Daniel Gelernter, profesor la catedra de ştiinţa calculatoarelor a Universităţii Yale, crede cu tărie că maşinăriile digitale nu vor ajunge să ne semene; în viitor, acestea vor fi cu siguranţă inteligente, dar nu vor poseda niciodată conştiinţă. Alan Turing ridicase încă din 1950 posibilitatea computerelor inteligente, fără însă a vedea un necesar în conştiinţa artificială. Gelernter o consideră la fel de fascinantă ca şi inteligenţa artificială. Pentru a ne răspunde de ce conştiinţa nu poate apărea în cazul computerelor, Gelernter foloseşte argumentele lui John Searle (1980): computerele sunt făcute din lucruri greşite. Searle nota că provenienţa conştiinţei stă în structura chimică şi fizică a oamenilor şi animalelor, la fel cum fotosinteza rezultă din chimia plantelor. Nu poţi programa un laptop să transforme dioxidul de carbon în zahăr.

Unii contraargumentează, ţinând seama că tranzistorii, componenta de bază a computerului, pot fi asemuiţi neuronilor, componenta de bază a creierului. Filosofii „computaţionalişti”, psihologii şi cercetătorii inteligenţei artificiale cred că, într-o zi, computerele digitale vor căpăta atât inteligenţă, cât şi conştiinţă, afirmând că înseşi procesele mentale sunt computaţionale, iar mintea relaţionează cu creierul în aceeaşi măsură în care software-ul relaţionează cu computerul. Tranzistorii vor acţiona ca neuroni, în crearea conştiinţei. Dar Galernter se întreabă de ce celulele inimii, care pot fi un termen comparativ mai apropiat decât tranzistorii, nu capătă conştiinţă? Vom putea construi însă o entitate sau un robot care, deşi nu este conştient, poate gândi, vorbi şi acţiona ca o fiinţă umană?

Galernter dă un răspuns pozitiv, cu condiţia rezolvării unei „probleme tehnice extrem de dificile”: pentru a produce gândire artificială, trebuie reprodus spectrul cognitiv. Iar aici Galarnter ajunge la strania independenţă a conştiinţei, pe de o parte, şi a inteligenţei, de cealaltă: conştiinţa şi inteligenţa pot exista separat. O fiinţă inteligentă, dar fără conştiinţă, este descrisă drept un „zombie”. Nu îşi poate imagina lucruri, dar le poate executa dacă este programat. La fel cum nu se va sacrifica niciodată din principiu, ci doar dacă este programat. În zona asta se află umanitatea roboţilor. Să zicem, o „umanitate programată”. Dar are posesorul conştiinţei vreun avantaj reproductiv şi de supravieţuire faţă de „zombie”? Răspunsurile sunt împărţite.

Dacă admitem că răspunsul este nu, Galarnter sugerează că suntem puşi în faţa unei alte întrebări: de ce evoluţia a condus la „dezvoltarea” unui mecanism complex şi inutil din punct de vedere biologic?

din „Will Machines Ever Become Human”, David Halarnter, www.bigquestionsonline.com

Comentarii

comentarii