Teatrul către cinema

Într-o ţară care şi-a concentrat viaţa culturală în Capitală, şansele ca artiştii din alte oraşe să fie descoperiţi şi recunoscuţi pentru talentul lor sunt reduse. În teatrele din afara Bucureştiului, zeci de actori fac performanţă pe scenă şi au potenţial pentru cinema, însă doar întâmplarea i-ar aduce pe platourile de filmare. TIFF şi-a propus să-i aducă mai aproape de marele ecran şi, implicit, de un public mai larg, care să se bucure de talentul lor.

„Există foarte mulţi actori talentaţi, dar puţini ajung să joace în filme. Regizorii de film nu prea vin la teatru. Directorii de casting din Bucureşti nu prea merg nici ei la teatru. Mai ales în provincie. Ce şanse are un tânăr sau consacrat actor din Iaşi, Oradea sau Brăila să joace în filme? Cine să-l descopere? Dacă vom privi în urmă la ultimii 10 ani de film românesc, vom descoperi puţine revelaţii şi mulţi actori care se mută dintr-o distribuţie în alta”, declară Tudor Giurgiu, preşedinte al TIFF.

Programul este unul nou în România și-și propune să promoveze figuri noi în filmul românesc. 10 pentru FILM îi vizează pe actorii care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa afirmării în cinema-ul românesc, indiferent de vârstă, aflaţi la debut sau cu roluri minore avute deja în producții autohtone. Cei 10 pentru FILM au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), Irina-Margareta Nistor (critic de film), Andreea Iacob (dramaturg şi regizor de teatru), criticii de teatru Oltiţa Cîntec, Cristina Rusiecki şi Andreea Dumitru, şi Răzvan Penescu (editor al portalului Liternet).

Actorii selectaţi în acest an sunt: Cristian Balint (actor independent, Bucureşti), Colin Buzoianu (Teatrul Naţional Timişoara), Lari Giorgescu (actor independent, Bucureşti), Cristian Grosu (Teatrul Naţional Cluj), Lucreţia Mandric (Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ), Maria Obretin (actriţă independentă, Bucureşti), Pethő Anikó (Teatrul Maghiar Cluj), Elena Popa (Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sf. Gheorghe), Olga Török (Teatrul German Timişoara), Raluca Vermeşan (Teatrul Nottara, Bucureşti). Alături de aceştia, au fost aleși, cu titlul de „Tânără speranță”, doi actori începători: Vlad Bălan (Trupa Brainstorming, Bucureşti) şi Mădălina Ciotea (Teatrul „Anton Pann”, Rîmnicu-Vâlcea).

din catalogul de prezentare al programului

Faceţi cunoştinţă cu actorii de teatru selectaţi în programul 10 pentru film; în fotografiile de mai jos se regăsesc toţi actorii, mai puţin Raluca Vermeşan, care nu a putut ajunge la conferinţă.

Comentarii

comentarii

Scroll to top