Oglinzile lui Bergman

Screenshot (3216)

Petru Creția a scris o carte mutant-filosofică, perfect oglindită, despre oglinzi. Chiar așa se și numește: „Oglinzi”. Prima pagină (sau a opta) este oglinda celei de-a doua pagini (sau a noua), pentru că îşi vorbesc unei alteia despre oglinzi. De asemenea, am mai observat că volumul are un număr par de pagini (136); în așa fel încât nici o pagină să nu rămână neoglindită (mă gândesc). Câteva note din „Oglinzi”:

„Ceva din noi s-ar putea pierde în oglinzi.”
„Oglinzile nu sunt numai un caz special de simetrie inversă, ele sunt cazul grav al unei simetrii între existent și un inexistent care se dă drept existent.”
„Nu este în oglinzi nici o eternitate. Poate doar aceea, negativă, al cărei nume este niciodată.”
„Noi și chipul din oglindă avem aceeași soartă.”
„Oglinzile trăiesc din tot ce li se-arată și numai din atât.”
„Borges se ruga lui Dumnezeu și îngerului său ocrotitor să nu viseze oglinzi.”
„Să cumperi o oglindă doar pentru că a reflectat cândva, o scurtă clipă, ceva iubit și pierdut.”

Cât despre mine, mi-ar fi plăcut, într-un timp, să scriu o carte despre ferestre, pentru că mereu, oriunde am locuit, am dus lipsă de ferestre şi lipsa ferestrelor. Oriunde „se întâmpla” să mă stabilesc, spuneam: „Nu e destulă lumină, dar n-am ce să fac.”

Cărții, însă, i-aș fi dat titlul „Ziduri”.

Comentarii

comentarii

Scroll to top