Sunt omul leneș care tot amână. Filolog de plăcere (am și copiile legalizate, dacă e cazul), cititor în multe feluri, visător, dar nu prea; menționez că posed atestat de operare pe calculator, ceea ce schimbă complet datele problemei. Cândva voi scoate o carte despre voyeurism. Între timp, îmi fac de cap într-ale grosolăniei și pe sex reader.

George Şerban: Ce carte/cărţi citeşti acum?
Voroncas: Middlesex-ul lui Eugenides, în engleză – ceva strașnic! Iar pe tramvai, la un masaj, How to Talk About Books You Haven’t Read de Pierre Bayard – un connaisseur și o carte cât se poate de serioasă (trebuie să mă credeți), pe care doar mă prefac c-o citesc. Plus multe, prea multe, aflate-n suspendare fără nici un motiv.

George Şerban: De ce te temi cel mai mult?
Voroncas: Acum cel mai tare mi-e teamă c-o să dea mașina peste mine; și cu cât sunt mai atentă la asta, cu atât cresc șansele fatalului accident, firește. Apoi va fi altceva (dacă supraviețuiesc accidentului), spaimele se tot împrospătează, se înlocuiesc unele pe altele, aproape aleatoriu, am observat.

George Şerban: Electric sau acustic?
Voroncas: Electro, să se umple spațiul.

George Şerban: Ce este adevărul?
Voroncas: Ce se vede, e chiar acolo. Cum ar veni, în text, nu în spatele lui și prea puțin printre rânduri.

George Şerban: Unde eşti acum?
Voroncas: În bucătărie. (Nu știu, e corect-politic să zic asta? Că io nu vreau să jignesc pe nimeni!)

George Şerban: Crezi în viaţa de apoi?
Voroncas: Nu, e încă o farsă a creștinismului. Renunță și închide ochii la ce-i aici, că se vezi dincolo ce fericire te așteaptă! (Adică aia imposibil de probat – poate că de-aici și fascinația pentru ea.)

George Şerban: Care este cel mai straniu lucru care ţi s-a întâmplat?
Voroncas: Am văzut-o pe Lassie („a fictional collie dog character”) într-o bucățică rumenită de piept de pui, dar nu m-a crezut nimeni.

George Şerban: Ne poţi numi trei evenimente istorice la care ţi-ai fi dorit să asişti?
Voroncas: Prefacerea apei în vin. Dezvelirea „Olympiei” și bastoanele revoltate. București, decembrie ’89 (nu de la televizor, nu din nici-măcar-vagi-amintiri).

George Şerban: Care este cel mai sentimental cântec pe care l-ai ascultat vreodată?
Voroncas: „Melodia lui Rezso Seress, Tristă Duminică, una dintre cele mai triste piese din lume, recunoscută ca atare de experți, numită și melodia sinucigașilor.” (Alexandru Uiuiu, poet, nuvelist și aforist bistrițean, aspirant însă la cantități narative brebaniene, de altfel singurele care mai pot conta într-o literatură de ieri și de azi)
Io, personal, n-am ascultat-o, dar merg pe mâna specialiștilor.

George Şerban: Îţi place sushi?
Voroncas: Da, mie și lui Barthes – elogiu esteticii și crudității (sexuale) a mâncării japoneze.

George Şerban: Ce-i de făcut dacă nici anul ăsta nu vine sfârşitul lumii?
Voroncas: Nu-i nimic, îl proiectăm și-l inventăm pentru la anul – nu e oare fantezia noastră preferată? „Istoria sfârșitului lumii” trebuie să continue, altfel suntem pierduți.

George Şerban: Cu ce impresii ai părăsi astăzi Pământul?
Voroncas: Căcat, iar n-am apucat să fac nimic.

George Şerban: La ce te duce gândul când auzi de „drepturile omului”?
Voroncas: La orice, numai la drepturile omului nu.

George Şerban: Lucrul pe care îl cauţi şi încă nu l-ai găsit?
Voroncas: Cum să mă eliberez complet de speranță.

George Şerban: Ce este un poem?
Voroncas: Se ia un ziar:

Suflete moarte, poem.
Cimitirul Buna-Vestire, poem.
Acesta a fost un poem.

George Şerban: Totul e relativ?
Voroncas: Nu, altfel nimic n-ar mai avea importanță. Or, eu cred în sensul ierarhiei.

George Şerban: La ce e bună raţiunea?
Voroncas: E salvarea omului când prea devine el însuși; singura cenzură necesară, civilizatoare.

George Şerban: Eşti fericită?
Voroncas: Dacă-i senzația aia porcească de fericire mediocră, atunci da. În altă fericire nu cred.

George Şerban: În ce măsură Kafka ar fi avut probleme cu legea?
Voroncas: În aceeași măsură în care un Meursault a avut probleme cu legea. Tipul străinului înspăimântă cumințenia societății.

George Şerban: Ce plănuieşti să faci mâine?
Voroncas: Tot ceea ce știu deja că nu voi face, dar doar așa, să mă resuscitez. Să pui la cale scenarii și evenimente e mai antrenant decât să le faci propriu-zis, proiecția seduce mereu mai mult decât realitatea (și realizarea) obiectului ei.

George Şerban: Un artist pe care îl recomanzi şi un motiv pentru care merită să-i acordăm atenţia?
Voroncas: Jean Rustin, pictor (dar mai pune mâna și pe vioară, pentru uz propriu, Bach și Ravel). Oamenii săi desfigurați – ultimii oameni – explorându-și corpul se întorc fascinați cu privirea spre privitor și nu știi ce să le răspunzi.

George Şerban: Viaţa este suficientă?
Voroncas: Trebuie să ne mai străduim și noi nițel pe lângă ea, odată cu ea. Până una-alta însă rareori, doar în mod excepțional și accidental, ne ridicăm la înălțimea propriei vieți, a „propriei drame”, ca să zic așa. Deci viața e chiar mai mult decât putem duce.

George Şerban: Ce ne poţi spune despre Paris?
Voroncas: Originea lumii, deschisă și primitoare, cu copii de 10-11 ani chicotind a excitare în jurul ei. Ăsta-i Parisul meu, unul dintre ele, singura vignette vie care se decupează de la sine acum în mintea mea.

George Şerban: Cine l-a ucis pe Kennedy, până la urmă?
Voroncas: Asta-i deja mit, pură ficțiune, deci rămâne doar să fac și eu pactul cu logica senzațională a poveștii – o complicată conspirație care se autoalimentează în continuare.

George Şerban: Ce progres semnificativ sesizezi de la viaţa din peşteri încoace?
Voroncas: Stăpânim din ce în ce mai bine arta (sau tehnica?) mizantropiei, ce bine!

George Şerban: Iluzia pe care refuzi să o confrunţi cu realitatea concretă?
Voroncas: Fericirea – paradoxală, da – a hiperconsumului. E cea mai reală bucurie, e nenorocirea noastră. O clipă de luciditate (și apoi de vinovăție), și s-a desfăcut vraja.

George Şerban: O întrebare pentru posteritate?
Voroncas: Aia e baia?

————

Voroncas este unul din cele 11 bloguri incluse în Raportul final asupra blogosferei româneşti, alcătuit de The Chronicle.

foto © Voroncas

Comentarii

comentarii