Despre frumuseţe: fără chibzuinţă

A început cu primul om care, plictisit de peşte, peşteri şi picturi rupestre, a hotărât să devină serios şi să vadă şi de altceva, respectiv de Lume. Aşa că pentru prima dată a stat, a gândit, a gândit şi nu s-a grăbit şi a imaginat ceva care să explice cu un singur cuvânt fiece peşte, peşteri şi picturi rupestre, singure, la un loc. Şi aşa au apărut zeii. Şi ceilalţi oameni au fost de acord că adevărul acestor zei era adevărul despre Lume şi că aşa era bine şi i-au zis acestui om serios Înţelept. Acesta a fost primul Înţelept al lumii. Apoi au apărut şi alţi înţelepţi (şi odată cu ei şi alţi zei…) şi pentru că oamenii au văzut (sau asta au crezut ei, atunci…) că nu se înşelau i-au zis fiecăruia dintre ei Înţelepţi şi astfel a apărut, probabil, Sfatul Înţelepţilor – iar acolo unde nu s-a ajuns la un Sfat al Înţelepţilor s-a ajuns, bineînţeles, la războaie religioase.
Alţi oameni care să stea, să gândească, să gândească şi nu se grăbească înainte de a spune ceva, au tot apărut, numai că unii dintre aceştia din urmă, în înţelepciunea lor, s-au gândit că nu doar Lumea, ci şi o portocală poate ascunde un adevăr. Iar acest adevăr era că, de exemplu, într-o portocală poţi găsi frumuseţe. Provocarea de a vorbi Lumii despre aşa ceva era … semnificativă, să zicem, dar ei erau înţelepţi şi nu s-au grăbit, au stat, au gândit, au gândit, iar când au spus ceva, primul lucru a fost că, fiind vorba de frumos, nu se poate vorbi, fără a te înşela, cu un singur cuvânt. Riscul era prea mare. Aşa că s-au folosit de rime (sau „cuvinte potrivite”) pentru a vobi de frumuseţe. Şi ceilalţi oameni au înţeles că numai aşa se putea spune adevărul despre frumos şi pentru că le-a plăcut atît de mult acest adevăr le-au zis acestor înţelepţi poeţi (1) – în ceea ce-o priveşte, ea, frumuseţea are consemnat în mod oficial, un singur război – Troia.
Şi de atunci discursul asupra frumuseţii în istoria umană a continuat în fiecare epocă, fără întrerupere şi ajunge aproape de noi cu următoarea concluzie:
„Căci trebuie să ştii că noi poeţii nu ne putem avânta pe calea frumuseţii fără ca Eros să nu ne întovărăşească, devenind călăuza noastră; ba chiar de am fi, în felul nostru, nişte eroi şi luptători disciplinaţi (…) ceea ce ne înalţă e pasiunea, iar dorinţa noastră trebuie să rămână dragostea; în asta constau plăcerea şi ruşinea noastră. Acum înţelegi de ce noi poeţii nu putem fi (…) chibzuiţi (…)?” (2)
————————————————————-
(1) Iată adevărul despre portocală văzut azi de un astfel de înţelept (Emil Brumaru): „Amnezie:
Dacă iei o portocală
Şi-o dezbraci în pielea goală
Ca să-i vezi miezul adînc
Peste care îngeri plîng
Cu căpşune-n loc de ochi
Şi aripi din foi de plopi
Se întîmplă să uiţi totul…”
(2) Moartea la Veneţia, Thomas Mann, editura Pentru Literatura – colecţia Biblioteca pentru toti, nr. 272, editia 1965, pag. 345

[...] Thechronicle şi Humanitas Multimedia au plăcerea să îi ofere lui Mece audiobook-ul aniversar Despre limită. Audiţie nelimitată! Ps: Mece, pentru a intra în posesia premiului vă rugăm să ne scrieţi pe [...]