Bueno, părea că 1 ianuarie se mutase în iulie. Aveam o stare compusă din mocirlă deformată de pașii nucleelor istoriei și din confetti negre, aruncate din fericirea că a mai murit un fost iubit – parcă totuși ai mai fi vrut să-l săruți înainte să se ducă. O zi numai bună să te sinucizi. Când colo, privirea mi-e tăiată de un bărbat. De obicei, eu atrag privirile iubitoare, eu sunt personajul fascinației, eu sunt apariția radicală, dar acum se suciseră tuburile magnetice. Aș fi putut fi confundat cu un dumnezeu care se roagă, dacă n-aș fi fost atât de masturbat cu o seară înainte. Singurul lucru nefiresc pe care l-am remarcat la el: era prea frumos. Ești prea frumos ca să fii bărbat, mi-am spus gândindu-mă la el. Mi se micronizase inima; era cât pe ce să fac primul pas. Ceva m-a oprit (fiind o ființă ultrainstinctuală, am încredere în instinctele mele mai mult decât în acceleratorul de particule al CERN). Jurii instinctelor au făcut dreptate: până la sf. serii, după ce am dat niște telefoane, am aflat că, de fapt, acel bărbat era „la bază” o femeie care se îndopase de testosteroni ș.a.m.d. Deci era un transgender. NU! Pe bună dreptate, bărbatul ăla era prea frumos ca să dureze. M-am simțit înșelat – ca un bastard care își dă seama de trucul magicianului cu porumbelul alb al libertății și inocenței. I hope you die.

Apoi toată noaptea m-am gândit la transgenderism. În capul meu lucrurile erau aranjate ca în dulapul de haine, anume cum nu ar trebui să stea: bărbatul transgender, credeam, e un bărbat în drum spre femeie, iar femeia transgender e o femeie în drum spre bărbat. De fapt, e invers. Recapitulând, un bărbat transgender e o femeie devenită, mai mult sau mai puțin, bărbat. O femeie care s-a născut cu o atracție sexuală față de femei, dar a simțit și nevoia (un cuvânt-cheie în discursul transgender), nevoia de a regula femeile din postura de bărbat. De ce, m-am întrebat, nevoia de a „unifica” – din punct de vedere medical – mintea cu corpul a apărut abia în secolul XX? Nu cumva ne creăm singuri probleme a căror rezolvare seamănă doar cu un spectacol al grotescului? Cum arată o operație de „mastectomie masculinizantă”? Exact ca două penisuri turtite pe piept. Ce e un transgender? Un homosexual cu anomalia unificării. Dacă în trecut homosexualitatea era considerată o boală mintală, ei bine, transgenderism-ul poate fi luat ca o boală mintală la pătrat. Orice medic se gândește că cei care intră în procesul de schimbare de sex sunt demni de milă, pentru că realmente sunt cazuri umane deplorabile. Să nu mai amintim de complicațiile psihice post-schimbare de sex. De ce un transgender nu a rămas la „stadiul” unei homosexualități înnăscute, ci a căutat o nouă soluție la problemă?

— Mami, vreau să-ți spun ceva. Nu mă simt indo-european. Simt că sunt un om negru, deep down. Aș vrea să-mi fac operație etiopiană de pigmentare a pielii.

— Bine, fiul meu drag, e o decizie grea pentru familie. Dar dacă simți nevoia de a fi negru, noi te vom iubi și cu pielea afro-americană.

În iunie 2016, Steffen Königer – mă rog, un mediocru din partea partidului german AFG – a ținut un discurs împotriva diversității sexuale, absolut genial construit. Efectiv a enumerat toate identitățile sexuale („Dragi homosexuali, drage lesbiene…”) și și-a încheiat pledoaria mascată cu „Nu, nu suntem de acord cu rahatul ăsta numit gender diversity”. Reproduc câteva zale din lanțul de gender identities, pentru că e copios de amuzant:

Dear homosexuals, dear lesbians, dear androgynes, dear bi-genders, dear female-to-males, dear male-to-females, dear gendervariables, dear gender-queers, dear intersexuals, dear “neither” genders, dear asexuals, dear non-binaries, dear pan-genders and pansexuals, dear trans-males and trans men, dear trans-females and trans women, dear trans-humans, dear transfeminines, dear inter*females, dear inter*males, dear dual-genders, dear hermaphrodites, dear two-spirit third genders, dear 4th gender, dear xy-women, dear transvestites, dear cross-gender, dear zero-gender, dear all “other” gender…

Ne apucă Anul Nou dacă epuizăm lista albă a diversității inventate. O evidentă, împământenită aberație.

În serialul Stark Trek: The Next Generation, borgii constituie o civilizație aparte: ființe matematice, dezsuflețite, fără nume (comandantul borgilor era o „femeie” – individualizată impersonal, The Borg Queen). Dacă navele spațiale ale celorlalte civilizații erau care mai de care mai aerodinamice, nava borgilor era de forma unui cub – care se regenera ori de câte ori era lovit (cubul se defecta doar dacă era avariat în proporție de 90%). La ce concluzie și practică ajunseseră borgii? Civilizațiile superioare le asimilăm, iar civilizațiile inferioare le exterminăm. Tot în Star Trek, pe o planetă dintr-o galaxie foarte, foarte îndepărtată locuiau doar clone. Eu aici găsesc o elucidare simplă a fenomenului feminist/transgender: te-ai trezit tu, clonă, că nu mai vrei să fii copia unei copii; te-ai trezit tu, fără-de-nume, că vrei să porți un nume într-o civilizație fără nume. Poate că planeta Pământ este o planetă în care femeile se nasc doar ca să facă de mâncare și să calce cămașa bărbatului, cine știe. Aiurind prin deșertul Arizonei, v-ați propus într-o doară să modificați o civilizație în natura ei.

Vreți să aveți drepturile celor mai privilegiați cetățeni ai lumii ș.a.m.d. Ha! Îmi pare rău, dar când te naști într-o minoritate biologică, trebuie să îl iei ca pe un handicap înnăscut și iremediabil. Pentru că altfel, altfel citim – cum s-a întâmplat săptămâna trecută – știri despre cum jocul virtual Pokémon Go nu poate fi jucat de persoane care se deplasează în scaunul cu rotile. Ce nedreptate! Pur și simplu, te naști în riscul ca majoritatea să decidă totul în legătură cu tine. Dau alt exemplu: un grup de doisprezece oameni nu poate scrie corect propoziția „Eu gândii”. Toți scriu „Eu gândi”. Ar fi onest să îi considerăm pe toți niște idioți și să îi condamnăm la moarte prin injecție letală? Nu, mai corect e să judecăm că e o problemă cu acest timp verbal, dacă vorbitorii nativi nu îl pot scrie corect. Homosexualii, negrii cutremură bulevardele de strigătul acceptării naturale. Reluăm exemplul contextual: dacă un grup de doisprezece oameni (albi) e incapabil să privească un negru ca pe unul „de-al lor”, problema e negrul, nu grupul. Da, e perfect normal să te deranjeze prezența unui negru, dacă toată viața ai crescut printre albi. Negrul este un glitch pe mindset-ul psihic și afectiv al omului alb. Ca o paranteză, să mulțumim continentului african, supranumit „continentul infecțiilor”, pentru că ne-a dăruit virusul HIV. În Africa s-ar putea constitui un stat de două ori populația României numai din bolnavi de SIDA. Dacă am fi acționat ca niște borgi, deci în direcția progresului, continentul Africa ar fi fost de mult exterminat. În Africa omul nu are decât o funcție: ori purtător de infecții, ori săpător de diamante.

Una peste alta, bărbații heterosexuali sunt urâți, iar bărbații homosexuali sunt frumoși. E o normă, un cadou celest pentru femeile heterosexuale. Când aud gluma clasică despre homosexuali, cu scăpatul cheilor și feritul curului, îmi vine să spun: Futu-ți rasa morților mă-tii-n gură de heterosexual, tu când vezi o femeie sari cu pula pe ea? Când se aude că e un homosexual prin preajmă, mamă, gata, trebuie să ne punem chiloți de tablă, că o să ne ia la pulă pe toți. Poate că bărbatul ăla frumos chiar așteaptă să i-o bag în cur, care-i problema? Poate că heterosexualii sunt geloși pe homosexuali, pentru că, statistic, homosexualii se fut mai des. Heterosexualii se trezesc dimineața și merg la serviciu, apoi fiecare adoarme pe câte o margine a patului.

___________

Foto © www.thechronicle.ro / O operă de artă într-un muzeu de artă, dracu’ mai știe care.

Comentarii

comentarii