Atât am bătut apa în piuă cu procrastinarea, lua-m-ar. Chestia e că nu mi se mai întâmplă nimic notabil de-o vreme încoace, nici un superlativ absolut, doar tergiversare. Viața mea obișnuia să fie un eveniment în sine, se stătea la coadă la viața mea, fără 1% speranță c-o vei apuca de ce-are ea mai prețios. Nu am despre ce să scriu, trăiesc într-un weekend permanent, cu bănci și biserici închise, cu episodul 3017 din Tânăr și neliniștit pe monitoare, trebuie să fac cumva o scamatorie, o iluzie de text, e cam liniște în capul meu, e puțin dureroasă liniștea pe întuneric.

Dar, pe termen lung, mi se rupe. Mă concentrez să înjghebez de-un subiect, dar cât de repede, căci la mine nu ține mult gramatica limbii române, iar corectorul meu e în vacanță în Mumbai. Corectorul meu e mai bogat și mai împlinit ca mine. Odată, l-am luat la pumni pentru că are o viață incomparabil mai frumoasă. Bă, eu te plătesc să fii fericit, vreau să fii fericit cât timp îmi corectezi greșelile de conviețuire, dacă o să fii vreodată trist, îți rup gâtu’, nenorocitule. Viața fără corector este un fiasco, așa că nu pot decât să accept asta, s-o înghit nemestecată.

Astăzi, prezibil, da, va fi o nouă zi impresionantă lăsată pe mâine, mâine va fi o altă nouă zi impresionantă lăsată pe poimâine. Probabil a fost firească, într-un fel, apariția impresionismului. De la un punct, va exista mereu o certitudine că nici un cutremur nu va urca sau coborî pe scara Richter. Că totul va fi OK. Dar, ziceți voi, pe inginerul șef l-a blamat cineva că ne-a creat din nimic? Asta încerc să fac și eu, să scornesc ceva din nimic, fără să fiu dat jos din troleibuz, doar că, fraților, ca bărbat, dacă n-ai nici un talent, nu prea ai sorți de izbândă.

Bărbații trebuie să fie foarte talentați (înspre aproape geniali tot timpul), așteptările sunt foarte mari. Femeile tot o dau pe-aia cu menstruația și cu sarcina. Și, hop-țop, „sunt însărcinată”. Mai uită-te și tu pe calendar când te fuți. Dar bărbații, cum nu și-au dat silința să fie buni planificatori (câți bărbați PR cunoașteți? – încă vă puteți pune această întrebare de detaliu, „bărbați PR”, să fiu al dracu’), cum preferă să fugă de calendare ca de tămâie, s-o tot sugă în slow-motion. Bărbații, în prostia lor, umblă pe stradă cu sute de sarcini false pe conștiință, dar nu te poți numi un bărbat fericit dacă nu ai cel puțin o sută de copii nenăscuți.

Deci, de-asta, doar în Dumnezeu îmi pun speranţele că ne va înțelege, într-un final, deși, zilele trecute, am crezut mi se prăbușește sistemul planetar în creier, atras fiind „de pizdă și de spaimă”, am realizat că ultima creaţie e, de fapt, o manea (Biblia e o metaforă). Că, asta e, sunt o manea. Un trubadur în izmene, la două curți: pentru că o pot emoționa și pe regină și pe timorata de la videochat: Iubito, în viață, mi-a plăcut să iau doar decizii importante și grele, să o bag și să o scot. Uneori e mişto să fii ultima creaţie, dar cel mai OK e să uiţi, a zis cineva asta, da, dar a formulat-o mult mai prost şi ambiguu.

Chestiunea, vasăzică, e că oamenii sunt răi, şi când fac sex şi când te hăituiesc cu privirea de după perdeaua trasă-n fir la Pașcani, și atunci când îi întrebi cât de bine o mai duc. Dar cineva, cred asta, îți va spune, într-o zi, că te va iubi într-o zi. Florile se udă cu grijă. Îs niște flori care beau multă, multă apă. Într-o zi, te va uda și pe tine cineva.

Comentarii

comentarii