un îndemn de propagat printr-o ideologie, la care m-aş afilia şi m-aş îndigui în uniforme, că poate o exista o lume punctiformă, aşa, mai opacă, că oricum nu văd bine, nu-s atent la detalii, văd doar spaţiul cosmic şi percep eterul, prin urmare, da, un partid existenţialist, asta mi-ar trebui, să traversez şi eu o poartă, să existe o posibilitate a divulgării şi demascării noastre, pentru asta ar trebui să caut un regim de doctrină, fără culpabilitate de acum încolo, cu adâncituri în inimă, mira-m-aş însă, mai bine să dăm niscaiva parale, în continuare, pe naţional-socialism, pe herder şi flacoanele lui de roze, şi să folosim în continuare verbul a fi, ca şi când am fi, iar verbul ăsta ar înflori doar în totalitarism, o, tu, ce este lichidul ăsta de sorginte iudeo-creştină în care-mi întind corpul la tuberculoză, cred că este o crimă care seamănă cu o reducere la cărţi de vizită, nici crimele nu mai îs de sine stătătoare, asta-i, dacă virginia mi-ar fi alături, ar scrie valuri de reducere, şi apoi mi-ar lăsa aceeaşi scrisoare încărcată cu luări-aminte, citesc, venind de la cumpărături: mulţumesc că ai fost un soţ bun şi că nu mi-ai cerut niciodată nimic, şi eu acum ce mă fac cu partidul, cui îi mai las societăţile pe acţiuni? gândirea e ca tot restul, şi când zic asta mă documentez toată viaţa înainte, atât am putut fiecare să săpăm, am ajuns noi la rezultanta asta, prin ce ştiu eu ce teoremă, că iubirea pe interes e cea mai profitabilă şi longevivă, dacă. încerc să-mi aduc ceva aminte, dacă poţi. mi-a fost necunoscut cine a operat pe ziduri cuvintele: caut o persoană romantică pentru procreare. opinia publică nu a zis nimic, altădată, altădată, lucrurile nu rămâneau. se dilatau şi se asasinau cu inteligenţă grecească. acum că mi-ai spus şi tu du-te-n america mă-tii, aflu, de pe windows live, că prietenii mei nu au mai făcut nimic în ultima vreme, iar de pe yahoo mi se aduce la cunoştinţă ceva ce nu ştiam, dar spre degeaba, căci deja am şi uitat ce. şi cu societatea civilă cum stăm? păi stăm uite aşa: nu am pe ce să îmi proptesc capul, dar nu scot capul pe fereastră să urlu, am urlat o singură dată, aveam un sfert de viaţă deja, o-ho, am urlat cuvinte de sex feminin, gen libertate, mânca-l-ar mama de abătut, morţii ei, e greu să simţi libertatea când eşti la masculin. şi de aici ne putem înhăma la o expansiune teoretică, morţii ei, prin care să răspundem la întrebarea de ce nu există femei totalitare şi de ce există femei hannah arendt, care să recupereze şi îndrepte secera cu ciocanul şi etc. bărbaţii ar trebui bătuţi măduvă, măcar o dată. luaţi prin surprindere unul câte unul, bătut măduvă în timp ce unuia îi este pus pe deget inelul de cununie, bătut măduvă în timp ce altul cere un timbru poştal, bătut măduvă în timp ce altuia îi trece prin gând să cumpere o floare. şi asta doar de dragul existenţei ideii de libertate, pe care femeia este menită să o fertilizeze. nu v-aţi întrebat niciodată de ce în china femininul trebuie avortat? de ce femininelor li se pun ghimpi în picioare? păi uite de aia, morţii ei. atenţie şi la biblie, e masculină, huh, dumnezeu este şi el masculin, dumnezeu nu este libertate. mă tem de viaţa de apoi, din perspectiva asta. mă gândesc la ce e mai rău. voiam să aduc în discuţie şi coranul, dar am ajuns la islam şi mi s-a îmbârligat mintea cu europa, natalitate, 50% şi în genunchi, mă duceam prea departe ca să ajung tot aici, nu ne place libertatea. facem ce ne stă în putinţă să o nordizăm cât mai mult, inventăm ocupaţii noi, adică pornim de la lucruri aparte, gen tacâmuri şi porţelanuri. prin urmare, pândesc tot felul de cuvinte declanşatoare, fără să ştiu unde vreau să le ţintesc. chestia asta îmi face viaţa plină. mă consolez cu legile universale. că mâine va fi la fel, mărul nu va sta în copac până să vin eu să-l culeg. nu am de ce să fac atac de cord. chiar dacă nu asta era, e inuman (nu neaparat de rău, deci) că visam şi eu, într-o doară, să pot cunoaşte o altă fiinţă la fel ca pe mine însumi, dar, morţii ei, mi-am dat seama mult prea repede că nu e posibil, pentru asta era nevoie de socialism, de blocuri socialiste, mai precis de necesitatea căcării laolaltă. comunismul, probabil, ar fi condus la un hibrid de libertate. nu ştim cât de avansată în simţuri ar fi fost acea libertate, nu e cazul. şi ştiam că o să ajung aici, la libertatea cunoaşterii, unde nu mai sunt în capacitate fizică să scriu, pentru că trebuie să mă ţin de nas.

Comentarii

comentarii