Ştiu, sigur v-a bântuit ideea, dar poate că acum e momentul de a ne uni forţele pentru a câştiga un război (împotriva lenei?!) din care sigur toată lumea va câştiga: editori, librării, anticariate, timbrul literar, statul român şi nu în ultimul rând măria sa, cititorul! Neapărat, Măria Sa Cititorul!

Cărţile în raţe! Cel puţin, la o căutare pe goagăl aşa am fost fericit atunci când am căutat, fără diacritice!, „cărţi în rate”.

Sunt doar şase rezultate, iar  patru se referă la o librărie din Sfântu Gheorghe care ar fi aplicat această la îndemână ieşire încă din anul 2006 (dacă toată presa se zbate pe exclusivitate şi fierbinţi news, de ce nu există o publicaţie specializată în a face audienţă din „poate v-a scăpat news”? Doar omul care a muşcat un câine ne poate răspunde, decât).

Aşadar, când aud cuvântul cultură îmi vine să scot pistolul împotriva indolenţei: nu ar fi frumos pentru toate părţile să îţi poţi cumpăra Oxford Britannica în rate? Sau măcar Istoria frumuseţii a lui Eco (dacă o pomeneam pe cea a Urâtului, ar fi fost o referire în paradigmă: indolenţa se mulţumeşte cu urâtul).

Le dau o veste proastă studenţilor de la Litere: o soţie de miliardar mi-a mărturisit în vara trecută că nu şi-a permis să îşi cumpere Frumuseţea lui Eco. Ştiţi cum sunt oamenii bogaţi: atraşi de frumos, atenţi la nuanţe.

La un preţ aproximativ de 7.000 de RON (mă refer la OB) îţi cumperi toate cele 32 de volume în 2 ani şi 8 luni plătind doar 218,75 pe volum/lună. Şi te mişti lejer prin cultură chiar şi în momentele mai sensibile.

Punem de-o mişcare?

post scriptum: acest articol nu ar fi fost scris dacă nu aş fi citit articolul Ioanei Pârvulescu din România literară. Sărut mâna!

Comentarii

comentarii