Ochiul căprui al dragostei noastre

Noua carte a lui Mircea Cărtărescu adună cele mai frumoase povestiri, eseuri şi articole publicate de-a lungul ultimilor ani în antologii şi reviste de prestigiu din Suedia, Germania, Austria şi România. Multe dintre texte sunt inedite în spaţiul românesc.

Subiectele sunt diverse, de la istoria poetului Ovidiu, exilat la Tomis, la povestea fabuloasei insule Ada-Kaleh, de la dureroase amintiri din prima copilărie la basme psihanalitice şi fantastice, de la evocări ale unor scriitori dispăruţi de curând la mărturisiri personale pline de dramatism.

Ceea ce uneşte aceste scrieri, oricât de amplă ar fi distanţa dintre subiecte, este puterea dintotdeauna a lui Mircea Cărtărescu de a transforma totul în poezie, unicitatea combinaţiei de graţie, sinceritate şi viziune care caracterizează stilul paginilor sale.

comunicat Editura Humanitas

Citiţi aici povestirea Primul meu blug, inclusă în volum şi publicată anterior în antologia Primii mei blugi, coordonată de Corina Bernic. Ochiul căprui al dragostei noastre urmează să fie publicat la Editura Humanitas.

Comentarii

comentarii

Scroll to top