Pe masa lăcuită era o zgârietură
Când totul din viaţa ta e comme il faut şi când o boală te trage spre moarte şi când doar trei zile din viaţa ta, tocmai în clipele ultime, îţi arată că totul a fost o mascaradă. Când carnea albă şi sănătoasă, mătăsoasă, a celor din jur te jigneşte, la fel pofta lor de viaţă stângaci mascată, eşti doar o povară. Hai, mai repede, să se termine bâlciul! Moartea lui Ivan Ilici nu are 4000 de pagini. Nici viaţa noastră nu are 4000 de pagini demne de a fi scrise. „Poate n-oi fi trăit aşa cum trebuie?” îi veni deodată în minte. „Dar cum să nu, când am făcut totul aşa cum se cuvine?” îşi spuse el şi în aceeaşi clipă se scutură de această unică rezolvare a întregii enigme a vieţii şi morţii, ca de ceva complet imposibil.” Ivan Ilici, un pictor ce se mulţumeşte a reproduce cu fidelitate viaţa celor din jurul lui, comme il faut, îşi găseşte propria semnătură atunci cînd nu îşi mai poate picta viaţa. Căci toată i-a fost o masă lăcuită, iar el a fost intrigat de cea mai mică zgârietură care nu se cuvenea: nu era comme il faut. Lev Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici, trad. Luana Schidu, Humanitas, Cartea de pe noptieră, 2010 Comentarii |
După 3 ani de corporație am ajuns la psihiatrie
Am lucrat aproape 3 ani la una dintre cele mai mari corporații din lume, firmă de consultanță, și, pentru că nu am de gând să mă mai întorc la pretinsul lor professional network, vreau să mă folosesc de această experiență pentru

Metafora fricii
„un căcat e viața ta, poți doar să te piși pe ea” era scris pe pereții unei barăci montate într-un talcioc comunist din românia. poate că era chiar gura regimului totalitar care le vorbea propriilor tovarăși. e poate și fraza

Căutăm foarte multă pasiune în România – Istituto Europeo di Design
Interviu cu Stefano Godio, Director Internațional de Marketing IED Care este primul lucru care vă vine în minte atunci când vă gândiți la România? În primul rând, o creștere economică puternică, una dintre cele mai promițătoare din rândul țărilor din

Istituto Europeo di Design ”vânează” talente în România
Unul dintre cele mai renumite institute de design din lume, Istituto Europeo di Design (IED), cu sediul la Milano și campusuri în Italia, Spania și Brazilia, „vânează” în permanență talente de pe tot globul, într-o misiune specială care combină istoria

Ann Cleeves: “For me, hell is a crowded shopping centre just before Christmas.”
Photo © Micha Theiner The Chronicle: — Are you happy? My husband died just before Christmas, so there’s an underlying sense of loss, but generally I’m very content. — Tell me something about the place you were born. I was

Fastest Growing Sport in the World
Take things as they are. Punch when you have to punch. Kick when you have to kick. — Bruce Lee Și Sport Sângeros (1988), și Fight Club (1999) au devenit filme-cult și toata lumea (încă) vorbește despre tot felul de

Suck My Dick, Cluj-Napoca
Când am părăsit Cluj-Napoca (în mintea unora, nici o majusculă nu e suficient de mare pentru a preamări acest oraș medieval ridicat în cinstea zeului luminii), ceilalți m-au văzut ca pe un afurisit; cum am putut să mă despart de

H Y D R A: “While H Y D R A exists and operates mainly online, my biological self is digitally invisible.”
H Y D R A by CROSSLUCID The Chronicle: Are you happy? H Y D R A: Grateful. Tell me something about the place you were born. I was born in a small town in the South Coast of

A Glimpse Inside Hollywood’s Most Elite Sex Club
“Watching porn stars fuck is one thing. Watching normal people fuck can be traumatic.” Denumit de fondatorul său, Damon Lawner, „teatru erotic”, Snctm (citit Sanctum) este un club privat dedicat milionarilor voyeuri, o „utopie spirituală și erotică”. Pentru a deveni

Femeile trebuie să iasă de sub permanenta victimizare
Dacă reacțiile în urma acuzațiilor aduse lui Harvey Weinstein au confirmat un lucru, altul decât faptul bine știut că ființele umane sunt coruptibile și că uneori vor încerca să profite de poziția lor de superioritate, acela ar fi obsesia feminismului