Ce’ţi trebuie ca să scrii un roman pe care să nu’l mai laşi din mînă? Alegi un motiv etern şi universal, să zicem sacrificiul, elimini toate clişeele, sau le laşi în background, căci nu trebuie să comiţi greşeala unei ciulamale metafizice, să introduci în fore ground şi crima, şi incestul, şi trădarea, şi curajul, şi frica, şi adulterul, şi viezurele, mînzul, brînza, varza sau frunza de brusture, te ţii numai de el, îl pui, motivul, într’o tigaie domestică, să zicem neputinţa eroului principal, Şurik, în cazul nostru, de a spune nu femeilor care îl înconjoară, mmm…cine ar crede aşa ceva?, femeile moderne, puternice, niciodată, noroc că acest roman e scris de o femeie, …