Am o infecţie pe limbă. Cât timp nu aflu ce e, presupun că nu e ceva grav. Analizându-mi limba într-o oglindă fermecată, au început să mi se învârtă în cap o sumedenie de întrebări fără răspuns (c-aşa au ele chef): Cum o fi miercurea în Miercurea Ciuc? Cât de sărat mănâncă locuitorii Râmnicului Sărat? Cât o dura să citeşti un roman de Marguerite Duras? Beyonce l-a născut pe destiny’s child? Stephen Hawking are şoimi împăiaţi agăţaţi de pereţii din sufragerie? Un nou născut din Anglia poate fi considerat mai burghez decât ceilalţi nou-născuţi, pentru că primul cuvânt pe care-l articulează este mother sau father? Şi încă una, parcă cea mai importantă: De ce a înnebunit Baudelaire?

Uite că pentru limba mea nu găsesc remediu, dar pentru descâlcirea nebuniei lui Baudelaire da. Infecţia limbii faţă de nebunia baudelairiană – apă de ploaie. Roberto Calasso (The Paris Review l-a supranumit o instituţie literară în sine, fiind cel care, vreme de 40 de ani, a condus cea mai prestigioasă editură a Italiei, Adelphi) a scris, în 2008, eseul La Folie Baudelaire, lăudat de Alex Danchev, în stil The Guardian (în The Guardian dacă ceva e de bine, e, de fapt, shockingly brilliant). Spre sfârşitul anului trecut, am publicat pe-aici o, cum să-i zic, semnalare a recenziei lui Barthes la biografia scrisă de Danchev, scuzaţi frazarea (căutaţi pe site cuvântul Cézanne)! Aşa se face că Danchev l-a mângâiat, la rândul lui, cu răbdare pe Calasso.

Ce-i de aflat din asta? Nebunia lui Baudelaire nu va rămâne doar nebunia lui Baudelaire. Nebunia lui Baudelaire va fi o descoperire (straniu, a lui Baudelaire), care se va transforma singură într-o necesitate (nebunia lui Baudelaire, un fel de ruj necesar al splendorii feminine). Un ceas fără de care eşti complet dezorientat. All great men are bêtes; all representative men who represent, or men who represent multitudes. It is a punishment inflicted on them by God. Asta spune Calasso, citat de Danchev. Dacă Dumnezeu a pedepsit feluriţi supuşi prin monstruozitate, fie estetică, fie ailaltă (reparabilă, totuşi, astăzi – cu bani, se înţelege, căci frumuseţea trebuie să-şi păstreze calitatea rară a exploatării), cei urâţi pe bună dreptate se răzbună contaminând, cât de adânc pot, spiritul uman. Baudelaire a fost un monstru.

La o adică, dacă ne aşezăm în poala timpului, descoperim că Dumnezeu nu a pedepsit pe oricine!

——————

La Folie Baudelaire, de Roberto Calasso, a apărut, în traducere engleză de Alistair McEwan, la Farrar, Straus and Giroux.

Comentarii

comentarii