Se spune că e cel mai greu şi intimidant gen literar. Asta, poate, pentru că nu e spaţiu să poţi trişa. În două, trei sau zece pagini, ţi se văd, ca prin apă, toate neajunsurile. Nu numai că a curtat proza scurtă, dar a avut curajul să debuteze în volum cu o asemenea sperietoare literară, îmblânzită cu precizie în oameni.

Chestionarul The Chronicle vs. Mihai Mateiu

George Şerban: Ce carte/cărţi citeşti acum?
Mihai Mateiu: Marea casă, Nicole Krauss.

G.Ş.: De ce te temi cel mai mult?
Mihai Mateiu: Cea mai mare teamă nu are nume sau formă. Dacă ar avea, n-ar mai fi aşa mare. Asta poate însemna că mă tem de necunoscut.

G.Ş.: Electric sau acustic?
Mihai Mateiu: Şi, şi.

G.Ş.: Ce este adevărul?
Mihai Mateiu: Habar n-am.

G.Ş.: Unde eşti acum?
Mihai Mateiu: În camera cu cea mai plăcută lumină din lume.

G.Ş.: Crezi în viaţa de apoi?
Mihai Mateiu: Nu.

G.Ş.: Care este cel mai straniu lucru care ţi s-a întâmplat?
Mihai Mateiu: Am văzut luna violetă. O seară întreagă.

G.Ş.: Care este cel mai sentimental cântec pe care l-ai ascultat vreodată?
Mihai Mateiu: Ciudad de las ideas. Deşi nu i-am înţeles versurile.

G.Ş.: Îţi place sushi?
Mihai Mateiu: Nu mă omor.

G.Ş.: Ce-i de făcut dacă nici anul ăsta nu vine sfârşitul lumii?
Mihai Mateiu: Ne asumăm viaţa până la capăt.

G.Ş.: Cu ce impresii ai părăsi astăzi Pământul?
Mihai Mateiu: Plăcute, în mare.

G.Ş.: La ce te duce gândul când auzi de „drepturile omului”?
Mihai Mateiu: La idealuri.

G.Ş.: Lucrul pe care îl cauţi şi încă nu l-ai găsit?
Mihai Mateiu: Tihna.

G.Ş.: Ce este un poem?
Mihai Mateiu: O străfulgerare.

G.Ş.: Totul e relativ?
Mihai Mateiu: Pe termen lung, da.

G.Ş.: La ce e bună raţiunea?
Mihai Mateiu: La desăvârşirea „condiţiei umane”.

G.Ş.: Eşti fericit?
Mihai Mateiu: Uneori. Şi per total, dacă stau să mă gândesc.

G.Ş.: În ce măsură Kafka ar fi avut probleme cu legea?
Mihai Mateiu: Nu-mi dau seama.

G.Ş.: Ce plănuieşti să faci mâine?
Mihai Mateiu: Lansez un concurs de carnete de călătorie. Seara, sper să întâlnesc nişte prieteni cu care nu m-am văzut de mult.

G.Ş.: Un artist pe care îl recomanzi şi un motiv pentru care merită să-i acordăm atenţia?
Mihai Mateiu: Cristi Pogăcean, deşi n-a fost prea activ în ultimii ani. Pentru mine, dintre tinerii artişti români, el ilustrează la cel mai înalt nivel arta conceptuală. E curajos!

G.Ş.: Viaţa este suficientă?
Mihai Mateiu: Pentru mine, nu. De asta scriu.

G.Ş.: Ce ne poţi spune despre Paris?
Mihai Mateiu: Că m-am întrebat totdeauna dacă, odată ajuns acolo, am să-i simt aerul special, „ceva”-ul în care-l învăluiseră toate poveştile şi filmele. Când am ajuns, eram prea preocupat de a ieşi din gară, de a găsi drumul, de ce vedeam în jur. Abia a doua zi, spre seară, m-a izbit din plin, în stradă – era acolo, sesizabil, dar altfel decât orice îmi imaginasem.

G.Ş.: Cine l-a ucis pe Kennedy, până la urmă?
Mihai Mateiu: Un nebun.

G.Ş.: Ce progres semnificativ sesizezi de la viaţa din peşteri încoace?
Mihai Mateiu: Tot ce a însemnat civilizaţie, oricât de desuet a ajuns să pară după suficient timp. Ce-nseamnă semnificativ fără o specificaţie temporală?

G.Ş.: Iluzia pe care refuzi să o confrunţi cu realitatea concretă?
Mihai Mateiu: Nu conserv asemenea iluzii, odată ce devin conştient de ele.

G.Ş.: O întrebare pentru posteritate?
Mihai Mateiu: Ça va?

————————–

Mihai Mateiu este prozator. Născut la Târgu-Mureş, trăieşte în Cluj-Napoca. În prezent, lucrează ca PR & Events Coordinator al Librăriei Cărtureşti. A debutat în 2011 cu volumul de proză scurtă oameni. Un fragment din oameni puteţi citi aici. Ţine mult la simplitate, bun simţ şi integritate. Nu aparţine nici unui grup literar şi nu are de gând să admită compromisuri.

foto © Antoniu Bumb

Comentarii

comentarii