E limpede că nu despre lumina obișnuită e vorba în primul verset din Cartea Facerii („Să fie lumină…”), cea pe care o va institui abia în a patra zi a creației. E vorba de o lumină pre-cosmică, simplu reflex al Luminii lui Dumnezeu.

§ Prin participarea lor la esența Luminii, îngerii sunt, într-adevăr primele și singurele creaturi care asistă, ca și Înțelepciunea și o dată cu ea, la facerea lumii. Îngerii sunt martori ai începutului, așa cum vor fi și martori ai sfârșitului.

Untitled (Angel’s Wing), 2014, by Robert Longo

§ Îngerii au însemnate puteri spirituale, dar nu pe aceea de a manipula voința omului. Darul suprem oferit de Creator creaturii sale privilegiate este libertatea.

§ Textele spun, în mod explicit (Efeseni 1, 21; Galateni 3, 25 etc.), că Isus își subordonează cetele îngerești, preluându-le funcția. El este, de-acum înainte, marele Mijlocitor între Dumnezeu și om, El devine interlocutorul ceresc al fiecărui individ.

§ În Despre numele divine (IV, 2), Dionisie Areopagitul vorbește, la un moment dat, despre îngeri ca despre niște „vestitori ai dumnezeieștii tăceri”. (…) Dionisie deschide însă, în marginea tăcerii dumnezeiești, un teritoriu de reflexie despre tăcerea îngerilor, mai puțin frecventat în angelologie. (…) Îngerul trebuie să înlocuiască discursul prin prezență. (…) Tăcerea îngerilor este o tăcere eminamente făptuitoare.

§ Origene atribuie îngerilor creația limbilor. (…) Literele au, în ebraică, greacă, arabă și latină valori numerice, ceea ce le face să participe la structura armonică a cosmosului vizibil. S-a vorbit despre un „alfabet ceresc” și despre o „scriitură angelică”. Pe acest fundal, definiția îngerilor ca „limbaj” al lui Dumnezeu (Böhme) capătă un relief aparte.

The Riddled Angel, 1973, by Joan Miró

§ Să nu uităm diavolul teolog (prostul uz al credinței), despre care vorbește Epistola sobornicească a lui Iacov (2, 19): „Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci; dar și dracii cred…”

§ Suferința îngerilor este însă ireductibilă; e o suferință fără de păcat, imaculată, pe măsura strălucirii lor suprafirești. (…) Îngerul păzitor e răstignit zilnic pe netrebnicia celui păzit.

§ „…îngerului i se spune intelect sau minte, căci întreaga sa cunoaștere este intelectuală.” (Toma de Aquino)

§ Istoria angelologiei e, prin urmare, o istorie a metabolismului nostru mental.

Wings, 1512, by Albrecht Dürer

§ Fechner teoretizează amplu asupra faptului că Pământul, planeta Pământ, nu e altceva decât un mare înger, un spirit universal care se folosește de oameni pentru a percepe particularul. Pământul-înger „vede” prin ochii noștri. După moarte, suntem absorbiți în „memoria” (Er-innerung) acestui înger enorm, incluși în „interioritatea” lui.

§ Mulțimea îngerilor e singura capabilă să populeze singurătatea lui Dumnezeu, dizolvând opacitatea lui Deus absconditus într-o multiplă teofanie. E ceea ce Henry Corbin numește paradoxul monoteismului. (…) Îngerii stau aproape de Dumnezeu și pentru că sunt singurele ființe create care suportă apropierea lui Dumnezeu.

§ Îngerii sunt organizați după un principiu al subordonării stricte, în funcție de gradul de apropiere sau de depărtare de Dumnezeu.

§ Când Lucifer a vrut să iasă din condiția intervalului pentru a se instala în limita lui superioară, în locul rezervat lui Dumnezeu, întregul univers angelic s-a fisurat. Când nu se mai percepe pe sine ca interval, ca punte între două depărtări, îngerul devine demon.

Swampangel, 1940, by Max Ernst

———————————–

Paragrafele (trans-)scrise, în integralitate, sunt note personale de lectură din vol. Despre îngeri de Andrei Pleșu, în ediția din 2003 publicată de Editura Humanitas. Cartea este dedicată lui Horia Bernea, unul dintre cei foarte puțini, menționează autorul, cu care puteam sta de vorbă despre îngeri.

*Selecția imaginilor ne aparține.

Comentarii

comentarii