O privire dinăuntru
Iarna trecută a fost cea mai ploioasă din istoria Portugaliei și cea mai devastatoare din viața mea. Mă simțeam ca și cum durerea mă făcea să mă scufund. Am adunat și mai multă durere, așa încât să reușească să mă dizolve în nimic până la capăt. Am pierdut 6 kg, plus jumătate din realitatea mea, jumătate din iubirea mea, jumătate din munca mea, jumătate din încrederea mea și din mine. Cu jumătatea rămasă, a trebuit să îl refac pe Rui, să îl remodelez din resturile lăsate în urmă în București. În februarie, în timpul rezidenței de la Atelier Real (Lisabona), era frig și de cele mai multe ori ploua înăuntrul clădirii unde mâncam și lucram (doar bucătăria și dormitorul meu erau ferite de ploaie). Nu era nici un fel de confort, dar simțeam un val cald de tandrețe și blândețe în jurul meu, ca și cum toată lumea conspira ca sa mă salveze de mine însumi. Apoi a venit Mihaela, cu înregistrările din București. O rugasem să intervieveze persoanele care văzuseră seria de improvizații „Rui” pe care o făcusem la „Miercurea lejeră” în 2008 și 2009, și am văzut amândoi ce își aminteau Carmen Coțofană, Florin Flueraș, Edi Gabia, Iuliana Stoiănescu, Paul Dunca… În ziua după ce Mihaela a plecat, m-am întors la studio și am plâns timp de o oră în același loc unde o intervievasem pe ea cu o zi înainte. Ploua din nou, și iar apa picura din tavan, creând băltoace în locurile unde nu erau puse găleți și cutii. Hârtii de ziar, coli mari de hârtie, cărți erau împrăștiate peste tot, resturi, resturi, resturi, și nici o viață decât cușca mea goală. Sâmbătă, 5 iunie, ora 20.00, Sala Ronda Comentarii |