Maricica, Maricica, splendidă fetişcană! Seamănă leit cu bunica ei când era de şaisprezece ani. Margareta era sprintenă şi zglobie ca o mânză. O urmăream aproape în fiecare dimineaţă când ducea caii devale, la păscut. Îmi făceam şi eu drum spre baltă, cu undiţa-n mână, cu noaptea-n cap. Când mă întorceam, treceam prin dreptul casei ei şi zăboveam câteva momente privind-o cum trebăluieşte prin ogradă, strângând gândacii de Colorado de pe frunzele cartofilor sau spălând vreo rochie de cânepă cu mâinile până la cot în apă cu dero. Alteori, mă opream şi îi lăsam şi ei vreo doi păstrăvi proaspăt prinşi. Mama ei mă îndrăgea numaidecât din pricina asta, mai ales când nimeream în zilele din post cu dezlegare. Mi-ar fi dat ea mie mâna Margăi, dacă n-ar fi promis-o bărbatu-său fiului unui consătean faţă de care se îndatorase peste poate. O ochise el pe bălăioară încă de când începuse să-şi împletească cosiţele şi să-i înflorească pieptul zâmbitor la soare.
La scurt timp după ce am intrat la Academie şi am plecat la Câmpina, mama, care de mândră ce era de mine, îmi trimitea scrisori în fiecare săptămână, m-a înştiinţat că Margareta s-a măritat cu Ion al lui Grigore, după cum fusese stabilit. I-am răspuns mamei să nu îmi mai trimită veşti despre ea, deşi nu mi-o puteam scoate din minte nicicum.
În sat m-am întors ani mai târziu, după ce terminasem facultatea şi mă încadrasem în post de ofiţer la poliţie. Tata insista să merg să îi admir cu ochii mei recolta de pepeni care nu îi reuşea în niciun an, din pricina climatului potrivnic al zonei.
La Căminul Cultural era lume multă şi am aflat că se împlineau patruzeci de zile de când Marga mea se prăpădise din cauza unei insolaţii căpătate pe câmp. Fata ei, mama Maricicăi, plângea de tristeţe lângă piciorul lui Ion, ursuz şi neclintit.
Şi iată-mă acum, după atâţia ani, din nou în bătrâna casă părintească şi tare sper să nu se dărâme ea pe mine înainte să mă dărâm eu în ea. Copiii mei n-au acceptat să mă mut singur aici, la vârsta mea, dar mereu mi-a fost urât să aibă alţii grijă de mine. Au crescut mari şi înţelepţi, biata nevastă-mea i-a crescut frumos, dar n-a mai trăit să-şi vadă şi nepoţii. S-a suit lângă Marga şi mă aşteaptă să-mi termin de săturat ochii de Maricica. Maricica mă vizitează în fiecare după-amiază, îmi aduce câte o găleată de apă rece de la fântână iar eu îi dau câte o ţigară pe ascuns. E leită Marga, doar că e mai tristă. Nu ştie că am iubit-o pe bunică-sa, nici nu ştie prea multe despre ea, Maricica vine la mine, furişându-se, să n-o vadă vecinii că vine la un moşneag ramolit care nu mai are putere decât ca să-i privească talia uscăţivă prinsă în şorţ şi ochii albaştri, trişti. Maricico, îţi las ţie casa, numai vino să mă vezi şi mâine!

In dragoste, totul e adevarat si totul e minciuna…se gandea batranul, stand pe sezlongul de pe terasa, contempland apusul soarelui ca si pe cel al vietii sale, amandoua linistite si senine.
Doar o alta zi frumoasa care se duce nu stie nimeni unde, adaugandu-se la amintirile mele al caror sertar aproape ca nu se mai inchide…Si batranul facu singurul lucru care ii mai facea placere- sa umble la sertarul cu amintiri,sa-l deschida incet, lasandu-se rasfatat de caldura altor zile, de zambetul altor femei demult pierdute…Too many women and too
much vodka…Frecandu-si incet mainile noduroase de picioarele scheletice se gandi ca nu fusese intotdeauna asa de neputincios.
Iubise in multe feluri-tumultuos, molcom,reveeric,in graba, pe indelete…acum nu mai pastra decat tipare, forme pierdute ale unor amintiri
care nu-i mai spuneau nimic.Nu le mai putea reconstrui, ramaneau disparate, oricat de mult ar fi incercat. Le retinea
printr-un fir subtire – la una retinea mirosul,la alta felul in care isi indoia piciorul sub ea, la alta … o senzatie nedefinita…Din
toate acele amintiri care-i tulburasera simturile pastrase doar una, pe cea care-i tulburase sufletul…Icoana ei luminoasa strabatea anii
cu viteza unei supernove.Nimic nu fusese uitat. Parfumul parului ei, surasul il tulburau la fel ca in tinerete, de parca de ieri nu se mai vazusera
si asteptau cu emotie o noua intalnire.Lumina care-i radia din priviri il facea fericit.Caldura mainii ei o simtea si acum, dupa zeci de ani.Isi inchise
pumnul si isi lasa capul pe spate.E curios cum pastram amintirile frumoase proaspete si ne hranim din ele toata viata.Pe ea ar fi rapit-o si ar
fi fugit impreuna, departe, departe…Acolo el ar fi pictat, iar ea i-ar fi pregatit panza, i-ar fi pus tutun in pipa, i-ar fi turnat vin in pahar, l-ar fi
rasfatat…Ar fi alergat amandoi lib eri prin livezi de ciresi in floare, wearing nothing but their hopes and dreams…
Dar o pierduse demult, fidel unei promisiuni facute unui prieten…nici nu mai stia prea bine sfarsitul, isi amintea doar inceputul, atat de atatator…
Asa inchise batranul ochii pentru ultima data.O mana calda il mangaie pe obraz…Cand l-au ingropat, nimeni nu putea sa explice
zambetul care ii lumina fata…Si nici nu si-au batut prea mult capul cu asta…