QUO VADIS, EUROPA?

Toată lumea ştie că Europa este deja (pe cale să devină) minoră. Toată lumea e conştientă că Europa se va duce de râpă, mâine-poimâine. Dar nu toată lumea poate muri „fără să fi văzut vreodată o Europă fericită.” Punem în centrul discuţiei Film-Socialisme de J.-L. Godard, în contextul volburilor noastre româneşti, pentru a ilustra micimea problemelor pe care ni le proiectăm, amărăciunea lor exterioară. Întrebarea care se impune este cum de am rămas aceiaşi oameni care, atunci când o casă e în flăcări, se preocupă aberant de menirea mobilei?

Situat undeva între contemplativitatea lui Je vous salue, Marie şi discursul filosofic din Notre Musique, Film-Socialisme este ultima „trădare” din partea unui regizor despre a cărui operă ar merita să se scrie cât s-a scris despre perioada Războiului Rece. Cu un titlu relativ greu decriptibil [la început se numea Socialisme, însă titlul a fost modificat în urma sfatului unui prieten], dar care este menit să exprime o anumită formă de intangibilitate, Film-Socialisme disecă, în toate registrele, probleme precum moralitate, libertate, limbaj, ideologie sau identitate a popoarelor, şi se înscrie în perioada „reflexivă” din cadrul filmografiei lui Godard.

Film-Socialisme, primul film al lui Godard filmat în HD, a avut premiera la Cannes în anul 2010, unde a futut, deopotrivă, minţile criticilor şi ale spectatorilor. La conferinţa de presă a filmului, Godard nu s-a prezentat, trimiţând doar un fax celor de la Cannes, în care anunța că se confruntă cu chestiuni personale, „de natură grecească.” Film-Socialisme, în varianta proiectată la Cannes, a avut o subtitrare extrem de forţată (şi evident intenţionată) în „engleza navajo”. Replici din film ca: A cause de quoi la lumière? A cause de l’obscurité, erau traduse minimal prin light because darkness. Sau: Moi aussi, maintenant, j’ai appris à collaborer avec des français era tradusă prin collaborate french. Moi, je ne veux pas mourir sans avoir vu l’Europe heureuse căpăta următoarea formă: to die before Europe lucky. Exemplele continuă pe tot parcursul dialogurilor din film. Critici solemni de film se vor declara bătuţi în lupta cu înţelegerea acestui film considerat inutil, jignitor, perfid.

Mai apoi, tevatura asta se va muta în altă zonă. Godard va refuza Oscarul planificat pentru contribuţia adusă cinematografiei, pe motiv că drumul cu avionul până în State e prea obositor şi lung şi că, în timpul ăsta, el nu se poate abţine de la fumat. Cu asta s-au ales cei de la Academie, după ce s-au chinuit zile bune să dea de Godard. Reacţii peste reacţii prin presă: Godard se preamăreşte, Godard a încetat de mult să mai însemne ceva, Godard, Godard etc. În timp, se vor ridica în discuţie şi viziunile ideologice ale regizorului, dacă e sau nu antisemit, dacă e sau nu escroc, dacă e sau nu o persoană nefrecventabilă.

Cei de la LesInrockuptibles au publicat acum ceva timp un articol-tampon pentru denigrarea publică în care era avântat cel mai influent regizor francez (poate). Articolul se numea – De ce îl adorăm (cu toate acestea) pe Godard. Ei ne reaminteau că îl adorăm pe Godard pentru că i se rupe de regulile cinematografice, pentru că filmele sale oscilează între realitate şi imaginar, pentru că femeile pe care le filmează sunt femei frumoase de cazi pe spate.

Film-Socialism te face să simţi o jenă la vederea oamenilor, te înspăimântă prin directeţea cu care îţi demonstrează că fiecare vorbim o cu totul altă limbă, că nu am ajuns, după milenii întregi de bătăi, la nici un fel de comuniune.

În preajma lui Film-Socialisme (care se anunţă a fi testamentul lui Godard lăsat cinematografiei; mai sunt şi zvonuri că Godard ar mai avea un ultim film în mâneca, sub titlul înnebunitor – Adieu au langage), Godard afirma că, în prezent, îi este ruşine să folosească cuvântul cinema. În secvenţele cuprinse în Notre musique (2004), Godard era întrebat de studenţii sârbi dacă vede vreun viitor în micile camere digitale de filmat, dacă ele pot salva cinematografia. Răspunsul lui Godard a fost tăcerea. Film-Socialisme este capcana întinsă de Godard cinematografiei, pentru a-i pune capăt înainte de a fi prea târziu.

Acum câţiva ani, în miezul crizei economice, Godard ţinea partea grecilor, şocat fiind de felul în care Europa se comporta faţă de acest stat. Spunea că fiecare dintre europeni ar trebui să contribuie la conturile grecilor de fiecare dată când uzează de (cuvântul) logică. Libertatea costă, te obligă să te conformezi Film-Socialisme. Iar libertatea, să înţelegem odată pentru totdeauna, nu o poţi răscumpăra cu aur sau sânge.

Comentarii

comentarii

Scroll to top