(corespondenţă din Montréal)

Bineînțeles că vă mai amintiți de celebrele “arme de distrugere în masă” ale lui Saddam Hussein. Din 2003 încoace s-au făcut milioane de glume pe seama lor și, în același timp, mii de oameni și-au pierdut viețile din cauza lor. Mecanismele de propagandă ale aparatului administrativ american au reușit, la vremea respectivă, să legitimeze, în ochii propriului popor, un război care e încă neterminat.

Saddam și presupusa lui alianță cu Ben-Laden, petrolul irakian, regimul antidemocratic, toate au fost elemente care l-au determinat pe George W. Bush să înscrie Irakul în celebra sa axă a răului. Nici unul însă n-a atins legendara faimă a “armelor de distrugere în masă”.

Ex post facto, nu s-a găsit in Irak nici cea mai insignifiantă urmă de asemenea arme. Restul faptelor e cunoscut: Saddam Hussein a fost prins și spînzurat. Întrebarea care s-a pus de cînd a devenit limpede că fostul lider irakian nu ascundea armele pentru simplul motiv că nu le avea este: de ce? De ce n-a permis inspectorilor, americanilor, oricui, să caute unde doresc în Irak și să se lamurească? Ar fi eliminat în acest fel unul dintre cele mai solide argumente ale invaziei din 2003.

Răspunsul la această întrebare a apărut săptămîna trecută, cînd National Security Archive, o agenție non-guvernamentală americană, a reușit, în baza legii asupra accesului la informație, să intre în posesia documentelor care redau conversațiile lui Saddam cu interogatorii săi, după capturare. Saddam e lucid și dezinvolt, are argumente pentru deciziile luate și face o distincție clară între guvernul american și poporul american, precizînd că dușman îi e doar primul.

Așadar, de ce a menținut el însuși misterul armelor de distrugere în masă? Conform documentelor publicate recent, motivul era teama de Iran, țară cu care Irakul a avut un îndelungat conflict în anii ’80 și care, în opinia sa, reprezenta un pericol mai mare decît Statele Unite.

Restul conversațiilor pe care Saddam le-a avut cu interogatorii este aici.

Comentarii

comentarii