Ne lăudăm oricui, oricând şi oriunde că suntem ospitalieri. Că iubim musafirii şi că le dăm şi haina de pe noi, numai să se simtă bine… Ce nu mi-e clar e de ce ospitalitatea asta, dacă tot e în firea noastră din moşi strămoşi, nu se manifestă şi în turism.
Oare chelnerii de prin restaurantele noastre vin din alte ţări şi n-au crescut cu imaginea ospitalităţii în faţa ochilor? Oare e aşa greu de înţeles că mâncarea rece şi proastă nu e obligatorie?
Oare hotelierii noştri au uitat că patul cel mai bun e pentru oaspete, nu camerele scumpe şi pline de igrasie?

Habar n-am dacă spaniolii, francezii, portughezii sau italienii se laudă cu ospitalitatea. Dar ştiu că, procentual vorbind, rata de enervare în aceste ţări e mult mai mică decât la noi. Stai mai rar 5 ore după mâncare, îţi zâmbesc mai des, te fură mai cu bun simţ la notă, ai autostrăzi pe care poţi să mergi dintr-o parte în alta a unei ţări fără sa te sufoci în traficul prin sate şi sătuce.

Plus că – şi da, să zicem că e zgârcenie – e mai ieftin.

Ministerul Turismului a lansat recent la Paris o campanie de promovare a României. Şi cauţi, de curiozitate, ofertele. Pe easyvoyage.com, de exemplu… Şi găseşti, pentru o săptămână, oferte “de la” 1.079 de euro. Fără să scrie pe undeva ce e inclus în pachetul ăsta.

Uşor scump, te gândeşti, în condiţiile în care cu 2.000 şi ceva pentru două persoane te duci vreo 2 săptămâni pe marginea unui Ocean. Ca să nu vorbim de Grecia, unde pe acelaşi site ofertele pleacă de la 200 de euro. Sau de Croaţia, unde tot pe-acolo sunt preţurile.

Ospitalitate să fie, dar măcar să ne-o permitem…

Comentarii

comentarii