Începînd de azi te numeşti Sara

By Pinocchio N. Collodi / 15 July 2011 / Arts & culture

„…şi asta pentru că eşti evreică şi pe toţi evreii trebuie să-i cheme Israel sau Sara, ca să se deosebească de arieni şi lumea să-i recunoască.” Sîntem în 1938 în Germania şi respectiv în piesa cu numele de mai sus („Ab heute heißt du Sara”) la Teatrul de Stat din Gärtnerplatz, München.

Povestea originală este scrisă de Inge Deutschkorn, care a petrecut anii războiului în Berlin, mereu pe fugă împreună cu mama sa, şi este o poveste cunoscută. Spectacolul este făcut sub formă de musical şi jucat de trupa de tineret a teatrului. Chiar dacă nu aflăm nimic nou, în afara istoriei binecunoscute şi a filmelor de calibrul Listei lui Schindler, faptul că o astfel de piesă se joacă – şi se joacă bine – face parte din ritualul memoriei holocaustului, omniprezent în Germania postbelică.

Şi totuşi există două lucruri noi, care nu ţin de scenariul original, anume prima şi ultima scenă.

În prima scenă, cortina de ridică şi vedem în semiîntuneric mulţi oameni care tuşesc, sugerînd o cameră de gazare. Apoi se întorc toţi spre public, reflectoarele se aprind, se cîntă şi se dansează „Springtime for Hitler and Germany, Deutschland is happy and gay”, cîntec preluat din filmul lui Mel Brooks „The Producers”. Germania se pare că a fost într-adevăr „happy and gay” cînd Hitler a ajuns la putere, şi entuziaştii trebuie să fi fost tocmai cei care citaseră pînă atunci un fel de „cum de nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punînd mîna pe ei”, pe care parcă-parcă îl mai auzim şi azi din cînd în cînd.
În ultima scenă, după ce un supraveghetor nazi primeşte semnătura unui evreu colaboraţionist pe ceea ce urma să fie un certificat de disident antifascist, toată lumea în frunte cu el cîntă „Tomorrow belongs to me”, din „Cabaret”. Cum că adică acoliţii fostei dictaturi reuşesc să se schimbe la faţă şi să se prezinte drept progresişti însetaţi de dreptate. Un fenomen binecunoscut şi mult discutat în Germania, pe care, din nou, parcă-parcă l-am mai văzut undeva.