A. Literatura nu se asortează. Iar domnişoarele care îşi aleg cartea-de-citit-în-metrou după culoarea copertei sunt nişte smintite.
B. Literatura se asortează. Cu orice.

Dacă aţi bifat varianta A, înseamnă că sunteţi un individ special. Aveţi probabil între 30 şi 50 de ani şi v-aţi făcut o adresă de mail de nevoie: cineva trebuia să trimită reclamaţii urgente la protecţia consumatorului şi fisc. M-ar bucura dacă ne-aţi spune cum aţi ajuns pe site-ul The Chronicle şi mai ales ce sesizare doriţi să faceţi.

Dacă aţi bifat varianta B, înseamnă că sunteţi un individ special. N-aţi ales A, pentru că vă plac domnişoarele din metrou care citesc. Şi cele din autobuz, şi cele din tramvai. Eu nu sunt una din ele, dar, în ciuda acestui defect, voi avea o rubrică bilunară la The Chronicle. O rubrică pe care m-am gândit s-o numesc „Literatură asortată” şi care va funcţiona aşa: o dată la două săptămâni, am să asortez o carte cu altă carte, cu un film, cu o muzică sau cine mai ştie cu ce. Într-un fel, o să fie ca la război. Ca la jocul de cărţi război, atunci când ţie îţi vine un popă de pică, iar adversarului un popă de caro. Cei doi popi îşi ţin piept unul altuia, sunt din aceeaşi familie regală (cam fratricidă, ce-i drept). Sau ca în clasa a unşpea, când am citit On the Road ascultând câteva zile la rând un dublu cd Charlie Parker. Sunt lucruri care se potrivesc de minune împreună, care se asortează după regulile interne ale emoţiilor şi capriciilor, lucruri care se lipesc unul de celălalt indiferent de voinţa noastră.

Care e scopul rubricii ăsteia? În nici un caz unul eroic sau revoluţionar. „Literatură asortată” va scoate la iveală potriveli mai mult sau mai puţin presimţite, legături fine ori de-a dreptul grosolane, carnete de bal uitate. Pe lângă toate astea, e de la sine înţeles că aştept de la cititori tot felul de reţete personale care să poată intra în „Antologia literaturii asortate”, în pregătire la editura Bart.

Comentarii

comentarii