…tot în iarbă-mi cântă mândra*

Luni, 14 februarie 2011, la ora 18:00, la Clubul Ţăranului, putem afla mai multe despre legătura dintre practicile agricole, biodiversitate şi tradiţii locale, dar şi despre modul în care se suprapun (sau nu) reglementările europene peste ritmul agriculturii tradiţionale.

Această conferinţă-prezentare-studiu este rezultatul unei cercetări mixte, româno-suedeze, a două sate din Maramureş, cercetare care a descoperit cum metodele agricole tradiţionale menţin condiţii propice de dezvoltare pentru specii de plante care sunt deja ameninţate cu dispariţia în alte ţări europene. Ritmurile necesare!

Considerată de biologi drept una din zonele cheie ale Europei, România deţine o vastă biodiversitate şi un peisaj agricol şi natural exploatat aproape integral prin metode tradiţionale, abandonate în ţările din Europa de Vest. Multe sate încă respiră în ritmul naturii, imprimat în tradiţiile locale, şi încă nu se confruntă cu problemele întâlnite în ţările europene ce se supun practicilor agricole industriale.

Muncile agricole se fac la timpul potrivit: se coseşte iarba când sună „clocoticii” în iarbă, semn că e iarba coaptă; pornesc oile la munte la început de mai (Sf. Gheorghe pe stil vechi), când se măsoară laptele la „sâmbra oilor” (sau „ruptul sterpelor”), ca să ştie fiecare familie câtă brânză primeşte pe timpul verii de la stână; se rotesc culturile de plante, în aşa fel încât pământul să se odihnească o dată la 2-3 ani.

Moderator:
Vintilă Mihăilescu, antropolog

Invitaţi:
Anna Dahlström, istoric al agriculturii, Institutul de Biodiversitate, Uppsala, Suedia
Tommy Lennartsson, biolog, Institutul de Biodiversitate, Uppsala, Suedia
Anamaria Iuga, etnolog, Muzeul Naţional al Ţăranului Român

* invenţia autorului acestui articol

Comentarii

comentarii