„Faust” îşi caută Margareta

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu anunţă deschiderea înscrierilor pentru rolul Margaretei din spectacolul „Faust” în regia lui Silviu Purcărete. Margareta, simbol al inocenţei şi al tinereţii în textul lui Goethe este reprezentată în spectacolul lui Silviu Purcărete ca un personaj multiplicat, iluzoriu, interpretat de şapte fetiţe. Aflat la cea de-a doua generaţie, ansamblul de Margarete urmează să fie schimbat în toamna acestui an ca urmare a limitei de vârstă impusă de rol.

Acest apel se adresează fetiţelor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani. Prima etapă a distribuirii acestui rol constă într-un interviu programat telefonic la numărul 0731 909 288. Interviul va fi programat de părintele sau tutorele legal ce va însoţi candidatul la întâlnirea de la teatru.

Spectacolul a avut premiera în 2007 în cadrul Programului „Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană”, fiind prezentat mai apoi în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Teatru de la Edinburgh. Următoarele reprezentaţii sunt programate pentru zilele de 22 şi 23 martie, ora 19, la Hala Balanţa.

Comentarii

comentarii

Scroll to top