Acum trei ani, la începutul verii (în mod tradiţional anotimp plictisitor), căutam pe internet  diverse combinaţii de cuvinte care porneau de la aceeaşi  idee – “accomodation exchange”. “Trebuie să se fi inventat”, mi-am zis, şi am avut dreptate, ideea de schimb nici măcar nu era obligatorie. Cam într-o jumătate de oră am ajuns la mama site-urilor de specialitate, couchsurfing.com. Am citit atent regulile site-ului (de bun simţ), ne-am completat profilul, am pus şi citeva poze şi am aşteptat să fim contactaţi.

La scurt timp, dupa prima experienţă de găzduire, am învăţat o lecţie importantă, şi anume că trebuie să ne selectăm musafirii cu mare atenţie, întrucît simplul fapt că ştiu să scrie un email personalizat politicos nu înseamnă mare lucru. Primii noştri musafiri, doi tineri de două zeci şi puţin de ani, care făceau un tur în jurul lumii, s-au instalat în apartamentul nostru pentru 48 de ore şi au navigat pe internet…

De atunci am găzduit de peste 40 de ori. Din păcate, în ciuda trierii atente, numai în cazul a cel mult un sfert din experienţe oaspeţii au înţeles că în couchsurfing primeşti, dar trebuie să şi dai, adică să faci un gest care arată apreciere. După părerea mea, e o situaţie de genul celei cînd mergi în vizită la rude sau prieteni: iei cu tine o mică atenţie, o sticlă de vin, o ciocolată. Sau cumperi ingrediente şi găteşti cina, speli vasele, îţi inviţi gazdele la o cafea, o gustare, ajuţi cum poţi prin casă.

Noi am experimentat calitatea de oaspeţi la Viena, Veneţia, Bassano del Grappa (unde se produce renumita licoare), Trieste şi pe insula Lewis. La Viena eram deja pentru a doua oară, iar faptul că de data asta am stat cu localnici a dat un alt gust sejurului. I-am înţeles mai bine pe vienezi şi am fost în locuri ascunse privirii turiştilor obişnuiţi. În toata Italia, şi la Venetia în mod particular, turiştii şi localnicii au parte de tratament complet diferit. Gazda noastră veneţiană, care era portar la un hotel din Veneţia, ne-a dus la un mic bistro secret (nu avea firmă la intrare), folosit de angajaţii turismului local şi care în mod normal nu accepta turişti (am făcut cinste şi am platit preţuri  “turistice”) şi ne-a găsit prin relaţiile lui o cameră într-un hotel de lîngă Rialto la un preţ decent. Şi nu am fi putut vorbi de autenticitate dacă nu îşi negocia şi el un comision modic pentru serviciul acordat. La Trieste am învăţat cum găteşte paste o italiancă (după ce a strecurat pastele fierbinţi le-a amestecat rapid în stil centrifug împreună cu sosul) şi ce înseamnă să fii non-catolic în Italia; gazdele noastre şi-au abandonat apartamentul şi viaţa confortabilă de profesori universitari şi sunt astăzi în Sudan, fac parte dintr-o echipă de voluntari care construiesc şcoli. Gazda din insula (presbiteriană) Lewis era o nemţoaică hippiotă, profesoară de engleză, care locuia acolo de două zeci de ani, avînd drept companie un motan supraponderal insistent şi plîngăcios. Ne-am dat seama dupa cîteva zile de şedere că ne oferise singurul pat decent din casa ei plină de cărţi, ea dormea într-o anexă-depozit în care era înghesuită o saltea. La intrarea în casă era o cabină telefonică folosită ca depozit de cărţi. Din cauza vremii urîte, ferryboatul nu a circulat, amînîndu-ne plecarea cu trei zile. S-a oferit fără ezitare să ne găzduiască pînă se îmbunătăţea vremea. I-am mulţumit cum am ştiut mai bine pentru ce a făcut: i-am gătit aproape în fiecare seară, am adus cadouri la sosire şi i-am umplut frigiderul înainte de plecare.

Totuşi, uitîndu-ne atenţi pe forumurile site-ului, ne-am dat seama că ceea ce pentru noi ar însemna o experienţă neplăcută (vorbesc de situaţii uşor jenante cînd musafirii au un singur scop – să profite cît mai mult de bunăvoinţa gazdei şi să cheltuiască minim pe timpul vizitei), pentru alţii ar fi ceva neremarcabil. Unele gazde îşi aşteaptă musafirii la aeroport cu flori, le oferă un telefon pe timpul şederii pentru a putea comunica mai uşor (sau cartele telefonice), BANI DE CHELTUIALĂ, toate mesele zilei gratuite, invitaţie la restaurant, frigiderul plin la dispoziţie, ghidare în oraş pe tot parcursul şederii şi multe altele. Un alt tip extrem de gazde sunt aceia care nu refuză nici o cerere de găzduire, casa le e plină nonstop, au un adevarat arsenal de saltele şi saci de dormit. La polul opus ar putea fi cei care cer bani pentru cazare, dar nu am întîlnit multe cazuri, de obicei este vorba de “donaţii” care ar acoperi plata utilităţilor.

Un caz aparte este un italian din Mestre, oraşul în care se cazează peste noapte turiştii cu buget redus care vizitează Veneţia. Personajul are aproape 400 de recomandări pe pagina profilului lui, 95% din ele de la musafiri, toate, mai puţin 10, pozitive. Individul pune o condiţie: în schimbul găzduirii musafirii de gen masculin trebuie să participe la partide de lupte greco-romane. De cele mai multe ori adversari le sunt alţi musafiri care sunt cazaţi în acelaşi timp. Gazda se implică rareori activ în concurs, preferă să predea regulile sportului de pe margine şi să…facă fotografii sau filmuleţe, unele postate pe profilul lui.
În momentul în care ajungi pe pagina profilului lui te întîmpină o avertizare cu litere bold: “Warning: 10 out of xxx references are negative”. Profilul este completat cu litere majuscule şi dă impresia de pledoarie disperată în favoarea integrităţii sale morale, condimentată cu emfatizarea şi ridiculizarea diverselor stereotipuri rasiale. Susţine că este psiholog. O privire atentă prin fotografiile postate pe profil şi îţi dai seama, din ipostazele în care sunt surprinşi “sportivii” că ceva nu e în regulă. Pe urmă, o raită prin profilurile celor care l-au ales să le fie gazdă ne indică un numitor comun – oaspeţii sunt în majoritate tineri (mai mult sau mai puţin petrecăreţi) de pînă în două zeci şi cinci de ani. O singură recomandare negativa face referinţă (în mod stîngaci) la fetişul pentru luptele greco-romane.

Începînd cu anul trecut s-a făcut simţită clar prezenţa crizei economice mondiale şi pe couchsurfing, cu atît mai mult în cazul Bucureştiului, o destinaţie de tranziţie. Am primit foarte puţine cereri de cazare, ca atare n-am avut din ce alege şi, înţelepţi fiind, n-am mai cazat.

Comentarii

comentarii