Uneori mă năpădeşte nostalgia. Nostalgia unor vremuri pe care nu le-am trăit şi pe care sper să nu le trăiesc vreodată! Vremuri când sufletul poetului era crunt zdrobit de ciocanul proletar, vremuri când poporul se înfiora citind poezii despre Părinţii Patriei, silozuri, colhozuri şi alti avortoni ai sifilozei comuniste.

Astă-vară, jumătatea mea mai bună m-a somat să aranjăm împreună cărţile din bibliotecă, după ce abia scăpasem din vâltoarea renovării. Dulapurile din lemn masiv formau o citadelă inexpugnabilă, întarită cu nămeţi de praf gros şi păzită cu străşnicie de legiuni formate din gândaci mici şi înnaripaţi. După ce am executat un „Raid” aerian şi am înghiţit cu spor vălătuci de praf (încă mai aştept să scuip un ghem, ceva), am izbutit într-un final glorios să extrag câteva volume…cel puţin interesante. Printre acestea se număra şi un volum de „Cântece patriotice” pe cât de multe, pe atât de sinistre.

Indubitabil, această relicvă istorică, fusese la vremea ei un obiect de cult, o Biblie a şoimilor patriei, cărora le fâlfâiau aripioarele la unison, odată cu apariţia Elenei Ceauşescu, mare iubitoare de poezie, savantă, mamă eroină şi aşa mai departe…

“Elenei Ceauşescu un imn înălţător
un cântec pentru drumul spre-un falnic viitor

Savantă de renume şi patria-i model
a ţării fericire îi este unic ţel

Tovarăşă de viaţă conducatorului
sunt împreună ctitori ai viitorului”.
Am reprodus întocmai textul. Da, dragi prieteni, aţi citit bine. În primul vers al strofei a doua, acest Orfeu anonim al socialismului, a dat cu ciocanul în gramatică, înainte de orice altceva. „Savantă de renume şi patria-i model”. Poate „al patriei model”. Chiar şi aşa, refuz să accept ideea că tanti Leana, rămasă celebră în conştiinţa naţionala pentru al ei „Codoi” (Dioxid de Carbon) poate fi numită „savantă de renume”. Trecând peste aritmia din final, versurile acestea poartă totuşi un puternic iz scabros. În poezie întâlnim hiperbole, metafore şi alte procedee stilistice. Dar minciunile gogonate trebuie evitate, nu-i aşa, dragi tovarăşi?
„Stima noastră şi mândria” este de departe cea mai izbutită scriere comunistă în versuri, devenită ulterior imn, asemeni majorităţii poemelor din carte.
„Ţara noastră, ţară dragă, el ţi-a dat puterea întreagă” – Anume un singur om a reuşit să dăruiască întreaga putere unui plai milenar, care a fost populat de cel puţin câteva milioane de oameni mult mai capabili decât el??? Fraza nu are sens şi nici bun simţ. Trecem peste, lista continuă.
New entry – „Rostesc Partid”. Titlu abstract, creaţie cruntă…

„Rostesc Partid şi fruntea mea cutează,
Iar visul printre aripi, îndrăzneţ,
Aureola timpului măreţ
Lumina-n temelie ne-o aşează.
Şi creştem demni sub zodia dreptăţii,
Pe praguri de lumină şi de dor.
Sub roşu steag, sub tricolor,
Scut vieţii noi, sub arcul libertăţii.”

N-avem subiect, n-avem predicat şi nici concordanţă între cele două. Însă avem un incontestabil elan tineresc de a proslăvi patria, poporul şi pe ăia care ne minţeau cu televizorul.
De la Sadoveanu, am învăţat despre „Zodia Cancerului”, de la Paraziţii ştim de „zodia în care a murit de râs jigodia”, însă despre „zodia dreptăţii” chiar nu ştiam. Să mai spună cineva că românii nu sunt un popor original..!
Iar acum, cântec de lebădă:  haideţi să ascultăm împreună „Glasul ţării”:

„Şi istoria ne-a învăţat
Trecutul glorios
Tasa bună şi strămoşii
Să-i iubim cu toţii.
Hei, Hei am luptat
S-au jertfit şi ne-au lăsat
Ţara întreagă neîntinată de cruzii duşmani
Noi s-o apărăm cu toţii
Ca falnici stejari.
Vom învăţa şi vom munci
Mereu cu drag spre-a deveni
Cei mai destoinici muncitori
Spre lauda părinţilor
La şcoala eu mereu mă straduiesc
Muncind materia să-mi însuşesc
Să fiu cel mai destoinic şcolar
Al ţării mele brav vlăstar.””
Istoria ne-a învăţat trecutul glorios. Bun. Doar nu era să vă înveţe despre prezentul decadent sau despre viitorul incert! „Tasa bună şi strămoşii” …pesemne numai autorul ştie ce vrea să spună. Rămâne încă un mister al Epocii de (Bal)Aur. „La şcoală eu mă străduiesc, muncind materia să-mi însuşesc”. Mai bine s-ar fi străduit şi autorul să-şi însuşeasca câteva noţiuni elementare de versificaţie. Cel mai probabil, pentru această nepreţuită creaţie, şi-a însuşit câteva laude în PCR şi două kile de cartofi, ornate cu gheară de găină.
Lista exemplelor este, aparent, inepuizabilă. Nu am nici spaţiu şi nici timp să le înşiruiesc pe toate şi nervii încep să-mi cedeze, „rând pe rând, zarea minţii întunecând şi se duc ca clipele, li se rup aripele”…vedeţi cum, da?

În final, stau şi mă întreb: Oare cum poţi alege drept titlu sintagma „Vibrant omagiu”? Ce emoţii puternice produce o adunătură de versuri (a nu se citi poezie) în care se descriu utilaje, semănători şi alte miracole ale socialismului? Am înţeles din peste 32 de poezii că Ceauşescu era considerat un mare bărbat şi Elena, femeia lui, o lumină pentru popor. E drept, am cedat şi nu le-am mai citit şi pe restul de 57….
Brav poet comunist, ai cu ce te mândri. Ai muncit şi nopti, ai muncit şi zile, pentru Ceauşescu şi…multi alţii ca tine. Tadaaaaam.

Comentarii

comentarii