|
Categorii: Arts & culture Tags: concurs |
 |
De acelasi autor
Din Arts & culture
added these words on Oct 21 09 at 20:50Asteptam nerabdator autobusul. Undeva in spatele meu, in statie, trei fete discutau amuzate. Nu am inteles nici macar un cuvant din ce spuneau, vorbeau intr-o limba straina, total necunoscuta mie pana atunci. Curios am uitat de graba mea si m-am intors spre ele. Erau fete de liceu, probabil si ele asteptau autobusul spre casa, insa dintre cele trei cea din partea drepta, care avea umbrela agatata de un panou publicitar mi-a atras privirea. Aproximativ 1,70, un chip frumos ascuns sub o pacla de cosuri, dinti drepti, putin iesiti in fata, un nas lung, ridicat sfidator la varf, iar parul ii cadea peste umeri si peste frunte. Apoi i-am vazut ochii de o culoare imprecisa, stearsa. La fel ca imaginatia ei. Ar fi putut fi o regina intr-un basm citit si ravnit de toate colegele ei, sau o femeie de afaceri de succes. In fiecare zi ar fi putut trai altfel. Dar ii lipsea imaginatia. Sau se incapatana sa indure viata. I-a mai ramas doar mama si fratele mai mic, iar in spatele zambetor care ii descopereau dintii si gingiile, se gasea o tristete disimulata, singuratate, moarte. Cine ar fi crezut ca o lovitura cu o jucarie a fratelui ei ii poate provoca moartea tatalui ei si in acelasi timp poate pune capat unui incest. Autoaparare. Viitorul suna bine, dar e trait rau. Iata dar ce urmeaza: caserita la un supermarket, un prieten alcoolic, dar care o iubeste, apoi un copil, un divort, datorii, rate la banca, greutati peste greutati, si in cele din urma cand disperarea se cuibareste in minte si in inima trebuie sa aleaga: incepe de la inceput sau moare. Si… incepe de la inceput. Asa sunt oamenii. Nu stiu sa se dea batuti. Cei mai multi. Sunt incapatanati.
Da’ de ce intarzie atat autobusul?
added these words on Oct 21 09 at 21:09Herastrau. Barca. Tata. Imi place. Nu imi face morala, nu imi da povete despre cum va fi bacul etc. Chiar e dragut, rade cu mine si imi povesteste tot felul de povesti de cand era el student. Haha. Interesant si dragut. Ia uite ce familie draguta in barca de alaturi. Un tip inalt, brunetel, putin salbatic, familist sunt convinsa, amuzant, arata tare bine. Mereu mi-au placut barbatii inalti. E cu sotia lui, o plimba cu barca. Ea nu pare foarte incantata, insa ii face lui pe plac. O femeie inteleapta. Oare voi putea fi si eu vreodata o femeie inteleapta? Revenind la salbaticutul familist. Uite ce dragut si atent e cu ea, iar ea este atat de rece… de ce or fi femeile asa reci? Le e frica sa iubeasca? Le e frica sa isi arate afectiunea?
El e asa dragut, iar ea atat de rece. Femeile reci ar trebui sa stea singure, nu sa ii tina ocupati pe baietii astia asa draguti.
In fine, s-a terminat plimbarea cu barca. Uite, o ajuta sa coboare, o ia in brate si ea se zbate de parca o bate. Hei, femeie, baiatul asta iti arata ca te iubeste! Ugh… Ce muieri! Bleah. Mai bine imi vad de viata mea. E doar un om de pe strada, nu o sa il mai vad niciodata. Nu am cum sa il mai vad. Dupa 15 ani m-a sunat. Fara sa stie ca l-am vazut candva in barca. Voia ceva de serviciu. Divortase. L-am recunoscut imediat. M-am casatorit cu el
added these words on Oct 23 09 at 18:46Cum mai aveam jumate de ceas, până la întâlnirea cu cititorii mei, am intrat în cafeneaua de lângă teatru. M-am aşezat la masa de lângă fereastră şi mi-am pus ochelarii, ca să văd ce fel de cafea m-ar fi ispitit. Una cu rom, clar. Chiar când pipăiam gândul rotund şi aromat din ceaşcă, am auzit un glas lângă mine:
- Pot să vă iau comanda, domnule?
- Ia-o, dar să ştii că asta e treabă de bărbat, i-am răspuns.
Tipa mi-a zâmbit şi a notat comanda mea. Am privit-o câteva secunde, în timp ce nota.
Subţirică şi înaltă, avea părul ciufulit, de culoarea ciocolatei amărui, pielea foarte albă, câţiva pistrui şi ochii verzi. Era ca o zi de vară rătăcită într-un octombrie rece care se lasă
încălzit de la prima până la ultima zi a lunii, fără mofturi săptămânale. Avea picioare lungi ca nişte coloane de templu în care m-aş fi rugat, încolăcindu-le cu braţele mele, ca să fiu ascultat şi să ating marmura vie a coloanelor, întru veşnicia simţirii.
Când s-a îndepărtat de mine, am început să mă gândesc la un nume pentru parfumul tânăr care a rămas să-mi ţină companie. Un roman nou se năştea. În aşteptarea cafelei cu rom – nu, nu e ăsta e titlul. Nici Mafalda n-ar fi în stare să ghicească în zaţ ce-o să se mai întâmple…
added these words on Oct 23 09 at 21:22Virgulina apărea în zilele umede de iarnă bucureştenească, cu un fular înfăşurat de trei patru ori în jurul gâtului, până întratât de bogat încât părea să nu aibă gât. Lua acelaşi metrou cu mine din aceeaşi staţie Unirii, probabil de vreo câteva luni până când am ajuns să o remarc. Cred că mi-a atras atenţia aerul de inabordabilă, ochii privind pe deasupra lucrurilor, cu albul înghiţit aproape de tot de pupile, buzele răsfrânte într-un chip care spunea că niciunul din băieţii noştri de România nu poate fi bun pentru ea. Zoriţi la facultate? am întrebat-o în ziua când m-am făcut curaj să o abordez pe sfinxul ăsta. Nu la facultate, a grăit cu o voce joasă fără pauza de punctuaţie, şi a lungit pasul pe scări depăşindu-mă. Când am ajuns şi eu era departe după o perdea de apă condensată în straturile joase ale aerului. Semaforul a ţinut-o destul în loc, ţopăind mărunt cu toacele cizmelor în zăpada gălbejită amestecată cu uleiuri, ca să traversăm împreună bulevardul, pe urmă se vede că i-am stârnit curiozitatea fiindcă a rămas cu mine în staţia de autobuz să fumeze o ţigară light, din pachetul pe care l-a scos din poşetuţa ridicolă. Haina lungă din păr de cămilă şi cizmnele înalte îi făceau un corp suplu ca de rachetă, încheiat cu un cap destul de mic, tuns în stilul anilor optzeci cu părul negru drept la semilungime şi o cărare bine marcată în stânga. A rămas cu mine, cum îţi zic, fiindcă pentru jumătate de staţie până la Pumac n-avea niciun sens să ia maşina şi să se întoarcă. N-aveam de unde să ştiu că Vigulina trebuia să respingă aproape în fiecare zi la firma ei obrăzniciile băeieţilor care o frecau prin curtea mare. Trăgea fumuri dese din ţigară. A luat şi autobuzul nefericit, care înaintează greu prin şantier. Ea priveşte în gol, trecând prin dreptul curţii Pumac până la care ar fi ajuns mai repede pe jos. Buzele nu mai sunt dispreţuitoare, ci întredeschise lăsând să se întrevadă o înjurătură. O femeie cu taşca inconfundabilă de controlor, o interpelează scurt, punându-i în faţă legitimaţia: Biletul sau abonamentul dumneavoastră, domnişoară! Pentru o staţie? pufneşte Virgulina. Parcă ar fi vrut să spună: Pentru el?? Adică pentru mine.
added these words on Oct 23 09 at 21:29Miros de iarna tarzie.O iarna neprihanita ce n-a apucat sa apara dar zvacneste pe sub piele prin toti porii…Ah…Doamne…Schite tarzii in noapte ,culori pe maini si pe brate,foite murdare de grafit si hainute patate de sudoare….mmm..schite tarzii in noapte…mirosuri si amintiri..Aminitiri si mirosuri..Ce draga imi era scoala…ce dragi imi erau colegii prietenii,betiile,predarile si iesirile tarziu din facultate …ce sfarseau in taverne murdare de fum si de praf ,pline de gratie datorita noua…O vai…ce miros de iarna tarzie…Migdale !da..Migdale ,un lapte si o apa. 20 lei ,toti banii…ce crude sunt uneori zilele…dar imi plac..nu ma plang…frumoase is zilele si noptile in chinuri si in muchiile de cutit…Angst…Fidel sau nu,e aproape de casa. Ce usurare.Doi ,trei oameniNU iau cos! Le duc pe toate la casa si dau sa platesc:
-Buna seara .
-Buna seara.Card angst aveti?
-Am ,insa l-am lasat acasa ,in cealalta geanta..nu-i bai..fara card in asta seara
-Fara sa fie…atunci…punga va dau?
-sigur…si un pachet de tigari ..a….marlboro light
-si un pachet de tigari…,marlboro light…
Apare Mariana,colega de la cealalta casa ,ce tocmai schimbase tura..
-Ce gentuta frumoasa aveti…ai vazut Flori ce geanta are?
-Am vazut ,cum sa nu..dumneavoastra ati facut-o?
-Din pacate nu…e facuta de un actor…este in genul instalatiilor pe care si eu le fac…
-Frumos…foarte frumos…o gentuta facuta din dischete colorate…vino vali sa vezi si tu..
Flori purta breton greu negru tuns drept .La fel si restul parului.Pana la urechi..Mereu zambea si te servea fara falsa modestie cu cel mai mare drag.Primeai un feedback energetic de milioane de la ea.Nu exista data sa nu intru si sa nu ies plina de vibratii calde …Chit ca intram abatuta…zambetul ei ..devenea firesc ,la iesire,al meu. Cine e Flori?si ce viata are Flori in afara angstului ? Unde sta? Si de ce lucreaza aici si nu in alta parte? Sta in apropiere oare? La casa?ori bloc? La Bloc!Sigur la bloc. Etajul trei din patru ,langa cismigiu.Da..sigur sta langa cimigiu…are un ten curat si un aer proaspat de fiecare data …Nu poate sta in militari ..si nu nu titan ori drumul taberei…acolo oamenii sunt obositi…grabiti ,agresivi..Ea nu…Ea e de la cismigiu…Un apartament vechi ,ce a fost al bunicilor..apoi al parintilor iar acum este al lor.Are un baiat mare la conservator si un sot bland ce lucreaza la romtelecom.Sunt modesti dar fericiti.Au o biblioteca mare si mobila veche bidermeier .A fost doi ani la drept dar a ramas insarcinata cu iulian si nu a mai terminat niciodata facultatea.Nu ii este rusine ca lucreaza la angst si ar face orice munca decenta fara eschiva. Dar de ce la angst?oare chiar nu ar fi putut gasi altceva mai bun? Dar hei? Ce e cu mine?Cum pot gandi asa? Si eu as face asta pentru o zi ,doua ,o luna…As face-o daca nu as avea arta mea ..as face orice munca cu drag….As servi si la mese in terasa de pe smardan….cum pot gandi asa ? Nu stiu! Ar fi fost mai interesanta la un birou imbacsit de hartii si praf ,la etajul 2 sau la subsolul unei primarii sau insitutii obosite?Ar fi fost cu siguranta imbatranita si niciodata nu ar fi zambit…pun ramaseag!
Ii multumesc ,imi zambeste din nou ,ii zambesc ,las restul si plec fredonand la vie en rose….
Ce frumosi sunt oamenii..doamne…Cat de frumosi mi se arata oamenii ,in toata splendoarea lor…
added these words on Oct 27 09 at 11:26Evadare
Cati oameni cunoastem intr-o viata? Cati oameni am fi putut cunoaste? Pe cati oameni avem impresia ca-i cunoastem si ei ne sunt de fapt mai straini decat vecinul fara nume din blocul de vizavi pe care il vedem in fiecare seara infasurat in aura sa de singuratate morbida, decrepita, cu figura sa brazdata de urmele unei batraneti timpurii si bolnave, cu mana inclestata spasmodic pe cana soioasa in care isi turna o bautura tulbure, mereu aceeasi, in timp ce privirea ii aluneca aiurea, goala, si fara nicio sclipire de viata, ca un mecanism stricat ale carui arcuri au inceput sa iasa din catifeaua tocita. Cateodata ma intreb ce anume l-a transformat pe omul asta in fantosa fara viata care se fataie de colo-colo cu pasi rari, tinandu-si in mana nelipsita cana, perorand la nesfarsit catre fantomele lui iubite? A fost nevoie de mii de ani pentru ca omul sa se ridice in doua picioare, sa mearga, sa domesticeasca animale, sa subjuge imperii si apoi sa decada atat de graznic, atat de fara scapare, sa devina el insusi un animal chinuit intr-o cusca mizera…
… Iata-l acum liber pe campiile insorite ale nepasatoarei tinereti, zburdand ca un cal salbatic caruia nicio femeie nu a putut sa ii puna capastru, mustind de sanatate si radiind de bucuria unei vieti fara griji, cu obrazul ferm si lucios, cu ochiul indreptat vultureste spre femeile frumoase care ii trec pe de-alaturi, cu mana gata sa prinda, cu trupul gata sa striveasca sani si coapse incinse intr-un frenetic joc al vietii si al mortii, cu dintii stralucitori si tineri gata sa se infiga in carne tanara, nepasandu-i prea mult, neavand regrete sau constiinta, lasandu-se purtat de frenezia vartejului crud al tineretii nesfarsite…
Dar iat-o pe ea !…Cu ochi hipnotici, cu par negru cazandu-i in valuri peste umerii perfect rotunzi, peste soldurile perfect unduite, cu brate lungi care stiu sa prinda perfect in stransoare, tandru, dar fara scapare, cu dintii si mai cruzi decat ai lui, care stiu perfect unde sa muste, ea ii dadu muscatura finala tineretii si libertatii lui. De cand o vazu, hotari ca locul lui este langa ea, sub ea, legat cu lanturi vesnice de locul unde se imbina atat de minunat coapsa ei cu pulpa. Chiar daca ar fi vazut toata viata peticul acela de piele alba pe sub care alunecau atat de atatator tendoane agile, si tot i-ar fi trebuit o vesnicie sa il contemple, sa il venereze…Dar corpul intreg pe care i-l oferea iubita din cand in cand, in momente de generozitate imensa? Ce evadare…ce delir…
…Isi aminti el, strangand in palmele calde cana soioasa, zambind a viata unei naluci dintr-un timp pe care l-a trait sau l-a visat demult , intr-o viata a unui vis sau intr-un vis al unei vieti…nu mai stia….
added these words on Oct 28 09 at 00:18Usile metroului se deschisera iar Zoe pasii sfioasa inauntru. Purta o rochie inflorata si vaporoasa care lasa sa se ghiceasca formele unui trup destul de firav. Facu un scurt inventar al scaunelor libere si se hotari sa il aleaga pe cel din stinga. Se aseza sfioasa, isi puse cuminte miinile pe genunchi si privi timid spre vecinul din dreapta.
Petrica era pierdut in inventarul evenimentelor de peste zi. Facea in minte radiografia intimplarilor de la birou – cafeaua de dimineata cu noua colega de la contabilitate (draguta, tinara, cu potential), cearta cu seful ala tembel niciodata multumit de nimic…dar nu-i nimic, s-a razbunat cu ultimele 2 ore petrecute pe chat… Sirul gindurilor fu intrerupt odata cu oprirea brusca a metroului. O mica defectiune tehnica ii tinea prizonieri in maruntaiele orasului.
In semi-intunericul din compartiment, Petrica se trezi luat de mina de catre vecina de scaun. Usor stupefiat isi intoarse privirea spre ea si intilni privirea albastra a Zoei. Care nu era deloc barbata ci il privea pierduta si teatrala. Parea speriata si neajutorata. Petrica reveni usor la sentimente mai bune. Se simti destul de incurcat dar hotari sa nu isi retraga mina. Era Lancelot aparind-o pe Lady Guinevere…Simtea mina calda a femeii zabovind apoi pe genunchiul sau.
Luminile se aprinsera brusc in compartiment si metroul isi relua drumul. Cei doi se uitau timid unul la celalalt. Petrica isi lasa prizoniera mina in palma Zoei. Se uita pe furis in jur. Lumea era impasibila si indiferenta. Erau clandestini intr-o lume subterana.
“Urmeaza statia “Armata Poporului” cu peronul pe partea stinga”…. Zoe si Petrica coborira…. “Atentie se inchid usile!”
added these words on Oct 28 09 at 02:15of the (dead) record:
…ma ingropasem intr-o bara de metrou ca atunci cand, dimineata, baile erau pixelate cu oglinzi doar in perioada interbelica. Rar se intampla sa-mi demolez privirea in orice alta carte. Si totusi vizaviul retinelor (pentru prima data nedistributiv) mele imi despagina o turma incaruntita de grimase pe care nici macar narcis (daca ar fi apucat osteoporoza) n-ar fi botezat-o Malenaaaaa…
Sa te decojesti (privire cu privire) de pe fragezimea chipului unei astfel de femei ar fi fost de departe (eram foarte aproape) un genocid: cearcane spasmotice, aproape vii, un colt al gurii in care orice urma de sarut si-ar fi putut cresta venele cu ochii ei inchisi; un decolteu de catedrala semnalizat aproape rutier de-o cîrcă de gene migratoare… n-aveai cum sa-ti bipolarizezi gropile pieptului cu acei obraji stafiditi, culmea, intr-o linie de centura de castitate care te scotea definitiv din periferia irealitatii. Arborele ei genealogic se inrolase cu nesiguranta in saloanele de cosmetica ale piramidelor. As fi putut sa…
Cineva a chemat inutil salvarea spre eroii revolutiei. Ma indoiesc ca in arhitectura unui batran de optezici si ceva de ani pe virgula, moartea s(i)-a inscris, chipurile, in acest concurs mai Malena de atat.Am coborat la prima lui statie mult dupa ultimul 23:43…
added these words on Oct 28 09 at 14:12[...] premiul celei de-a doua ediții a concursului Cuvântul îți aduce cartea lui Adriacity pentru Evadare. Adriacity, te rog să ne scrii pe adresa catalin.stanescu@mediapozitiv.com pentru a stabili [...]