Invenția televizorului nu a produs, la început, senzația unui jackpot. Nu tocmai. Cât de mare va fi eșecul, nu cât de mare va fi succesul ei, era nelămurirea care scormonea în spatele urechilor celor care au eliberat pe piață, după ureche, cutia asta în care unii au îndoit bâte de baseball, iar alții au așezat bibelouri și nailoane cusute de mână, să nu cumva să o roadă praful. Frica, marea frică era că viitorii telespectatori nu vor fi absorbiți de ecranul televizorului, ci mai degrabă distrași de lampa din spatele televizorului. Că nu vor da crezare nici unei imagini și nici unui sunet. Ce s-a întâmplat, de fapt? Ceva ce nimeni nu și-a închipuit: the world went inside the television and became the world. Puțin spus „absorbție”, puțin spus „înghițire”. Întru-câtva apropiat spus, autocanibalizare reciprocă. Din comuniunea televizor-telespectator apare cititorul de știri, figura emblematică inventată de televizor (invenția care inventează, semn că va fi foarte greu de ucis; în curând vom serba centenarul televizorului în chiloți, cumpărați-vă din timp o pereche nouă). Am fost „absorbit” de cititorul de știri, într-adevăr, până când am aflat de prompter, adică de înșelăciunea cititorului de știri. Actul memorării vine subsumat unui adevăr. Memorezi o teoremă pentru că, prin ea, orb fiind, crezi că scazi drumul către alt adevăr sau, la fel de bine, o adresă; vrei să o ții minte pentru că vrei să ajungi la destinație. Partea proastă e că te afli la început de drum iar drumul e mai lung decât viața ta, așadar, călătorie plăcută. Dar, orișicât, memorarea unei informații gâdilă un factor numit importanță sau un altul numit producere / interpretare de informație. În scenariul ideal și realmente dificil, inexplicabil chiar, cititorul de știri ar fi memorat întru nimic, zilnic, informații inutile, informații pe care nu și le va dori nimeni repetate a doua zi, receptate de telespectator în timpul unei scobiri între obrajii dorsali, să zicem. Cititorul de știri ar fi continuat să fie vocea orbecăită într-o văgăună cablată și permanent reflectată, cu nici un câștig în construcție sau reconstrucție, altul decât cel de a ajunge un jalnic cititor de știri cunoscut. Deocamdată, nu se poate risca plantarea unui robot în fața biroului din fața camerelor de filmat, pentru că se isca altă frică, frica nemairelaționării. Acum relaționăm al naibii de mult cu cititorii de știri, sunt carne și oase, se bâlbâie. Singurul lucru memorabil care s-a întâmplat în timpul unei transmisii de știri a fost când o femeie de știri, cum s-o numesc, și-a zburat creierii în direct. Caseta cu întreruperea vieții stă aspru sigilată în beciul unui canal de televiziune american. Ajungem în sfârșit la dumnealui, un fost cititor de știri, în prezent om al străzii, după o căsnicie de douzeci și cinci de ani, salariu de 80 000 de dolari pe an, nopți irosite în hoteluri de 5*. A renunțat la ele, zice el, din voință proprie. Iluzia completă. Ironia completă. Nimeni nu crede că individul ăsta a fost cititor de știri. A rămas cu o dicție scoasă din CD-urile care vin la pachet cu manualele de învățat limbi străine. Cazul lui mi-a adus aminte de filmul lui Frankenheimer din 1966, Seconds. În filmul ăsta, o companie despre care afli prin metoda în care a fost transmisă Miorița, oferă clienților șansa de a trăi o altă viață. Le înscenează moartea, îi reconstruiesc fizic până la amprentă și îi aruncă într-o lume de vis premanufacturată. Hm, nu știu ce să zic, am o soție cu care mă înțeleg, o fiică care îmi scrie din când în când, câțiva prieteni… Eh, până semnează contractul de renaștere, se convinge că, de fapt, nu are pe nimeni și că nu se pune problema să-i ducă cineva lipsa. Scenariul bineștiut. Se întâmplă că, odată renăscut, bărbatul își dă seama că trăiește o minciună la pătrat și hotărăște să se întoarcă la minciuna simplă a vieții de dinainte; cere o re-reconstruire. Șeful companiei, dezamăgit de dezamăgirea lui (nu e primul eșec): — Credeam că tu o să îți îndeplinești visul… Iar el îi răspunde: — I guess I never had a dream. Întoarcerea nu mai e posibilă. I se re-înscenează o altă cauză a morții, de data asta o hemoragie cerebrală. Înainte să îi găurească cutia (!) cu o bormașină, medicul care l-a „renăscut” îi spune:

Cadavrul lui va fi folosit în reconstrucția altei morți înscenate.

O fabulă socotește că numai moartea nu are rezolvare. Or, despre ce vorbim? Problema nu e clar definită.

În fine

Comentarii

comentarii