Spectacolul “Dance a playful body”, Andreea Novac – directoarea artistică, m-a schimonosit. Nu-i de ici de colo să fii martorul unui singur om, într-o liniște care cu fiecare secundă devine din ce în ce mai agresivă, un om care încearcă să urce pe un perete, care se contorsionează, urlă, schițează sinuciderea prin expectorarea intimității, a vomei, se dezbracă, fumează o țigară. E greu să îți revii după un astfel de spectacol, de unde să îl iei și să te iei, care e firul narativ, lipsesc replicile, conflictul și narațiunea sunt doar fragmentar-vizuale.
István are un chip frumos şi un trup fragil – aşa mi s-a relevat la sfârşitul piesei, stând de vorbă.

Sala mică, de vreo 50 de locuri, a fost ocupată în întregime.

István, te tentează ideea de a oferi spectatorilor tăi, la intrarea în sală și libretul piesei?

În primul rând aș vrea să accentuez că “piesa” Dance a playful body, nu este o piesă. Nici de teatru, nici de dans. Este un performance, și nu întâmplător are construcția asta.
Fiind un performance, nu simt nevoia de un libret al piesei, care să descrie ce se va întâmpla în următoarele patruzeci de minute. De altfel, există un caiet de program la intrarea în sală, care conține anumite detalii despre noi și despre spectacolul care va urma.

Vine omul la Dance…și la sfârșit îi spui: Dacă doriți să aflați sinopsisul, ce am vrut să spun, îmi dați adresa de mail și vă voi trimite răspunsurile peste o săptămână. Ce crezi?

Nu m-am gândit niciodată la varianta asta. Noi am vrea ca toată lumea să înțeleagă spectacolul și să-l interpreteze după personalitatea lui. Nu simt nevoia de a explica mai mult decât ce s-a văzut și nici să împărtășesc cuiva sentimentele mele față de spectacol. De fapt, n-am voie să fac așa ceva. Adică să judec. Noi am pus în spațiu un corp, un individ, un om. L-am lăsat singur; arătându-l din toate colțurile posibile, și cu asta mă refer atât la exterior, cât și la interiorul lui. Am încercat să ținem tot spectacolul în starea asta brută ca să nu ne abatem de pe drumul cel important, adică: omul și corpul în “fața zidului social”- ca s-o citez pe d-na Anca Rotaru, în articolul despre spectacolul nostru.
Și acum vine “munca” publicului: de a-l înțelege sau nu, de a-l respinge sau de a-l simpatiza, de a-l arunca sau de a-l iubi, sau pur și simplu de a-l judeca.

Unde sunt mușchii tăi în timpul jocului? Caută ceva? Pe Dumnezeu? Pe tine însuți?

Mă bucur foarte mult că ai spus “în timpul jocului”. Da, indiferent cât de brut, adevărat, real ar fi tot ce se întâmplă, nu ar trebui să uităm că facem parte dintr-un joc. Din cauza asta am și încercat – mai ales în momentele de legatură, să ne folosim de situații care au la bază lucruri simple și haioase.
În timpul jocului, cred că și ultimul fir de păr de pe capul meu trebuie sa fie acolo cu mine în prezent, în prezentul jocului. Altfel, n-aș reuși să fac nimic, pentru că ideea spectacolului tocmai în asta constă: de a fi acolo. În felul ăsta, da, putem să spunem că este vorba despre o căutare; pe mine mă caut.

Ne dezbrăcăm în mod gratuit? Putem face dragoste îmbrăcați?

La întrebarea ta, nu pot să răspund mai mult, decât ce se vede în spectacol.
E adevărat că, la un moment dat, ne-am pus întrebări în legătura cu nuditatea; dacă asta este sau nu o problemă pentru spectacol. Dar, pentru că am prins o perioadă foarte bună de creație – unde ritmul, ideile și intențiile noastre s-au egalat, într-un fel spectacolul se construia singur, cerând anumite lucruri inevitabile.
În orice caz, ne-am ferit să arătăm nuditate în sine, iar reacțiile oamenilor par a fi normale.

Goi, urlete, tăcere, pauză de țigară, umflăm o saltea: ăsta’i omul? În ce fel de saltea suflăm? Salteaua sunt principiile, iubirile, tăcerile și neputințele noastre?

Salteaua în spectacolul nostru nu este mai mult decât o saltea, iar omul în spectacol nu este mai mult decât un om. Pornind de la ideea asta, se poate interpreta orice.

Ce rol are voma în traiectoria vieții? Oare, fără vomă, suntem goi?

Voma în traiectoria vieții nu știu ce rol are. Aici însă e primul moment care anulează aproape tot ce s-a întâmplat până acolo, dând spectacolului prima întorsătură spre ideea principală a serii.

Ps: István Téglás, actor, performer, a urmat între 2000-2004 cursurile Universității de Artă Teatrală – actorie la Târgu-Mureș, iar bucureștenii i-au putut aprecia perfomanțele de actor și performer în:
Ball, spectacol de teatru dans, regia-coregrafia: Yvette Bozsik (Hu)
O vară fierbinte pe Iza, performance, regia: Mihai Măniuțiu (Ro) coregrafia: Vava Ștefănescu
UrbanKiss, spectacol de teatru dans, regia-coregrafia: Razvan Mazilu (Ro)
Corp și anti-Corp, performance, regia-coregrafia: Andreea Novac (Ro)
Dance a playful body, performance, regia: Andreea Novac
C`est pas un chanson d`amour, spectacol despre imaginea Bucureștiului, regia: Carmen Vidu (Ro)
Promised Land, spectacol de mișcare, regia-coregrafia: Arcadie Rusu (Mol)
Epopeea lui Ghilgamesh, spectacol de teatru, rol: Enkidu, regia: Dragoș Galgoțiu (Ro)
Heiner Müller: Medée Materiaux, spectacol de teatru în limba franceză, rol: Jason, regia: Dragoș Galgoțiu
Page out of order Not a Romanian Cinema, performance, regia-coregrafia: Yoshiko Chuma (Usa)
Travellers, performance, regia-coregrafia: Salome Schneebeli (Swi)

Foto © Irina Stelea

Comentarii

comentarii