Posts Tagged 'Bulgaria'

Intrarea României și Bulgariei în Uniunea Europeană văzută de presa franceză

Vineri, 29 septembrie: „Începând cu 1 ianuarie, Europa nu va mai fi compusă din 25 de state, ci din 27, cu cele două țări ce-i vor permite Uniunii Europene să ajungă până la Marea Neagră. Care sunt mizele acestei duble

1962

Vară. Nori negri, grei de ploaie. În dreapta şoselei, un fulger a despicat cerul. A urmat trăsnetul, dar în maşină nu s-a auzit mare lucru. Alexandru doarme cu capul pe genunchii mei. Prăpădul de afară rămâne acolo. De o parte

Capra vecinului

Alegerile în vreme de criză se dovedesc păguboase, mai ales pentru putere, dar nu numai…Cu un ochi la criză, cu altul la Bruxelles, dar cu gândul la voturi, jucătorii politici din estul Uniunii Europene nu-şi pot permite să renunţe la