„«Sau mă angajez paznic de noapte, la o fabrică de ciocolată… eventual portar, la un colegiu de fete… Și să încerc să uit totul, doar un lighean cu apă caldă, seara, și să nu fac nimic, doar să stau și să mă uit cum trece curva asta de viață…» Ploaia, care până acum se revărsase domol, se transformă într-un adevărat potop, parcă șuvoaiele cele mari ar fi rupt toate zăgazurile și ar fi inundat pământul oricum înecat (…); timpul o să-i nimicească și trăsăturile, la fel cum se preling acum picăturile de pe geam. (…) «N-ar trebui să beau atât… se dojeni în sinea lui. Când beau, mă gândesc numai la sicriu.» (…) «Să scriu așa cum…? Da, așa! Cum dracu’ s-ar putea scrie altfel? Nicicum!» Au pus raportul într-un dosar, apoi au așezat toate dosarele în sertarele corespunzătoare, au închis fișetele și au agățat cheile pe avizierul de la intrare. Și-au îmbrăcat paltoanele în tăcere și au închis ușa în urma lor. Jos, în fața porții și-au strâns mâna. «Cu ce mergi?» «Cu autobuzul.» «Ei, atunci, la revedere.», spuse primul. «Frumoasă zi, nu-i așa?», remarcă obosit celălalt. «Frumoasă, n-am ce spune, în curva ei de viață.»”

— László Krasznahorkai, Satantango (trad. Anamaria Pop, Curtea Veche)

„De șaizeci de ani încoace, au avut loc numeroase tentative de a schimba legea economică fundamentală a socialismului, de a introduce reforme, de a liberaliza, de a întări, de a deschide alte căi. În zadar. Este inutil să acționezi, să te revolți, să schimbi pe secretarul general, să-i împuști pe cei răspunzători, să introduci o nouă politică economică, să faci să crească cele o sută de flori, să le seceri, să lansezi planul cincinal, marele salt înainte, cele patru modernizări, socialismul untului, socialismul gulașului, «mâna invizibilă» a socialismului a adus repede totul în același punct. Economia politică supune politica economică, o reduce la cadrul său imuabil: o economie socialistă. Ideea socialistă apăruse pentru a scutura jugul binevoitor al «mâinii invizibile», pentru a promova domnia libertății, a rațiunii limpezi asupra necesității oarbe. Un secol mai târziu, o altă «mâna invizibilă» apasă mai greu, implacabilă, incognoscibilă, răuvoitoare, și este tocmai această idee.”

— Alain Besançon, Anatomia unei stafii. Falimentul unei utopii întrupate (trad. Mona Antohi și Sorin Antohi, Humanitas)

Comentarii

comentarii